La Sibiu, al 45-lea Congres Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice

Dr. Gabriela Creţeanu, laureată a Marelui Premiu oferit de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice

În perioada 22-25 mai, la Sibiu, a avut loc al 45-lea Congres Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Au fost patru zile de sesiuni, desfăşurate simultan în trei săli de curs, la care au asistat aproape 1.000 de participanţi, care au asistat la prezentările oferite de zeci de speakeri români şi străini de renume, totalizând peste 60 de ore de sesiuni, simpozioane şi conferinţe organizate în paralel, în cele trei săli.

„Societatea de Diabet şi Boli Metabolice se află în prima linie a luptei împotriva diabetului zaharat”

„România, la fel ca întreaga lume, se confruntă în prezent cu o adevărată epidemie a bolilor cronice netransmisibile, iar Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM) se află în prima linie a luptei împotriva diabetului zaharat”, a declarat, la ceremonia de deschidere a lucrărilor congresului, prof. univ. Romulus Timar, preşedintele societăţii.

Unul dintre cei mai importanţi factori în acest sens, a adăugat acesta, îl reprezintă existenţa unei reţele de medici specialişti de diabet la nivelul tuturor judeţelor ţării. De notat este şi că, în România, există centre clinice de diabet în municipiile reşedinţă de judeţ şi, de asemenea, că există specialitatea diabetologie de sine stătătoare, precum şi programe naţionale care asigură un acces liber, gratuit, la toate tipurile de insulină, dar şi de medicaţie modernă non-insulinică, a mai spus prof. dr. Timar.

În ceea ce priveşte planurile de viitor, preşedintele SRDNBM şi-a prezentat viziunea şi priorităţile şi s-a referit la prevenţia diabetului zaharat, depistarea lui precoce, screeningul complicaţiilor, educaţia şi automonitorizarea.

Având în vedere acestea, Societatea de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi-a propus la al 45-lea său Congres Naţional o dezvoltare pe mai multe direcţii. „Prima este cea de educaţie (…). Altă direcţie pe care o consider foarte importantă, alături de educaţie, este de a sprijini cercetarea ştiinţifică desfăşurată la noi în ţară. Iată de ce am organizat sesiuni de prezentări de lucrări ştiinţifice originale. (…) O altă direcţie importantă este cea de colaborare (…), fiind prezenţi la acest congres invitaţi de marcă din Statele Unite şi din Europa”, a spus prof. univ. Timar.

Un loc important, a apreciat, îl ocupă şi colaborarea cu alte societăţi, precum Societatea Română de Cardiologie, Societatea de Nefrologie, Gastroenterologie, Neurologie, Chirurgie Vasculară, Dermatologie sau Medicina de Familie.

Dr. Gabriela Creţeanu, o „Doamnă a Diabetului”, laureată a Marelui Premiu

În cursul ceremoniei oficiale de deschidere a Congresului au fost acordate o serie de distincţii pentru merite deosebite în domeniul diabetologiei. Astfel, dr. Gabriela Creţeanu, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, coordonatorul Centrului Judeţean de Diabet Suceava, este laureata Marelui Premiu oferit de SRDNBM, premiu care i-a fost înmânat de către prof. dr. Romulus Timar.

„Cred că este prima dată în istoria societăţii când marele premiu merge la o persoană (…) care nu este cadru universitar, însă eu consider că adevărata menire este aceea să fii medic şi să aplici ceea ce ştii. Cum spuneam nu o dată: «Cine ştie, face. Cine nu ştie, îi învaţă pe alţii»”, a declarat prof. dr Romulus Timar, descriind-o pe laureată drept o „Doamnă a Diabetului”.

Dr. Gabriela Creţeanu a mulţumit pentru premiu: „Este mai mult decât emoţionant şi surprinzător pentru mine că un diabetolog de undeva dintr-o provincie din România, din Bucovina, primeşte Marele Premiu (…). Pentru toţi colegii diabetologi care nu sunt şi cadre universitare, vreau să vă spun că a venit momentul să ne simţim cu toţii că facem parte din Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi mă înclin în faţa mentorilor noştri, care şi-au aplecat privirea şi către noi, cei care, de-a lungul anilor, muncim şi suntem devotaţi pacienţilor noştri”.

La congres – peste zece speakeri internaţionali de renume şi 63 de ore de sesiuni

 Pe parcursul celor patru zile de congres au fost prezenţi aproximativ 1.000 de participanţi, care au luat parte la 63 de ore de prezentări şi postere, cursuri precongres şi sesiuni în premieră. Au fost prezenţi 14 speakeri internaţionali, dintre care unii au fost în premieră la congres. Printre ei, cercetătorul britanic care a contribuit la dezvoltarea primului prototip de pancreas artificial, prof. Roman Hovorka, cercetător principal al Institutului de Ştiinţe Metabolice şi Director de Cercetare al Departamentului de Pediatrie de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie. Alături de acesta, printre speakerii care participă pentru prima dată s-a aflat prof. dr. Alexander Leber, director al centrului de cardiologie „Isar Heart Center” din München, fost director al Institutului pentru Imagistică Cardiacă şi Intervenţii din Toronto, Canada, prof. dr. Elizabeth Seaquist, preşedinte în Medicină şi Ştiinţe în cadrul Asociaţiei Americane de Diabet, distinsă cu Premiul pentru Excelenţă în Cercetarea Sănătăţii din partea Centrulului Academic pentru Sănătate, dr. Stuart Brink, fost preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Pediatrie şi Diabet la Adolescenţi şi medic endocrinolog de peste 35 de ani în cadrul Centrului de Diabet şi Endocrinologie New England din Statele Unite şi prof. Meda Pavkov, membru al Diviziei de Diabet din cadrul Centrului pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor din Atlanta.

Congresul a inclus şase sesiuni organizate special pentru lucrări originale, desfăşurate sub conceptul „Make science together for PRESENT and FUTURE”.

Sesiunile în premieră au fost, de asemenea, de mare interes. Un exemplu este „112 – diabetologie de urgenţă“, care, potrivit participanţilor, „a ajutat medicii să înţeleagă mai bine cum ar trebui tratate urgenţele în cazul pacienţilor cu diabet”.

Foto: Ro Health Rewiew

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: