Logici şi presiuni

De mai mult timp caut să rămân în „priza” subiectelor avute în vedere anual de congresul de istorie a presei. Mă motivează inclusiv contactele (uneori doar epistolare) pe care le-am avut/le am cu cercetători implicaţi – Marian Petcu (care mi-a fost, „virtual”, profesor de publicitate pe când am urmat un masterat), Ilie Rad (reamintesc, cu doctorat susţinut la USV), nu în ultimul rând suceveanul Vasile Ilincan –, cât şi pura curiozitate (căci, din nefericire, nu am vreme de mai mult decât atât!). Mă motivează, ca să zic aşa, inclusiv faptul că istoricii presei (foarte puţini dintre ei şi cu activitate în mass-media populară – aţi sesizat pleonasmul?!) îi provoacă la reuniunile lor şi pe cei care subzistă din presă (dar poate că şi pe cei care fac afaceri din asta!) şi că respectivii se arată rezervaţi/nestimulaţi să ia cuvântul. Iată, printre numeroasele provocări ale congresului din acest an, de la Iaşi, vizând zorii presei româneşti, începând cu „Albina”, se află teme precum „circumstanţe economice, sociale, politice şi culturale ce încurajează (subl. ns.) apariţia şi dezvoltarea presei”; „libertatea presei”; „economia presei”; „logici comerciale şi presiuni cenzoriale”; „circulaţia/ distribuţia presei”… Altfel, unuia ca mine i se pare destul de clar, presa tradiţională (nu doar cea scrisă!) este într-o situaţie critică. Şi mă întreb ce teme vor pune în discuţie istoricii presei, peste vreo 50 de ani, despre perioada de acum…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: