Eveniment caritabil organizat de Clubul de Marketing din cadrul USV

„Târgul de Paşte”

Organizaţia studenţească „Clubul de Marketing”, din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, organizează, în perioada 15-19 aprilie a.c., cu ocazia sărbătorilor de Paşte, evenimentul caritabil „Târgul de Paşte”.

Potrivit reprezentanţilor Clubului de Marketing, „Târgul de Paşte” se desfăşoară în corpul E al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în intervalul orar 10 – 16.

„În cadrul evenimentului vor fi vândute produse hand made (picturi, ornamente pentru Paşte, bijuterii) la un preţ simbolic, iar banii vor fi folosiţi pentru sprijinirea unei femei diagnosticate cu cancer şi fiicei acesteia, diagnosticate cu sindromul West. Persoanele dornice de a contribui la susţinerea acestei cauze sunt aşteptate cu mare drag la târgul de Paşte” a arătat sursa citată.

Cei interesaţi pot rezerva produsele online, pe pagina de Facebook a organizaţiei „Clubul de Marketing”. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: