> Acest proiect este inspirat de calitatea apelor naturale din Bucovina, a menţionat şeful administraţiei judeţene
Prezent la deschiderea unei noi linii de îmbuteliere a apelor minerale naturale „Dorna” şi „Poiana Negri”, Gheorghe Flutur a vorbit despre lansarea unui nou proiect, după modelul proiectelor „Hai în Bucovina” sau „Gustă din Bucovina”.
Astfel, Gheorghe Flutur a vorbit despre „Sete de Bucovina”, care este numele noului concept, inspirat fiind de calitatea apelor naturale din Bucovina, care este şi locul unde îşi au izvorul „cele mai curate râuri”.
Gheorghe Flutur a propus companiilor multinaţionale care îmbuteliază apele naturale aici să adauge şi arome naturale ale fructelor de pădure din zonă, cum ar fi afine sau zmeură, din Bucovina, apreciind că aceste produse vor fi deosebite. (N.B.)

























Comentarii