Ar fi fost mândru

Familia Constantinovici a fost una mare în zona Cernăuţilor. (Târziu, la bătrâneţe am aflat că buna mea colegă de bancă din ultimii ani de liceu, Doina Florea, îşi avea mama din acelaşi neam Constantinovici). Cea a tatălui soţiei se trăgea din Roşa, cartier al capitalei Bucovinei neînjumătăţite. Au fost patru fraţi acasă – doi băieţi şi două fete. Cel mai mare – Mihai şi cu cea mai mică – Mioara s-au refugiat în „transportul” părintelui Iftimiu din Cernăuţi, la timp pentru ca să nu-i întoarcă ruşii. Celălalt transport, al familiei Constantinovici întregi, n-a mai avut loc vreodată, astfel că doi copii au rămas la Roşa, cu părinţii, ceilalţi doi rămânând în necunoscut, în România.

Se poate spune că „îngerii” păzitori ai lui Mihai au fost verii lui Constantinovici, rezidenţi deja în bucata de ţară neocupată: Grigore, funcţionar la Fălticeni (absolvent de Şcoală Normală la Cernăuţi, dar sancţionat de puterea instalată în România să rămână funcţionar) şi Ioan, inginer silvic la Câmpulung Moldovenesc. Primul l-a sfătuit să se înroleze voluntar în Armata Română, cale prin care se salva de „repatrierea” în Uniunea Sovietică şi probabil de moartea în recea Siberie. A luptat până în Cehoslovacia, la pionieri, de unde s-a întors pe jos, la terminarea războiului. A murit nelecuit de spaima de apă, după teribila încleştare la forţarea trecerii  Tisei… Cel de-al doilea l-a sfătuit şi ajutat să se înscrie la şcoala de tehnicieni silvici de la Câmpulung, meserie din care a ieşit la pensie…

Mihai Constantinovici a murit recent, la aproape 96 de ani. Era printre ce mai în vârstă veterani ai Rădăuţilor. Spre cinstea lor, cei din conducerea Asociaţiei rădăuţene a veteranilor au însoţit cortegiul funerar până la mormânt, cu steagul Asociaţiei cu drapelul tricolor şi cu o gardă care a tras la mormânt câteva salve de armă.

Ar fi fost deosebit de mândru Mihai Constantinovici dacă ar fi asistat la acest moment, probabil cea mai aleasă răsplată din partea statului la sânul căruia se reîntorcea şi pentru care a luptat…

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Ciprian-Pavel IFTIMIU says:

    Pioase si recunoscatoare ganduri pe care le adresam inaintasilor nostri, adormiti intr-u Domnul: bunici, parinti, unchi, matuse si verisori (de toate gradele)! Le purtam recunostinta familiala si patriotica pentru toata incrancenarea prin care si-au pastrat demnitatea si dorinta de a ramane romani si buni crestini, in tara lor, ROMANIA! Ii purtam in memoria si rugaciunile noastre pentru a le ramane numele in cea mai frumoasa carte a neamului, cea a RECUNOSTINTEI si PRETUIRII!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: