Şedinţele de ieri ale pieţelor valutară şi monetară au fost unele calme, leul reuşind să se aprecieze faţă de principalele valute iar indicii ROBOR coborând comparativ cu finalul săptămânii trecute.
Cursul euro a scăzut uşor, de la 4,7508 la 4,7507 lei, într-o şedinţă în care transferurile se realizau într-un culoar foarte îngust, 4,75 – 4,753 lei, iar cotaţiile de la ora 14 se plasau în jurul valorii de 4,751 lei.
Media dolarului american a coborât de la 4,2303 lei la 4,2277 lei, iar cotaţiile din piaţă fluctuau între 4,222 şi 4,235 lei.
Moneda elveţiană stagna pe pieţele internaţionale la 1,121 – 1,125 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,2291 la 4,2287 lei.
Preţul gramului de aur a crescut de la 175,3574 la 176,3534 lei, iar valoarea unciei de aur urca pe pieţele internaţionale specializate la peste 1.297 dolari.
După creşterea de la sfârşitul săptămânii trecute la 3,38%, maxim al ultimelor 5 luni, indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,32%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a urcat la 3,42%, maxim al ultimelor 5 luni, a coborât la 3,38%.
Indicele ROBOR la 9 luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătite la creditele atrase de băncile comerciale de la alte bănci, a scăzut de la 3,51 la 3,47%, iar cel la 12 luni, de la 3,54 la 3,51%.
Monedele din regiune erau stabile faţa de euro. Cea poloneză fluctua între 4,287 şi 4,295 zloţi, iar cea maghiară se tranzacţiona în culoarul 321 – 321,9 forinţi.
Perechea euro/dolar stagna la 1,1214 – 1,1252 dolari, valori apropiate de cele de la finalul săptămânii trecute.
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a crescut ieri la 5.232 dolari, după scăderea de vineri seară la 5.000 dolari.

























Comentarii