Solstiţiul de Vară la Cernăuţi, cu Eminescu în limbile lumii (1)

Casa de Oaspeţi a Universităţii Naţionale „Iurii Fedcovici” Cernăuţi se află pe o stradă al cărei nume, 28 Cervnia, în româneşte, 28 Iunie, îmi provoacă o strângere de inimă. Maria Toacă şi cu mine ne întrebăm cum e mai bine: Să fie şters şi înlocuit ca atâtea alte denumiri şi monumente legate de ocupaţia sovietică în nordul Bucovinei? Să fie păstrat pentru aducere aminte?

Suntem cinci, împreună cu Gina Puică, iniţiatoarea şi organizatoarea mesei rotunde internaţionale, de crescând succes, „Mihai Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică şi academică”, responsabila Lectoratului de limbă română al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava la Universitatea Naţională „Iurii Fedcovici” Cernăuţi: ziarista Maria Toacă de la „Zorile Bucovinei” Cernăuţi, publicaţia românilor din Ucraina, conf. univ. dr. Raluca Dimian, de la Universitatea suceveană, prof. univ. dr. Enrique Nogueras, de la Universitatea din Granada – Spania, şi cu mine. Este trecut de ora 20,00, dar seara nespus de luminoasă – suntem deja în spaţiul magic al Solstiţiului de Vară, celebrat mâine, odată cu Eminescu în limbile lumii – ne îndeamnă la tradiţionalul pelerinaj pe urmele Poetului în Cernăuţiul vieţii sale fericite, cum ne apare privind-o integral prin înceţoşarea celor 130 de ani trecuţi de la trecerea sa în veşnicie şi, poate, prin limpezirile aduse de cercetări şi studii.

Plecăm de la Casa de Oaspeţi, de la numărul ei, 23, spre începutul străzii până ne apare în faţă fosta sinagogă, astăzi cinematograf, Kinopalaţ Cernovţi, Gina Puică ne povesteşte că a vizionat un film, numai unul, deoarece spre deosebire de România, unde filmele sunt titrate, ceea continuă să ajute, cât de cât, la menţinerea deprinderii cititului, dar şi la neuitarea limbilor străine învăţate în şcoală sau aiurea, aici sunt dublate, actori ucraineni rostind în ucraineană replicile în alt grai ale actorilor de pe ecran. Traversăm la dreapta ca să ajungem în scuarul statuii de bronz a lui Eminescu în viziunea romantică a sculptorului Dumitru Gorşcovschi, de la a cărei dezvelire s-au împlinit pe 15 iunie 19 ani. O zi zguduită de furtună şi gravată în memorie cu „Balada” lui Ciprian Porumbescu pe melodia căreia au fost depuse atunci jerbele, coroanele, buchetele de flori. Coroane, jerbe, buchete sunt şi acum, Maria Toacă se bucură când îşi descoperă trandafirii tot frumoşi. Facem fotografii, iar cu ajutorul unei persoane binevoitoare obţinem o fotografie în care suntem împreună lângă soclul monumentului. Împreună sub ocrotirea Cărţii lui Eminescu!

Ne continuăm drumul la dreapta şi recunoaştem strada Mihai Eminescu, cu zidul Primăriei Cernăuţi în fundal, înainte de a ajunge la indicatorul, după toate aparenţele nou, care o anunţă la răspântie de drumuri, şi în caractere slave, şi, o raritate, în latine, în sens opus fiind menţionat Teatrul şi Piaţa Kobileanski. Este strada gimnaziului Poetului şi al unui şir de tei tineri, o stradă pe care am trecut de multe ori, întotdeauna cu emoţia gândului că poartă impregnată în materia diafană a amintirii care îi protejează materialitatea urmele paşilor săi, dar de data aceasta şi cu bucuria revelaţiei teilor. Fiindcă teii înseamnă în iunie oriunde pe pământ românesc şi oriunde se vorbeşte româneşte, cum o face şi Enrique Nogueras discutând cu noi, Eminescu! Maria Toacă îi priveşte mulţumită, căldura, poate şi altceva care nu le prieşte, le-a cam uscat frunza în oraş, dar aici este verde, sănătoasă! Şi tot aşa aveam să o descoperim la capătul străzii Şkilna, a Şcolii, a şcolii primare a lui Eminescu, în teiul uriaş, încă încărcat de flori înmiresmate, dulce prelungire a Rusaliilor, anul acesta lângă ziua plecării sale, când ramuri cu tei înflorit ni s-au aşezat ocrotitor deasupra porţilor şi uşilor noastre, când întreaga Bucovina a mirosit ameţitor a flori şi a miere de tei.

Chipul lui Eminescu de pe plăcuţa comemorativă a clădirii şcolii, „Arborele Eminescu”, realizat într-un moment de iluminare artistică de pictorul basarabean Aurel David, probabil cea mai cunoscută efigie a Poetului, se înalţă din rădăcini terestre privind dincolo de noi, spre miile de lumi trecând în tot atâtea clipe, veritabil axix mundi, iar noi ne aplecăm peste marginea podului, Podul Turcului, Maria Toacă şi cu mine evocând sărbătoarea din anul 2008 care a restaurat şi a pus în lumină nouă, meritată, întreaga zonă – împlinirea a şase veacuri de la atestarea documentară a Cernăuţiului într-un privilegiu emis de cancelaria voievodului român Alexandru cel Bun. Deşi nu ar trebui, vorba românească creează un moment de tăcere, apoi, venind spre noi din direcţia opusă, ne recunoaştem şi ne cunoaştem în noaptea argintie, entuziasmaţi de parcă ne-am fi întâlnit la capătul pământului, Marin Gherman cu soţia şi cei doi copilaşi ai lor, David de mână şi Eva în cărucior, împreună cu Mihaela Toader din Bucureşti, de asemenea participantă la masa rotundă, şi ei ca tot românul, trăind aici sau în trecere pe aici, pe urmele lui Eminescu, vorbind de Eminescu, pomenindu-l pe Eminescu.

Marin Gherman este doctor în Ştiinţe Politice al Universităţii Naţionale din Cernăuţi, redactor la „Glasul Bucovinei”, revista de istorie şi cultură condusă de acad. Alexandrina Cernov, redactor la postul de radio „Ucraina Internaţional”, preşedintele Centrului Media BucPress din acelaşi oraş Cernăuţi, oraşul vieţii sale, şi redactor-şef al revistei acestuia, „BucPress”, „revistă de gândire românească din Cernăuţi”, al cărei prim număr pe anul 2019 aveam să-l parcurgem a doua zi. Pe copertele sale reîntâlnim imagini scumpe românilor din întreaga Bucovina şi din întreaga românitate: pe I – Stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului, singurul simbol care mai rezistă aievea, crucea de lemn s-a topit în pământ, ca, de altminteri, şi sculptorul Dumitru Gorşcovschi, în vreme ce proiectul monumentului său consacrat voievodului urcat în rândul sfinţilor nu a mai ajuns să prindă carnea pietrei sau a bronzului, şi cine ştie dacă va mai fi să fie vreodată; pe coperta IV – statuia lui Mihai Eminescu, „Detrunchiatul”, monumentul funerar al lui Zaharia Voronca din vechiul cimitir cernăuţean, Universitatea Naţională din Cernăuţi, fostă Reşedinţă a mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei, Casa lui Aron Pumnul, încă în picioare şi încă temelie pentru visul Muzeului Eminescu, pentru reabilitarea căreia România nici până azi nu a dat banii promişi, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, singurul spaţiu alături de redacţia „Zorilor Bucovinei” în care se mai vorbeşte permanent româneşte pe fosta Cale Domnească, fosta Iancu Flondor, astăzi pietonala şi dichisita stradă Olga Kobileanski, Palatul Naţional al Românilor, pe care flutură încă Tricolorul României doar graţie găzduirii la parter a sediului Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi. Coperta reproduce şi firma încă nedesprinsă de vijeliile vremii a depozitului principal al „Fabricei de drojdie presată şi spirt «Grigore Carapciu» P/s S.A.”, căreia, reîntorcându-ne la Casa de Oaspeţi, aveam să-i adăugăm pe telefoane şi aparate foto, vizibilă chiar şi spre miez de noapte, o alta, cu „Regia Publică Comercială. Întreprinderile Electromecanice din Municipiul Cernăuţi” de la nr. 1 de pe o fostă stradă a Bucureştilor. Sumarul numărului anunţă un conţinut la fel de interesant, pe primul loc aflându-se, previzibil, problema limbii materne, cu interviul acordat de acad. Alexandrina Cernov, „Suntem revoltaţi de modul în care este implementată politica lingvistică din Ucraina”, şi cu prezentarea unui proiect internaţional în cadrul căruia tinerii vorbesc despre situaţia lingvistică din regiunea Cernăuţi. Editorialul redactorului-şef este de citit cu multă atenţie, oricare paragraf fiind la fel de pertinent precum acesta: „România a ales modelul de reacţionare strategico-diplomatică, şi nu cel de confruntare regională punitivă pe marginea dosarului drepturilor românilor din Ucraina, speriindu-se de o eventuală îmbrăţişare de către Kiev a vectorului rusesc. Având frică de o posibilă învecinare cu Rusia, Bucureştiul pare a fi foarte indulgent faţă de Kiev din considerente geopolitice. Acest lucru nu este înţeles de românii din Ucraina, consolidându-se sentimentul de abandon din partea patriei istorice pe fundalul şcolilor româneşti care se închid sau a satelor lipsite de vreun sprijin real”.

Dimineaţa Solstiţiului de Vară ne salută cu flamurile verzi ale teilor tineri de pe strada Mihai Eminescu şi prietenoasă ne întâmpină, deschisă a aşteptare, şi uşa la stradă, strada Bankova, nr. 1, a sălii mesei rotunde. Elegantul său ancadrament nu este decât un detaliu al unui ansamblu în întregime elegant – una din frumoasele clădiri-corăbii ale Cernăuţiului, care îmi era oarecum familiară înainte de a trece pragul acestei superbe săli ale sale – Sala Verde, prima dată în iunie 2017. Imaginea ei mi-a rămas în minte de pe una din paginile de deschidere ale albumului „Cernăuţi /Chernowtsy. 1408-2008”, realizat de Alexandrina Cernov şi regretatul Ilie Luceac şi editat de Institutul Cultural Român, adevărată carte de învăţătură pentru românul, dar şi pentru străinul (având prezentarea şi în engleză, ucraineană şi germană) dornic să cunoască fosta capitală a Bucovinei istorice. Sobrietatea şi rafinamentul interiorului mă încântă din nou, dar cel mai mult îmi place încântarea de pe chipul Ginei Puică: prestigiul mesei rotunde pe care a iniţiat-o ca să-l celebreze pe Eminescu şi Cernăuţiul deopotrivă, „pentru că Eminescu este indisociabil de Cernăuţi”, a crescut an de an, deja a primit propuneri de comunicări pentru ediţia din 2020. Prezenţi la lucrări, Maria Toacă, Vasile Carlaşciuc, Marin Gherman, nume de primă mărime ale jurnalismului cernăuţean, dovedesc că şi interesul presei este pe măsură. Fireşte, nu miră pe nimeni că au răspuns invitaţiei organizatorilor distinşii intelectuali dr. Alexandrina Cernov şi Vasile Tărâţeanu, membri de onoare ai Academiei Române, şi bucură mulţimea cursanţilor şi iubitorilor poeziei lui Eminescu: Anastasiia Iuriiciuk şi Cristina Văcăraşu, şi cu o mână de ajutor matinală la pregătirea evenimentului împreună cu Cristina Boico, de la Serviciul de Relaţii Internaţionale al Universităţii cernăuţene, Halina Semen, Kristina Nikolenko, Iulia Pilat, Mariana Piligaci (şi translator când a fost cazul) şi alţii. Istoria întâlnirii cu Eminescu a universitarei Veronica Hriţcu, spusă anul trecut, ajunge acum şi la mine: primele versuri eminesciene le-a auzit în copilărie de la mama sa şi a crezut că sunt populare până când, studentă fiind, a găsit opera lui Eminescu în două volume într-o librărie. Mai târziu şi le-a cumpărat şi ţinând atât de mult la ele nu s-a îndurat să le lase acasă nici când a plecat să-şi efectueze după facultate perioada de stagiatură într-un colţ îndepărtat al Uniunii Sovietice. Participă şi Cristina Toderan, şi Felicia Vrânceanu, de la Catedra de Filologie Română şi Clasică, şi bibliotecarii Stela Malanciuc şi Vladimir Acatrini, şi profesorii Elena Purici şi Dorin Misichevici, prof. Elena Purici venită anume de la Ostriţa.

Ce minunată coincidenţă, Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi a anului luminând puternic cartea de bronz din mâna poetului de bronz închipuit de Dumitru Gorşcovschi, trăsăturile Poetului imaginate de Marcel Guguianu şi dezvelite, iată, acum 29 de ani, în curtea Casei lui Aron Pumnul, sub privirile spălate de roua unei lacrimi ale poeţilor Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Vasile Tărâţeanu, şi cărţile deschise pe masa întâlnirii noastre şi în memoria noastră! Şi intensificând la apogeu mireasma ultimelor florilor de tei şi a primelor sânziene din întreaga Bucovină, pătrunsă ca o tornadă în Sala Verde, să mişte pletele ramuri ale Arborelui Eminescu, până când a fost desăvârşită tăcere şi Poetul a putut să ne audă. Şi să ne asculte.

Liubov Melniciuc, directoarea Centrului de Studii Româneşti de la Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, „pozitiv impresionată de tot ce face Gina Puică în cadrul universităţii noastre”, de tot ce facem pentru creaţia acestui scriitor „cunoscut peste tot şi nespus de important în vieţile tuturor”, ne-a dorit „comunicări şi dezbateri fructuoase” şi să revenim aici.

Edmond Neagoe, ministru-consilier la Consulatul General al României, şi-a mărturisit „onoarea deosebită şi emoţia deosebită” generată de această întâlnire cu Eminescu la Cernăuţi, „unde şi-a lăsat atâtea energii care ne protejează şi ne animă”. Şi pornind de la un alt, foarte recent, eveniment găzduit de românii de aici în cinstea „protectorului absolut al literaturii române”, o lansare de carte Dan Toma Dulciu, şi de la existenţa unor „documente încă neexploatate”, a promis pentru o ediţie a mesei rotunde din anii viitori un studiu „Eminescu diplomat”. Şi de asemenea şi-a adus aminte cu plăcere de participarea la Recanati, în Italia, acolo unde sunt adoraţi Madonna, ocrotitoare a celor suferinzi, şi marele poet Leopardi, la dezvelirea unei plăci comemorative dedicate lui Eminescu, unde sub chipul poetului gândul său sună deopotrivă în italiană şi în română: „Il Dio del Genio mi ha tratto a se dal popolo come il sole trae a se una nube d’oro dal mare di mestizia”/ „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: