Proiect

Şaptezeci de locuri de parcare în subteranul Pieţei Mici modernizate

> Valoarea totală a lucrărilor se va ridica la circa un milion de euro, primarul Ion Lungu precizând că inaugurarea ar urma să se facă până la jumătatea anului 2020

 Zona Pieţei „George Enescu”, „cea mai aglomerată” din municipiul Suceava, va intra în lucrări de modernizare. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de primarul Ion Lungu, care a precizat că, după modernizările din pieţele agroalimentară centrală şi, respectiv, din Burdujeni, intervenţiile din Piaţa Mică sunt din categoria „priorităţilor pentru anul acesta”. În cest context, rezolvarea aglomeraţiei a venit pe partea de amenajare a unei parcări cu 70 de locuri în viitorul subsol al actualului amplasament al tarabelor producătorilor agricoli.

„Sigur, sunt multe zone aglomerate, dar în Piaţa «George Enescu» sunt probleme mari de acces şi de circulaţie. Astfel, lucrând la proiectul de modernizare a pieţei, ne-am întrebat şi cum să facem cu parcările. De aceea, soluţia cea mai bună este cea a unei parcări subterane sub piaţă” a spus şeful administrativului local, menţionând că parcajul efectiv va avea 2,6 metri sub nivelul solului. Conform edilului-şef, valoarea totală a lucrărilor se va ridica la circa un milion de euro, în proiectul de buget pentru anul 2019 fiind prinsă suma de 3,5 milioane de lei, la care se adaugă 1,5 milioane de lei pentru amenajarea parcărilor subterane. Finanţarea şi execuţia sunt multianuale, Lungu precizând că, deşi nu ar trebui să se pună sub semnul campaniei electorale, ambele obiective vor fi inaugurate până la jumătatea anului 2020. Primarul spune că autorităţile locale vor intra într-un parteneriat cu comercianţii care deţin spaţii exclusiv în zona destinată producătorilor agricoli, deci mai puţin cu cei de pe aleea comercială. „Aceştia au contract până în 2021, de ceea vom face o asociere în care vor veni cu partea lor de finanţare la valoarea totală a investiţiei. Aşteptăm să se aprobe bugetul de stat, să trecem la treabă, iar lucrările la parcarea subterană să înceapă din acest an. Până îmi termin mandatul acesta, Piaţa Mică va fi gata. Demarăm lucrările, iar anul viitor, până în iunie, le vom încheia” a declarat Ion Lungu.

Piaţa agroalimentară modernizată Burdujeni a fost inaugurată anul trecut, de Ziua Bucovinei. Contractul a fost semnat în iunie 2017, valoarea sa fiind de 1,89 de milioane de lei, iar execuţia adjudecată de firma de construcţii ConBucovina. Soluţia tehnică a inclus realizarea unui sistem de închideri cu panouri şi tâmplărie termopan, prevăzută fiind amenajarea de instalaţii de încălzire, cât şi de răcire – ventilare. Piaţa agroalimentară Burdujeni funcţionează în zona „Cuza Vodă III”, iar de mulţi ani comercializarea legumelor şi fructelor s-a făcut în aer liber sau la tarabe cu copertine pe structură uşoară. Primarul Ion Lungu a făcut promisiuni de modernizare a Pieţei Burdujeni încă din campania electorală din 2012, acestea fiind înnoite cu prilejul alegerile locale în 2016.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: