„Ostrovul Învierii” într-o Suceavă bucuroasă de poezie şi muzică

 Sub auspiciile Fundaţiei Culturale „Ideea europeană” Bucureşti şi a Fundaţiei „In Memoriam” Suceava, în cadrul proiectului celei dintâi, „România citeşte”, pe 16 aprilie 2019 a avut loc în sala „Dr. Dragoş Corlăţeanu” a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” Suceava o întâlnire cu poeta Aura Christi, redactor-şef al revistei „Contemporanul. Ideea europeană”, un răstimp de suflet, poezie şi artă care s-a gravat în memorie. Gazda, moderatorul întâlnirii, preotul paroh dr. Viorel Ioan Vârlan, a salutat-o pe scriitoare cu deosebită consideraţie, „Ne bucurăm că sunteţi în această biserică-monument”, povestind că locaşul a fost ridicat chiar pe terenul din curtea fostei închisori de la Suceava în care în perioada 1947-1956 au suferit circa 1000 de români, pentru fapte şi convingeri anticomuniste. Acestei perioade îi sunt dedicate şi lucrările de grafică ale artistului plastic Radu Bercea, el însuşi fost deţinut politic, care au însoţit întâlnirea. Concepută ca o „şcoală de reeducare”, a mai spus pr. dr. Vârlan, închisoarea a fost o scară către Dumnezeu, pentru că în toate, cum zicea părintele Iustin Pârvu, e o încercare şi o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu. Mulţumind avocatului Bogdan-Paul Vargan pentru ajutorul dat la „primenirea acestei săli”, pr. dr. Viorel Ioan Vârlan şi-a exprimat gratitudinea şi faţă de cei prezenţi pentru interesul acordat manifestării în seara rece, cu vânt tăios a Sucevei, cu un cuvânt aparte pentru stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa Sf. Mănăstiri Voroneţ. Numele Voroneţului a determinat-o pe Aura Christi să povestească despre impulsul căruia i-a dat curs, de a trimite revista pe care o conduce, împreună cu romancierul, marele prozator Nicolae Breban, director, evitând lumea literară, mănăstirilor cu rezonanţă în inima românilor şi despre cartea poştală cu rânduri de mulţumire primite de la monahia Elena Simionovici, pe care o păstrează mereu aproape, semn de carte şi gânduri de recitire.

Un alt cuvânt de mulţumire a fost adresat de pr. dr. Viorel Ioan Vârlan preotului prof. Silvestru Ţurcă pentru grupul de elevi adus de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, voci curate, şcolite, care au încântat audienţa cu interpretarea unui buchet de psalmi.

Prof. dr. Irina Ciobotaru, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, „suflet geamăn”, cum avea să-i spună cu multă afecţiune Aura Christi, a mărturisit că nu este un comentator avizat, ci „un cititor avid de poezie” şi că este pur şi simplu foarte bucuroasă că poeta ne este oaspete. Poetă, prozatoare, eseistă, om puternic, scriitor adevărat care pledează pentru cultura înaltă. Pentru cultura vie, poezia însemnând pentru tânăra profesoară o revenire la suflet, la rugăciunea inimii şi la poezie ca o formă a rugăciunii. O bucurie, aşa cum e o bucurie să venim la biserică!

Aura Christi s-a recunoscut „copleşită”, ca să înfrunte sentimentele stârnite de căldura acestei primiri a fugit în poeme, mai exact în pagini din cartea sa, „Ostrovul Învierii”, vrăjind publicul cu lectura, iar profesorul Johannes Raimund Onesciuc de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava adâncind vraja cu fondul sonor improvizat la pian.

Despre scriitoarea Aura Christi, dr. Ioan Ieţcu a vorbit cu un entuziasm neţărmurit, susţinând că ar merita titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Suceava, înşirând când elemente ale biografiei invitatei, când citate din numeroasele aprecieri critice de care a avut parte până acum, când citind versuri din mulţimea celor care l-au impresionat şi l-au fermecat. În ce ne priveşte, vom reproduce din bogatul său discurs două la care ţinem în primul rând, pentru că aparţin alor noştri, dacă putem zice aşa. Deci, lui Alex Ştefănescu – „O surpriză de mari proporţii ne face Aura Christi, cu suita ei de psalmi scrişi parcă de o soră până acum necunoscută a fraţilor Karamazov. Prolificitatea autoarei, care te face să te gândeşti automat la improvizaţie şi superficialitate, este, dimpotrivă, în mod paradoxal, expresia unui patetism abisal, a unei căderi în transă. Fiecare vers are rezonanţă în sufletul cititorului, ca o propoziţie rostită sub bolţile unei catedrale” – şi această schiţă de portret creionată inspirat de Adrian Dinu Rachieru – „Mignonă şi bătăioasă, cheltuind pasionalitate, războinică în pofida fragilităţii, împrăştiind texte curajoase pe care amicii internauţi nu ezită a le califica «dinamită curată», supărând pe mulţi, scriind febril (…), Aura Christi a avut şansa de a fi fost văzută în mediile bucureştene. Dar meritele poetei, dincolo de suportul valoric, stau şi în tenacitatea autoconstrucţiei…”

După ce a elogiat-o ca una din marile poete ale limbii române, poetul Mihai Sultana Vicol, în obişnuitu-i stil războinic, s-a întrebat retoric de ce niciunui poet basarabean (Aura Christi fiind originară din Chişinău) nu i s-a decernat Premiul Eminescu, de ce niciodată nu a fost invitat la stabilirea, conferirea lui marele critic şi istoric literar Mihai Cimpoi, de ce nu a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură Grigore Vieru, iar poeta Viorica Petrovici i-a mulţumit pentru poezia de înaltă valoare spirituală.

 Un nou moment muzical i-a avut protagonişti pe prof. Johannes Onesciuc la pian şi pe Ghenadie Kaptari, de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” Suceava, la vioară. Cum ultima piesă a fost „Balada” lui Ciprian Porumbescu, dr. Ioan Ieţcu şi-a adus aminte de un congres de istoria medicinei în străinătate, la care fiecare delegaţie era anunţată pe acordurile unei piese muzicale din ţara sa, delegaţia României fiind salutată cu minunata „Baladă”, iar dna Elena Daniela Vârlan, de asemenea gazdă a acestei întâlniri, foarte discretă şi foarte eficientă în pregătirea ei, încântată, făcând trimitere la originea basarabeană a invitatei, l-a citat pe Ciprian Porumbescu cu sentimentul „Baladei” cântate Daciei întregi.

 O seară caldă în Suceava înfrigurată cu Aura Christi şi cu „Ostrovul Învierii”, cartea, muzica, poezia, amintirea. O seară aleasă, pe potriva locaşului în care s-a petrecut şi a oamenilor care ne-au dăruit-o.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI