> Şefa de promoţie, Catinca Dobroghii, care a încheiat studiile liceale cu media 10, a primit cea mai înaltă distincţie a colegiului: diploma şi placheta de onoare”
Elevii şi profesorii diriginţi ai celor şase clase a XII-a de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, dar şi conducerea unităţii liceale, cadre didactice şi părinţi au participat, miercurea trecută, la cursul festiv al celor 188 de absolvenţi din promoţia anului 2019, care s-a desfăşurat într-o atmosferă de sărbătoare la Magnificus Plaza Suceava.
Directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. Dan Popescu, a subliniat că absolvenţii promoţiei 2019 sunt deja „reprezentanţi de seamă ai ethosului ştefanist”, exprimându-şi încrederea că ei vor deveni „nu atât oameni de succes, cât, mai ales, oameni de valoare, aşa cum s-au realizat miile de absolvenţi ai unei veritabile alma mater”.
„Fiecare şcoală îşi are propria istorie şi memorie a culturii sale instituţionale. Pagina de astăzi a evoluţiei colegiului este consacrată sărbătoririi elevilor de la clasele a XII-a din colegiul nostru. Vă mulţumim tuturor pentru participarea la o manifestare care se constituie şi într-un meritat laudatio pentru cei 188 de absolvenţi ai promoţiei 2019, precum şi pentru părinţii şi profesorii lor” a spus prof. Dan Popescu.
El a arătat că, pe parcursul studiilor liceale, profesorii colegiului s-au străduit să împărtăşească elevilor „lecţia perseverării, a dragostei de adevăr şi onoare, a curajului de a transforma visele în realitate”.
„Sperăm că în aceşti frumoşi ani, eventuala imagine de coşmar a şcolii, dacă a existat, a fost înlocuită cu certitudinea unei instituţii generatoare de instrucţie ştiinţifică de calitate, în care v-aţi dezvoltat armonios, având acum, la vârsta marilor întrebări, capacitatea asumării responsabile a viitorului. Sigur, pe traseul parcurs au existat şi disfuncţii, dar Mark Twain spunea că «peste 20 de ani veţi fi mai dezamăgiţi de lucrurile pe care nu le-aţi făcut decât de cele pe care le-aţi făcut», iar modul în care le-aţi depăşit ne permite să privim optimişti perspectiva faptului că, în această vară, veţi aborda proiecte importante, finalizând încă un drum peste timp, care, suntem convinşi, va fi arcul triumfului” a spus prof. Popescu.
Directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava le-a mulţumit absolvenţilor că au fost parteneri în „provocatoarea aventură a cunoaşterii”, dându-le asigurări că toate sugestiile furnizate în cadrul chestionarelor de impact vor intra în „beneficiul” următoarelor generaţii de ştefanişti.
„Sunteţi deja reprezentanţi de seamă ai ethosului ştefanist, care – să nu uitaţi – este o stare de spirit cu vocaţia performării. De aceea vă acordăm cu empatie încrederea de a deveni nu atât oameni de succes, cât, mai ales, oameni de valoare, aşa cum s-au realizat miile de absolvenţi ai unei veritabile alma mater! De pildă, în deceniul al patrulea al secolului precedent, profesorul ştefanist Peter Tomaschek a fost nominalizat de mai multe ori pentru premiul Nobel, premiu chiar obţinut de absolventul nostru Gheorghiţă Creţu, în anul 2013. Ulterior, Academia Regală Suedeză a primit scrisori care-l recomandau pentru celebrul premiu pe absolventul şcolii noastre, profesorul şi scriitorul Norman Manea. În final, vă propun un îndemn al altui român nominalizat pentru Nobel, dar care a fost pe nedrept omis. Lucian Blaga spunea: «De la viaţă să nu aştepţi nimic, dimpotrivă, tu trebuie să îi dai totul. Numai aşa vei fi scutit de deziluzii şi te poţi bucura de sine, de lupta, de independenţa şi de puterea ta creatoare» a declarat directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. Dan Popescu.
El a înmânat liderului promoţiei 2019, absolventei Catinca Dobroghii, care a încheiat studiile liceale cu media 10, cea mai înaltă distincţie a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, diploma şi placheta de onoare, pentru „aport excepţional la prestigiul instituţional”.
La festivitatea de încheiere a cursurilor pentru absolvenţii claselor a XII-a au participat inspectorul şcolar general adjunct Gabriela Scutaru, cadru didactic al colegiului, dar şi Cleopatra Cabuz, doctor inginer, membru al Academiei de Ştiinţe a SUA, cetăţean de onoare al municipiului Suceava şi absolventă a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava.
La cursul festiv al absolvenţilor ştefanişti, imnul a fost interpretat de corala de fete „Ciprian Porumbescu” a colegiului, dirijată de prof. Lucian Tablan Popescu, formaţie care are în palmares multiple premii naţionale şi internaţionale. (N.B.)




























Comentarii