Vineri, la Muzeul Bucovinei

Vernisajul expoziţiei „Personaje legendare şi scene de istorie prin ochi de copil”

Vineri, 22 martie 2019, ora 12.30, în Sala de Pedagogie Muzeală a Muzeului Bucovinei, va avea loc vernisajul expoziţiei „Personaje legendare şi scene de istorie prin ochi de copil”, organizată în cadrul Concursului naţional de creaţie plastică pentru preşcolari „Penelul fermecat”, ediţia a XIV-a, etapa judeţeană, de cadrele didactice de la GPP „Gulliver” Suceava, GPP „1-2-3” Suceava şi GPN Ipoteşti.

După cum am aflat de la dna prof. Maria Matei, directoarea GPP „Gulliver” şi membră a echipei de organizare, „expoziţia cuprinde 531 lucrări ale preşcolarilor cu vârstă cuprinsă între 4-6 ani, din grupele mică, mijlocie şi mare, din judeţul Suceava, structurate în patru secţiuni: desen/ pictură – 302 lucrări, grafică – 65 lucrări, modelaj – 116 lucrări, mozaic – 48 lucrări. Juriul a acordat 467 de premii şi 64 menţiuni, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă. Vizionarea exponatelor ar putea deopotrivă constitui un prilej de reflecţie şi aducere aminte pentru privitori, pe care îi invităm la un moment de investigaţie lăuntrică, de introspecţie personală şi la o privire comparativă între ceea ce fiecare dintre noi îşi reprezintă mental despre istoria românilor şi exprimarea plastică a temei de către preşcolari”.

Expoziţia poate fi vizionată în perioada 22 martie – 29 aprilie a.c.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: