Se zicea mai ’nainte cum că cine are informaţia are puterea. Voi reveni curând asupra acelei ziceri, acum doar constat că, dacă ni s-ar potrivi tuturor, ar fi plină lumea de puternici. Că aşa s-au înmulţit mediile în ultimii ani încât informaţii de tot felul sunt (inclusiv copiate, multiplicate etc.) de să te scalzi în ele, nu să le parcurgi cu luare-aminte. Poate că aţi citit în ediţia de ieri că se continuă trendul ca ştirile să se consume din mediile cele mai noi, în detrimentul celor obosite, revolute. Aşa-i viaţa, asta-i tendinţa. Bunăoară, se estimează că-n acest an numai 17% dintre români mai cumpără ziare şi reviste, celorlalţi (însă desigur şi unora dintre ei) fiindu-le – normal! – mai comod să obţină ştirile din computer sau telefonul inteligent (fie de la publicaţiile online, fie din reţelele de socializare). Context în care se apreciază că numai 11% le plătesc (site-urilor de informaţie generală sau specializată), iar ceilalţi se bucură că le găsesc gratis. Asta-i tendinţa, aşa-i viaţa. Astfel că revin la o întrebare pe care am mai lansat-o: Oare câţi înţelegem că ştirile respective sunt, totuşi, plătite de „cineva” (aşadar, costurile nefiindu-le acoperite tocmai de furnizorii de publicitate)? Pare-se că mai numeroşi sunt cei care s-au prins că e bine să ocolească pâinea foarte ieftină, fiindcă deja ştiu că-i făcută din aluat decongelat, plus grăsimi, zaharuri, stabilizatori chimici, amelioratori de culoare şi gust…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii