Iluminatul public sucevean este scos la licitaţie

> „Sper să avem un operator bun, care să gestioneze aşa cum trebuie, pe latura tehnică, acest sistem performant din Suceava” a precizat primarul Ion Lungu, menţionând că sistemul este pus la dispoziţie după ce a fost modernizat în întregime > Achiziţionarea sistemului de iluminat public de la E.ON Moldova, contra a 100.000 de euro, a fost aprobată de CL în 2008, Suceava fiind deschizătoare de drumuri din acest punct de vedere

Primăria Municipiului Suceava va organiza licitaţie publică pentru delegarea gestiunii sistemului de iluminat public, măsura survenind unei adese a Camerei de Conturi Suceava, care atenţiona asupra necesităţii acestui demers. Un proiect de hotărâre în acest sens se află pe masa Consiliului Local în şedinţa ordinară de astăzi, urmând a fi aprobate strategia pentru iluminatul public, regulamentul de funcţionare a serviciului şi studiul de oportunitate, urmând ca într-o întrunire următoare să fie supus aprobării şi caietul de sarcini pentru licitaţie. Acelaşi proiect a fost şi pe ordinea de zi a şedinţei din luna trecută a deliberativului municipal, însă a fost retras, pe motiv că trebuia obţinut avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunale (ANRSC).

„Au fost în control cei de la ANRSC şi de la Curtea de Conturi, care au sesizat că nu avem dat în gestiune iluminatul public. Am avut o justificare – pe care au şi înţeles-o –, anume ceea că până acum sistemul a fost în modernizare. Astăzi, iluminatul public în municipiul Suceava este modernizat în proporţie de 100% prin cele două proiecte, respectiv cel european, în primă fază, privind axul principal, cât şi prin cel elveţian, în restul oraşului” a spus Lungu.

Perioada pentru care se face delegarea serviciului de iluminat public este de 10 ani, câştigătorul competiţiei urmând a achita o redevenţă anuală care se va constitui în venit al bugetului local.

„În perioada cea mai scurtă de timp vom avea – sper eu – un operator pentru iluminatul public. Din calcule a reieşit o perioadă de 10 ani de zile, noul operator având la dispoziţie un sistem modernizat. Dar, aici trebuie să menţionez că am fost inspiraţi atunci când am achiziţionat sistemul de iluminat public, pentru că este o mare problemă să faci această delegare de gestiune dacă infrastructura nu este a Primăriei. Sper să avem un operator bun, care să gestioneze aşa cum trebuie, din punct de vedere tehnic, acest sistem performant din Suceava” a explicat Ion Lungu.

Proiectul „Management modern şi eficient al iluminatului public”, finanţat din fonduri elveţiene, a constat în modernizarea sistemului din întreg oraşul, exceptându-l pe cel de pe artera principală, care fost reabilitat în anii anteriori, cu finanţarea europeană. În cadrul noului proiect, cu o valoare contractată de 13,19 de milioane de lei, s-au executat, printre altele, lucrări de montare a 3.843 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED şi achiziţionarea şi montarea sistemului de telegestiune. Consiliul Local, prin Hotărârea nr. 278/20.11.2008, a aprobat achiziţionarea sistemului de iluminat public de la E.ON Moldova, contra a circa 100.000 de euro. În intervalul 18 iunie 2010 – 28 februarie 2012, Primăria Suceava a implementat proiectul „Modernizarea iluminatului public pe artera principală a municipiului Suceava”. Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, subdomeniul „Poli de dezvoltare urbană”. Valoarea proiectului s-a ridicat la 12,23 de milioane de lei, sumă din care 9,14 milioane de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI