Alecsandriada şi alecsandrienii. Cu ochii după minunea luminoasă pe cer şi în cărţi

Stătusem doar cu trei zile în urmă, la slujba duminicală din Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Boian (da, „Din Boian, la Vatra Dornei”), ctitoria lui Ion Neculce, chiar în dreptul Înălţării din naos, iar când după dezvelirea bustului lui Iraclie Porumbescu, preot acolo vreme de doi ani, am trecut graniţa şi am ajuns la Suceava, primul lucru pe care l-am citit au fost amintirile sale despre Vasile Alecsandri. Şi cum coincidenţele nu sunt întâmplătoare, am străbătut, călătorind spre Bacău, nu numai aşezări împodobite bogat cu Tricolorul nostru, ci chiar, în vreo două rânduri, străjuite de monumente, cu mulţimi adunate împrejurul lor de depuneri de coroane şi de cuvântări. „Ce este?” a întrebat cineva. Şoferul a ridicat din umeri, dar tot s-a auzit un glas: „Ispasul! Ziua Eroilor Neamului!” Nu i-a căzut bine, s-a întors uşor spre noi (stăteam pe scaunele din faţă) şi a mormăit a scuză: „Tot alergând după pâine, nu mai ştii nici de zi şi noapte şi nici de sărbători!”

Cu jerba noastră în formă de cruce şi cu lumânări întâi la mormântul artistei plastice Dany-Madlen Zărnescu, de la Învierea Domnului din Bacău, ne-am simţit alinate acolo de atingerea sutelor de flori de caprifoi ca de nişte mânuţe de fluturi, dacă fluturii ar avea mânuţe, albe ca zăpada şi aurii ca soarele. De fluturi sau de altceva, în aer, în strălucirea orbitoare a amiezii, sunt atâtea creaturi pe care nu le putem privi, dar care se uită la noi!

Am plecat apoi la Alecsandriada 2019 cu starea bună pe care ţi-o dau o întâlnire scumpă sufletului tău, dar şi începerea unui eveniment aşteptat, stare intensificată de încântarea cu care Niadi descoperise (de fapt, redescoperise) două pasteluri şi universul poveştilor populare zugrăvit fermecător de poet cu „Feţi-Frumoşi cu părul de aur, fete de împăraţi atât de frumoase, că par a fi rupte din soare, cai năzdrăvani ce zboară în naltul cerului, şerpi cu solzii de aur carii au cuiburi pline de petre scumpe, cerbi care duc între coarne leagăn de zâne, paseri maiestre cu grai omenesc, pajuri ce locuiesc în fundul pământului, în lumea neagră, mere de aur care se prefac în palaturi împărăteşti, furci de argint care torc singure, poduri de oţel, copaci cu poame de rubin şi de smarald […], balauri, zmei urieşi ca Sfarmă-Peatră şi ca Strâmbă-Lemne, câni cu dinţii de criţă…”

Stare care a continuat graţie primului moment al Reuniunilor Culturale, moment de vârf şi care într-un anume fel a adus parte din aceste personaje în zilele noastre, chiar dacă purtau costumele şi aveau vocabularul secolului al XIX-lea. Mă refer la deschiderea ediţiei a III-a a Reuniunilor Culturale Alecsandriada de la Bacău (6-9 iunie 2019) cu spectacolul Teatrului Municipal „Bacovia” Bacău „Vârciorova. Carantină”, după Matei Millo şi Vasile Alecsandri. Un spectacol al cărui lector fusesem deja, deoarece „citesc” mai multe spectacole decât văd, prin parcurgerea constantă, atentă a cronicilor teatrale semnate de Carmen Mihalache în „Ateneu”, revista pe care o conduce cu pricepere şi pasiune, şi pe care le-a reunit în anul 2017 în elegantul volum „Teatru la filtru”, apărut la Editura „Junimea” din Iaşi. Dar cum trecuseră deja cinci ani de la consemnarea impresiilor lui Carmen Mihalache, am fost curioasă nu atât să le confrunt cu propriile impresii – de câte ori am mers pe mâna redutabilului critic teatral care este Carmen Mihalache, am ajuns, fără excepţie, la aceleaşi concluzii în esenţă –, cât să văd dacă nu cumva timpul, reprezentanţiile de-a lungul acestor ani nu estompaseră prospeţimea, dinamismul spectacolului. Dar în cazul acestei „prostii mari” („o prostie mare cu cântece răguşite şi coruri zbierate, de Matei Millo şi Vasile Alecsandri, prelucrate şi mai prosteşte de Cătălin Ştefănescu, cu ajutorul substanţial al lui Doru Mareş” este subtitlul spectacolului în regia lui Alexandru Dabija, scenografia Cristinei Ciobanu şi cu muzica Adei Milea), timpul a mers înapoi, întinerind interpreţii şi reaprinzând plăcerea jocului ca la premieră, într-un pariu pentru cucerirea publicului pe deplin câştigat. Sala, care nu s-a zgârcit în atât de meritatele aplauze, a fost plină, nu cred că doar cu participanţii la Reuniuni (mulţi urmând să sosească în ceasurile următoare), probabil destui băcăuani dorindu-şi această reîntâlnire, plină de veselie şi mâhnire, de vervă şi sarcasm: efectul privirii lumii româneşti de-acum în oglinda veacului marilor oameni de teatru care au fost Matei Millo şi Vasile Alecsandri, mediat cu extraordinar talent de Alexandru Dabija.

Energizantul spectacol le-a preschimbat alecsandrienilor pasul iniţial de plimbare într-unul mai alert spre Piaţa Tricolorului, acolo unde, vizavi de Consiliul Judeţean Bacău (cu un anunţ vizibil al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene), în faţa Casei de Cultură care îi poartă numele, ne aştepta uriaşul monument al lui Vasile Alecsandri în viziunea lui Mircea Spătaru, lucrare aşezată de cunoscutul pictor Ilie Boca pe locul doi ca valoare, imediat după „George Bacovia” al lui Constantin Popovici, într-o anchetă realizată de ziarul „Deşteptarea”. Atât de înalt, încât a fost nevoie întâi să se caute o scară, apoi o persoană imună la vertijul privirii de sus, pentru ca să i se aşeze la gât ghirlanda împletită din ramuri de brad cu flori albe şi roşii, pe care scriitoarele invitate la Reuniuni au purtat-o pe braţe ca pe o făptură vie, uşor moleşită de soare şi de cadenţa mersului, din universul basmelor zugrăvit de Alecsandri, un şarpe vegetal smuls din cuibul plin cu pietre scumpe al pădurii şi al grădinilor.

După aplauzele care au salutat arborarea ghirlandei, participanţii au rămas încă o vreme în Piaţa Tricolorului, făcând poze pe grupuri, cele mai multe în faţa monumentului, dându-şi bineţe, stând de vorbă, dăruind şi primind cărţi şi reviste, pe care scriitorii veniţi de mai departe le aveau asupra lor în genţi încăpătoare. De altminteri, schimbul de bucurii, cu felicitări, cu dedicaţii şi autografe, avea să continue până la finalul Reuniunilor, la reîntoarcere nelipsind din niciun bagaj volumul ediţiei, „Vasile Alecsandri. Polimorfismul vieţii şi operei”, îngrijit de Ioan Dănilă şi Dumitru Brăneanu şi apărut la Editura „Ateneul scriitorilor” (Bacău, 2019). Pe coperta I, a fost preferată imaginea statuii lui Vasile Alecsandri din faţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi (Iaşi de vreo două ori prezent pe lista premianţilor Reuniunilor 2019 prin scriitorii săi), iar pe coperta patru, citate din Titu Maiorescu, G. Călinescu şi Mihail Sadoveanu despre însemnătatea lui Vasile Alecsandri. Ca şi la precedentul, şi în deschiderea acestui volum se găseşte reprodus portretul său de la Biblioteca Academiei (Cabinetul de stampe), cu menţiunea: 14 iunie 1818, Bacău – 22 august 1890, Mirceşti. Deoarece corectura volumului a fost asigurată în principal de Grupul „Româna corectă” al Facultăţii de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (coordonat de conf. univ. dr. Ioan Dănilă, absolvent al Institutului Pedagogic de 2 Ani din cadrul Liceului Pedagogic/Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava în 1970), mi-a făcut mare plăcere să le dăruiesc lucrarea regretatei profesoare sucevene Lucia Boroş, „Greşeli semnalate în Gramatica Academiei Române, 2005, 2008 * Relaţia apozitivă” (Suceava, Editura „Muşatinii”, 2017), tipărită de Fundaţia Culturală „Leca Morariu” Suceava, condusă de farm. Maria Olar.

Momentul din Piaţa Tricolorului s-a încheiat cu vestea bună a proiectului reconsolidării şi reamenajării Casei „Vasile Alecsandri” din Bacău, spaţiul în care la 31 august 1919 s-a constituit Casa de Sfat şi Citire, intrată din anul 2018, după o luptă de trei decenii a aceluiaşi neobosit Ioan Dănilă, în proprietatea Consiliului Judeţean Bacău. Şi continuă în cadrul acestei relatări cu menţionarea semnăturii preşedintelui său, Sorin Braşoveanu, şi pe invitaţia cu care am fost onoraţi la Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, ediţia 2019, invitaţie purtând pe frontispiciu logoul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, stemele judeţului şi municipiului Bacău, logoul Uniunii Scriitorilor din România în ipostaza de partener şi numele colaboratorilor: Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, Teatrul Municipal „Bacovia”, Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, cărora „Vasile Alecsandri. Poliformismul vieţii şi operei” le adaugă Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi/Casa Memorială „Vasile Alecsandri” Mirceşti şi Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Chişinău. Lipsesc cele două nume care le-au pus în mişcare armonică şi eficientă, ale idealiştilor cu incontestabil simţ practic care sunt Dumitru Brăneanu, preşedintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, şi Ioan Dănilă, preşedintele Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” Bacău, dar toată lumea le cunoaşte şi sunt primele care îţi vin în minte când se vorbeşte de alecsandrieni şi de Alecsandriada.

În holul Hotelului „Decebal” Bacău, care a găzduit şi ediţiile precedente ale Reuniunilor, copertele galbene cu brunul căluţului de pe stema oraşului Râmnicul Sărat ale Revistei „Spaţii culturale”, revistă premiată la ediţia a II-a, cu trei dintre realizatori printre invitaţi – Valeria Manta-Tăicuţu, redactor-şef, Nicolai Tăicuţu şi Stan Brebenel –, atrag privirile celor care, la recepţie, îşi aşteaptă rândul pentru cazare: cine o are, cine o deschide, cine o răsfoieşte este unul dintre scriitorii alecsandrieni ajunşi mai devreme. În ce mă priveşte, mă număr şi printre cei care au primit cea mai recentă carte de poezie a lui Nicolai Tăicuţu, „Vitregii suportabile” (Buzău, „Editgraph”, 2019), şi volumul doi al cărţii „Şlefuitorii de cuvinte. O antologie a poeţilor români clasici”, de Stan Brebenel (Buzău, Editura „Teocora”, 2019). Cum Revista „Spaţii culturale” continuă să îl anunţe director de onoare pe Radu Cârneci în chenar îndoliat, primele versuri pe care simt nevoia să le citesc din antologie îi aparţin: „De departe venind ca o pasăre obosită/ aripile ţi le tragi înlăuntrul pietrei/adânc, să acopere inima ucisului/ drumul plânsului/ drumul învinsului.// Semne ciudate, cântec de moarte săpat/ sau de laudă vorbe, nume de neam/ tocită carte de piatră coboară sub tine/ drumul tatălui meu/ drumul meu mâine…” Şi cum „mâine” a fost, cum toţi trei l-au condus pe ultimul drum, eu întreb, iar Valeria povesteşte pe o undă de frig pătrunzător.

Dimineaţa zilei de vineri, 7 iunie 2019, începe cu drumul negrăbit spre sala de lectură a Bibliotecii Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu saluturi care ne fac bine, nouă, dar poate şi lor, întâi lui Bacovia şi pe urmă lui Alecsandri, căruia semnele furtunii de peste noapte nu i-au clintit ghirlanda. Oraşul ni se arată curat, frumos, cu trandafiri şi iasomia în floare. Ajungem între cei dintâi în campusul universitar, unde am mai fost şi la sărbători ale Revistei „Ateneu”, într-un labirint de cărţi, din care nimeni nu iese cum a intrat, întâmpinaţi de „o minune luminoasă” – visătorul Alecsandri. Şi regele, şi cărţile instaurează un ton scăzut al discuţiilor, uneori chiar desonorizate de foşnetul revistelor: „Ateneu” (numărul din mai, anunţând „Dalta şi trompeta. Apocalipsis-ul lui Adrian G. Romila”, de Adrian Jicu; „Broderii şi ţesături la Putna”, de Marius Manta; „Pariul pe carte”, de Ştefan Radu; „Identitate subiectivă”, de Dan Perşa; „Inefabile, dadaistele holograme”, de Viorel-Florin Costea şi „O silabisire necesară”, de Vasile Spiridon), „Plumb” (de asemenea numărul din mai, cu Ioan Prăjişteanu, director, şi Dumitru Brăneanu, redactor-şef, în care semnează şi sucevenii Ioan Ţicalo, Decebal-Alexandru Seul şi Liviu Popescu, membru al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor şi participant la Alecsandriada, alături de Niadi Cernica şi de semnatara acestor rânduri), „13 Plus” (cu Petru Isachi redactor-şef şi fondator şi cu elevul Alex Oko/ Alexandru Ocolaşu, de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău, redactor-şef adjunct, ajunsă, eroic, la numărul 192) şi, nu în ultimul rând, periodicul „Cadran cultural” (cu Petre Vlase, director, şi avându-l redactor-şef pe Cornel Galben, cunoscut ziarist, editor şi autorul valoroaselor dicţionare de personalităţi ale judeţului). De la Cornel Galben primesc şi un dar special, de mare gingăşie, „Ţie, Doamne!”, de Ana-Sofia Galben (Bacău, Editura Corgal Press, 2019), o plachetă-album cu desenele de inspiraţie religioasă ale înzestratei fetiţe care de curând a împlinit zece ani. Îi povestesc de cartea de Poezii ale Măicuţei, proinstareţa Voroneţului, stavrofora Irina Pântescu, şi-i promit să-i trimit acest preaplin al inimii micuţei Ana-Sofia, să o aşeze alături. Ceva, esenţial, le apropie.

Aseară m-am revăzut doar după câteva zile de la întâlnirea noastră la Uniunea Scriitorilor din Moldova cu prof. Silvia Strătilă, semnătură în presa de peste Prut, dar şi în paginile de literatură şi artă ale cotidianului „Crai nou” de la Suceava, invitată cu un mănunchi de eleve de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău, unde predă limba şi literatura română. Acum mă întâlnesc după 15 ani, câţi au trecut de la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii de la Chişinău, unde ne-am cunoscut, cu scriitorul Ion Anton, neobositul şi tot tânărul realizator al săptămânalului „educativ-cognitiv şi literar-artistic pentru copii şi adolescenţi” „Florile Dalbe”, din care aleg câteva numere, să le citesc pe îndelete, acasă. Îşi aminteşte că şi eu, şi Nicolae Cârlan am scris despre cărţile sale şi sunt răsplătită pentru publicarea bunelor impresii cu o carte nouă, romanul „Ieşirea din uitare” (Chişinău, Editura „Lumina”, 2019). La rându-mi, îi ofer un buchet de felicitări, nu numai pentru acest roman, ci şi pentru premiul pentru promovarea creaţiei argheziene de la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” Târgu-Jiu – Târgu-Cărbuneşti (24-26 mai 2019), care l-a situat pe podium alături de Vasile Bâcu, de la Herţa (Cernăuţi), festival de prestigiu, care la această a 39-a ediţie i-a încununat cu Premiul Opera Omnia „Tudor Arghezi” pe poeta Nora Iuga şi pe criticul literar Vasile Spiridon – pentru scriitori români –, iar pentru scriitori străini, pe Enrique Nogueras, scriitorul şi universitarul spaniol, pe care îl voi asculta în curând, la Cernăuţi, la ediţia a patra a mesei rotunde organizate de Gina Puică de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, lector de limba română la Universitatea Naţională Cernăuţi, „Eminescu, în limbile lumii. Traduceri, receptare critică şi academică”. Şi cum o manifestare literară este şi un viu salon de carte şi de veşti din lumea cărţilor, titlurilor pe care aştept să le parcurg cât de repede le alătur volumul I din „Ca viermele în hrean. Amintiri necenzurate” al lui Viorel Savin, apărut la „Ateneul scriitorilor” (Bacău, 2018), iar noutăţilor de la Târgu-Jiu – Târgu-Cărbuneşti, invitarea, anunţând un premiu, a poetei Silvia-Ioana Sofineti, fiica scriitorilor Valeria Manta-Tăicuţu şi Nicolai Tăicuţu, la Galele Festivalului-Concurs Naţional de Literatură „Alexandru Macedonski” 2019, organizat la Bucureşti de Asociaţia Macedonenilor din România.

Conferinţa ştiinţifică ce ne-a reunit în Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” Bacău îi aşază în faţa noastră pe Dumitru Brăneanu, Ioan Holban, Carmen Mihalache, Mircea Coloşenco şi Ioan Dănilă, căruia Dumitru Brăneanu îi încredinţează misiunea moderării lucrărilor şi care speră ca ansamblul ediţiei să fie „o acţiune cu folos pentru Bacău şi pentru gloria lui Alecsandri”. Luările la cuvânt vor fi însoţite permanent de microfonul lui Eugen Ungureanu, care înregistrează intervenţiile pentru televiziunealiterară.ro. După o uvertură lirică – Mădălina R. Lisnic, din R. Moldova, studentă în anul I (Franceză-Română) la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, ne povesteşte: „Nu ştiam să citesc, când mama m-a învăţat pe de rost «Oaspeţii primăverii»” şi ne recită propria creaţie dedicată „Lui Vasile Alecsandri”: „Focul vesel când îl vede îi arată basme multe,/ Crivăţu-i cântă colinde, şi el stă să le asculte./ Dimineaţa, pe răcoare, soarele îl cheamă-afară/ Să se scalde în căldură lângă june flori de vară” –, ni se adresează Liviu Chiscop, din Valea Budului, comuna Mărgineni, judeţul Bacău.

Precizările îşi au rostul lor, comunicarea fiind o incursiune biografică „Pe urmele lui Vasile Alecsandri”. Liviu Chiscop este în primul rând adeptul lui 21 iulie 1821 ca data naşterii „marelui scriitor şi om politic” şi tot în primul rând susţinător al ivirii sale pe lume „la Valea Budului, la 10 km de oraş, în locul numit «Izvorul Rece»”, chiar „în curtea” sa. Mai multe, în viitoarele două volume în pregătire, cercetare, eseuri, „Alecsandri şi Bacăul”.

Elena Bostan-Delavicov (câteva decenii profesoară la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău, acum stabilită în Iaşi, ceea ce nu o împiedică să conducă în continuare asociaţia băcăuană a bucovinenilor şi care îmi dăruise cartea de versuri „Evadări multiple” – Bacău, Editura „Ateneul scriitorilor”, 2018) este, ca poetă, la fel de generoasă cu toţi participanţii, cărora le oferă un intermezzo liric: poemul „Celui «vecinic tânăr şi ferice»” – „poetul visează/ la vara de pe malul Siretului,/ unde lumina/ se prelinge încet...” – şi un amănunt interesant: existenţa unor preşedinţi ai statului Chile cu numele Alessandri.

Dacă m-a bucurat să răspund cu veşti bune despre istoricul literar Nicolae Cârlan întrebării istoricului literar Mircea Coloşenco, nu mai puţin ne-au bucurat pe toţi participanţii darul pentru Casa Vasile Alecsandri: două ediţii rare din creaţia poetului, de la începutul secolului XX, şi felicitările Domniei Sale adresate organizatorilor Alecsandriadei, cinstirea în acest fel a autorului imnurilor Ginta latină, Hora Unirii, precum şi a „Imnului Regal pe care l-au cântat străbunicii noştri”, personal considerând că nu e atât de important unde s-a născut exact, cât faptul că „este poetul nostru”, că poezia sa încă o recităm, încă o avem în suflet. În ceea ce priveşte data naşterii, opţiunea lui Mircea Coloşenco se află în chiar titlul comunicării din volumul Conferinţei: „Vasile Alecsandri – poetul gintei latine * 14 iunie 1818, Bacău – 22 august 1890, Mirceşti”. O altă comunicare din acest volum, privind tot „Cântecul gintei latine”, aparţine venerabilului profesor şi istoric literar sucevean Paul Leu, stabilit în Kenmore, Washington, Statele Unite, „Primul premiu internaţional acordat literaturii române” (pe care o vom publica şi în „Crai nou”), comunicare şi autor care au avut parte de elogiul public al lui Ioan Dănilă. Urmat de momentul liric Doru Ciucescu, moment inspirat de arborarea ghirlandei la statuia lui Vasile Alecsandri din Piaţa Tricolorului.

În continuare, reîntorcându-ne la „Cântecul gintei latine”, poeta Cecilia Moldovan a abordat tema „Vasile Alecsandri şi poeţii felibri în contextul literar european”, iar epigramistul Vasile Larco a solicitat atenţia publicului 72 de secunde pentru o meditaţie personală în faţa ruinelor Casei Alecsandri. Cu o comunicare despre „Vasile Alecsandri – europeanul anticipator de forme literare şi teme poetice pentru două veacuri” în volum, profesorul Grigore Codrescu a preferat să vorbească despre una-alta, referitor la Alecsandri, desigur, amintind, de pildă, că în 1854 a apărut sub conducerea sa revista „România literară”, detaliu nespecificat pe frontispiciul actualei publicaţii a Uniunii Scriitorilor din România, cum ar fi corect, deşi, pe pagina de Facebook a filialei de care se ocupă, scriitoarea Cristina Ştefan i-a reluat „cerinţa”. Cu accent pe „Răzbunarea lui Statu-Palmă”, profesoara Elena Simionescu a vorbit despre „Vasile Alecsandri şi «comorile poeziei populare»”, iar Adrian-Dinu Rachieru, îndemnându-ne „să depăşim prejudecata superficialităţii şi leneviei lui Vasile Alecsandri”, cu referiri la bogata sa corespondenţă, a văzut în el „o fabuloasă personalitate”, care însă, „până acum, n-a avut şansa unui exeget tenace de talia devotatului Constantin Călin, făcând din «triumful unui marginal» o temă obsesivă, «de-o viaţă»”.

„La «Vârciorova», acolo e Alecsandri!” a exclamat Petru Isachi, cu trimitere la spectacolul Teatrului „Bacovia” Bacău, nemulţumit că „ne axăm prea mult pe autor”, uitând că opera contează, în spiritul convingerii lui G. Călinescu, „iar opera trebuie modernizată”. Despre actualizarea operei, mai exact a creaţiei dramatice a lui Vasile Alecsandri a vorbit cu implicare afectivă, lăudând din toată inima şi „Vârciorova. Carantină”, şi „Sânziana şi Pepelea”, tot în regia lui Alexandru Dabija, criticul teatral Carmen Mihalache, directorul Revistei „Ateneu”, încheind cu o concluzie care cu siguranţă va fi asociată acestei ediţii a Alecsandriadei: „Să mergem să vedem spectacole Alecsandri de calitate!”

 Istoricul literar Ioan Holban a povestit despre pierderea irecuperabilă a Casei Alecsandri din Iaşi, ceea ce face din viitoarea Casă de Sfat şi Citire din Bacău şi din Conacul de la Mirceşti singurele spaţii memoriale dedicate scriitorului, omului politic, diplomatului, personalitate emblematică a unei generaţii care a ales calea europeană şi s-a luptat pentru alegerea sa, observând că nu există niciun studiu serios care să explice de ce după aceea societatea românească, în ansamblul ei, a preferat o alta.

Cel mai spectaculos moment al Conferinţei l-a constituit, după părerea mea, cel care l-a avut protagonist pe Ioan Dănilă. Cu o cutie uriaşă de cărţi, înrudită prin proporţii cu lădoiul pe care aveam să-l vedem sâmbătă la Mirceşti şi în care era transportată de la moşie la tren corespondenţa lui Vasile Alecsandri cu Occidentul, Domnia Sa a susţinut, sprijinit de muntele de cărţi şi de numele de seamă de pe copertele lor, 14 iunie 1818 ca dată a naşterii poetului. După care, recuperată de la un anticariat de la Paris, ne-a arătat triumfător una dintre primele piese de rezistenţă ale viitorului Muzeu Alecsandri care va exista în Casa de Sfat şi Citire: ochelarii Paulinei Alecsandri, de al căror şnur îi rămăsese prins un fir de păr, pentru istoria literară, mai preţios ca aurul.

După-amiaza scena – scena la propriu a Ateneului Bacău – şi în bună măsură şi sala au aparţinut tinerilor alecsandrieni. Cântec, joc şi voie bună, cântecul şi jocul populare, moştenite, conservate şi puse în lumină cu entuziasm şi înzestrare de elevii Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău şi de grupul de studenţi de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, grup intitulat „Pasteluri băcăuane”, cu o siguranţă profesionistă a interpretării, deşi înfiinţat doar în acest an. Aplauzele au fost, mie în mie, meritate, dar emoţia a venit de peste Prut, de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău, de la profesoara Silvia Strătilă şi cele şase eleve ale ei: Enachi Emilia, Corniţă Cătălina, Ursu Adriana, Danu Daniela, Creciun Maria şi Lungu Elvira. În primul rând de la emoţia cu care prof. Silvia Strătilă s-a adresat organizatorilor, publicului şi care s-a transmis subtil şi profund tuturor: „Suntem onoraţi şi în acest an de invitaţie, vă mulţumim pe această cale şi recunoaştem că ne-ar fi fost greu să lipsim de la a III-a ediţie. Probabil ceea ce uneşte Alecsandri sau mai bine zis dorinţa de solidaritate «Hai să dăm mână cu mână/ Cei din patria română» nu se dezbină definitiv nici peste ani. Dacă aş face o retrospectivă a celor două ediţii, îmi amintesc că la prima elevii mei, în afară de bucuria şi inimile calde, dar şi sincere cu care am venit, au adus şi poezia senină, pe unde geroasă, pe unde răcoroasă, cu arşiţa verii, adică am venit cu un recital din pastelurile poetului, spre a ne convinge că spaţiul românesc este mai frumos ca nimeni altul, pentru că e al nostru. În 2018, în anul centenar, la cea de-a doua ediţie, ne-am gândit că recitalul nostru trebuie să conţină poezia patriotică a lui Alecsandri, poate visul de unitate al românilor pe care l-a avut bardul de la Mirceşti peste 100 de ani se realizează. Dar n-a fost aşa. Probabil nu am învăţat bine poezia patriotică a lui Vasile Alecsandri, iar idealul său încă îl mai însuşim! La cea de a III-a ediţie a Alecsandriadei, elevii de la Liceul «Alecsandri» din Chişinău mai fac un efort de învăţătură şi vă prezintă secvenţe postlecturale din cărţile scrise de dvs. consacrate Alecsandriadei, pe care ni le-aţi dăruit la întâlnirile precedente, dovadă a recunoaşterii muncii, talentului, cercetării, scrisului acelor autori pentru care Vasile Alecsandri «al nostru, al tuturor», după cum scria prof. Ioan Dănilă, reuşeşte să ne adune nu doar ca să ne rugăm pentru el, dar ne motivează să mai existăm atâta timp cât ne mai pasă de valorile româneşti culturale”. Apoi prin eleganţa naturală, prin talentul liceenelor, prin grija pentru fiecare amănunt, de la ştergarul aşezat la marginea scenei ca un covor la intrarea în casa inimii, de la buchetul tricolor la ia, costumul naţional, de la coroniţa sau floarea din păr şi cartea din mâini la coşul cu bunătăţile pământului şi căminului românesc, purtate printre spectatori, dăruite lor. Eu m-am întors la Suceava cu un hulub copt ca în copilărie pentru pasca Paştelui, pentru pasca Înălţării şi cu glasurile pure ale adolescentelor răsunând în amintire ca nişte clopoţei de cleştar, în cântecul despre speranţa regăsirii fraţilor: „S-a deschis fereastra, ca o rană veche/ Mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe/ Să venim acasă, şi măcar o dată/ Să mai stăm la masă, aşezaţi grămadă.// Pe deasupra porţii, înfloresc salcâmii/ Şi în miezul nopţii amiroase-a pâine/ Rumenă şi caldă, mama noastră coace/ Din făină albă un hulub de pace//Şi îi zice: «Du-te, prin străini departe,/ De-mi păzeşte puii de război şi moarte./ Să le meargă-n toate, toate să le iasă/ Şi de-o fi să poată, să mai vină-acasă.»// Şi hulubul zboară, alb ca dorul mamei,/ Pe la toţi coboară şi pe toţi ne cheamă./ Poate că s-a face pace-n toată lumea/ Dacă mama-şi coace sâmbăta hulubii”. Da, tulburător spectacolul grupului din Chişinău!

Decernarea premiilor Reuniunilor Culturale Alecsandriada 2019 ne-a adus de la mişcătoarea întâlnire cu tinereţea, cu tinereţea sărbătorind valorile în care credea Vasile Alecsandri, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, unde festivitatea începe cu glasul puternic, venind de peste veac al Poetului: „E unul care cântă mai dulce decât mine?/ Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine./ Apuce înainte s-ajungă cât de sus. /La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus”, cu vibraţia pe care i-o simte Gheorghe Geo Popa, absolventul de Artă Teatrală, de o viaţă iubitor de poezie, prezent însă la manifestare în calitatea pe care o deţine de câţiva ani, de secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cu felicitări pentru „cei care organizează această frumoasă aventură spirituală la Bacău”.

Dar iată şi premiile decise de juriul alcătuit din Ioan Holban (preşedinte), Valeria Manta-Tăicuţu, Viorel Dinescu, Petre Isachi şi Victor Munteanu (membri), ţinând cont şi de propunerile altor filiale ale Uniunii Scriitorilor din România: Premiul Opera Omnia „Vasile Alecsandri” criticului şi istoricului literar Alex Ştefănescu, Bucureşti, cu o laudatio rostită de Ioan Holban: „Am senzaţia, când mă văd cu el, că mă văd cu însăşi Istoria Literaturii Române”; Premiul de Excelenţă „Vasile Alecsandri” pentru Poezie: Adi Cristi, Iaşi (laudatio – Cassian Maria Spiridon); Premiul de Excelenţă „Vasile Alecsandri” pentru Proză: Dan Perşa, Bacău (laudatio – Violeta Savu), Premiul de Excelenţă „Vasile Alecsandri” pentru Dramaturgie: Flavius Lucăcel, Cluj-Napoca (laudatio – Adrian Alui Gheorghe), Premiul de Excelenţă „Vasile Alecsandri” pentru Critică şi Istorie Literară: Adrian-Dinu Rachieru, Timişoara (laudatio – Ioan Dănilă). S-au mai acordat premii de excelenţă revistelor „Convorbiri literare” (director, Cassian Maria Spiridon) şi „Bucureştiul literar şi artistic” (redactor-şef, Florentin Popescu) şi premii speciale grupului de elevi condus de prof. Silvia Strătilă, de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău, şi Revistei „13 Plus” (redactor-şef, Petre Isachi). Bucuroasă în primul rând pentru laureaţii legaţi de Bucovina – Alex Ştefănescu şi Adrian-Dinu Rachieru – şi de cel plecat peste Prut cu Silvia Strătilă şi elevii săi, am aplaudat cu multă căldură nădejdea dlui Gheorghe Geo Popa că în anul 2021 va primi Premiul pentru Citire în Casa de Sfat şi Citire visată de Vasile Alecsandri la Bacău. Şi mi-a plăcut, pentru eleganţă, mărturisirea lui Flavius Lucăcel că îl onorează să obţină acest premiu după dramaturgul Dumitru Crudu, prezent în aulă, la precedenta ediţie a Alecsandriadei.

Nu am fost singura care am preţuit includerea în programul ediţiei călătoria la Mirceşti, la casa clădită de Vasile Alecsandri şi lăsată de Paulina, prin nepoatele ei, moştenire Academiei Române, astăzi muzeu al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, sub auspiciile Consiliului Judeţean Iaşi. Mobilier, documente, tablouri. Nu mă despart uşor de portrete, deşi unicul pe care îl văd cu adevărat este cel zugrăvit de Iraclie Porumbescu: „…era de statură mijlocie, dară sprintenă şi mlădioasă. Faţa-i era rătunzie şi cu trăsături din cele mai simpatice. Fruntea-i bine desvoltată, pe care nu o împresura niciun păr până după vârful capului, ce însă nu-i scări amenitatea, ba, pot să zic frumuseţea, niciun pic. Ochii îi erau negrii, iară sprâncenele negre deplin şi încordate sus şi cumetrici, apoi împreunate la mijloc, gemeni una de alta, ce-l făcea şi mai frumos, şi mai drăgălaş. Gura-i simpatic proporţionată şi nasul, tot aşa. Buza-i superioară o orna o musteaţă nu mare, neagră, ca şi sprâncenele şi ca părul, acesta scurt, din dărătul capului. Barba şi fauretele şi le vădea. Era pe atunci de 26-27 ani. //Fiind vara, afară de câteva excepţiuni, se îmbrăca schimbiş, ca şi intimul său amic Costachi Negri, în bluză şi pantaloni ba albi, ba naranzii, la gât fără nicio legătoare, ci numai cu gulerul cămeşii îndoit în jos. În cap cu pălăriuţă panama fină. Mersul îi era pururea galant, dar nicicând afectat”.

Am trecut din încăpere în încăpere, respiraţia noastră aburind oglinzi, sticla fotografiilor şi a vitrinelor până ce trecutul s-a văzut mai bine, până când am ajuns să şoptim cu glasul nostru, în interioritatea noastră, convingerea rostită răspicat de Ioan Holban în cealaltă dimineaţă, a Conferinţei, despre „prima noastră capitală europeană – prispa conacului de la Mirceşti”, unde „Vasile Alecsandri şi-a scris opera fără nicio emoţie, fără niciun complex provincial”. Şi am privit ca hipnotizaţi „lădoiul” corespondenţei cu Occidentul, eu întârziind mai mult, în singurătate, în preajma sa, dorindu-mi mânuţe lungi de caprifoi cu care să-i ridic capacul şi să eliberez din întunericul său blând „cerbi care duc între coarne leagăn de zâne, paseri maiestre cu grai omenesc, pajuri ce locuiesc în fundul pământului, în lumea neagră, mere de aur care se prefac în palaturi împărăteşti, furci de argint care torc singure…”

Apoi am stat puţin în mausoleul ca o bisericuţă din nordul nostru moldav şi cât s-a putut de mult în parcul-pădure al conacului, cu stejari şi nuci plantaţi de poet, acum copaci seculari ocrotiţi de lege, imenşi, cei mai înalţi pe care i-am văzut vreodată, cu vârfurile deasupra zenitului, până la minunea luminoasă, şi cu cerul la o palmă depărtare de ramurile lor întreţesute, cu rărituri puţine, ca nişte ochi celeşti, cât să ştim că este zi, cât să le căutăm cu privirile ca pe nişte taine şi, cine ştie, cât să fim priviţi.

Cineva pomeneşte de Mihail Sadoveanu povestind despre marele scriitor la sfinţirea bisericuţei unde acel rege al poeziei îşi doarme somnul de veci, alecsandrienii şi Alecsandriada se îndreaptă acum spre Hanul Ancuţei, de unde drumurile noastre se vor despărţi părelnic şi se vor reîntâlni în cărţile lui Alecsandri, în cărţile despre Alecsandri atât de des cât de des le vom deschide, până vor ajunge ca rădăcinile şi ramurile stejarilor şi nucilor de la Mirceşti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: