> Orgoliul nostru de bucovineni ne face să luăm măsurile care să ducă la independenţă
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, Vasile Rîmbu, a afirmat, miercuri, că odată cu modernizarea şi dotarea SJU Suceava, numărul de transferuri la spitale din Iaşi a scăzut foarte mult, iar acum s-a ajuns la sub 1 la sută.
El a arătat într-o conferinţă de presă că nu a comensurat relaţia cu spitalele din Iaşi, precizând că SJU Suceava nu este în concurenţă cu acestea.
„Acesta este reflexul spitalelor universitare, de a-i privi pe cei din judeţe mai de sus, mai de la ţară. Orgoliul nostru de bucovineni face să mai contrăm şi să luăm măsurile care să ducă la independenţă”, a spus Vasile Rîmbu.
El a precizat că transferurile de la SJU Suceava la spitalele din Iaşi sunt foarte mici, sub un procent.
Managerul SJU Suceava a menţionat că nu are însă nicio cifră a bolnavilor din judeţul Suceava care merg la spitalele ieşene direct.
„Acţiunile din ultimii ani au dus la diversificarea serviciilor medicale, astfel încât să apelăm cât mai puţin la alte spitale”, a precizat ec. Vasile Rîmbu.

























Iar orgoliul lui Rimbu este sa demonstreze ca el este grozav decat ceilalti directori! dar cati bani a avut acesta fata ce ceilalti! Investitii in betoane..dar personal..cucu