Nu mă pot abţine. Nu de altceva, dar râd alţii de mine şi spun că cei foarte certaţi cu limba română mi-ar fi colegi. Colegi de breaslă. N-au cum să îmi fie pentru că eu sunt publicist şi nu ziarist. Cei care nu ştiu să facă diferenţa n-au decât să pună mâna şi ei pe cărţi. Dar să le şi deschidă şi să le şi citească. În fine, nefiind la prima abatere în a critica anumite anomalii din presă, vă anunţ că m-a dat peste cap (şi nu doar pe mine) un titlu de prima pagină apărut într-un cotidian: „80 de morţi în accidente în acest an, după carnagiul de la Vadu Moldovei”. Băi românilor, la Vadu Moldovei au fost doar cinci victime (Dumnezeu să-i ierte pe copii ăia) iar anul nu s-a încheiat (Feri Doamne de alte tragedii). Oare cu ce parte a corpului a gândit ăla care a pus titlul? Să-ţi mai sară o literă sau chiar un cuvânt de pe tastatură, să fie o virgulă aruncată din greşeală pe unde nu-i era locul înţeleg, dar un asemenea titlu mă depăşeşte total. Lăsând deoparte „cârcotelile” să trec şi la lucruri serioase şi chiar sensibile. Cică o grădiniţă de prin Suceava a fost amendată de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) cu 2.000 de lei pentru depăşirea numărului de copii într-o grupă. E paradoxal, nu-i aşa? Unii sunt sancţionaţi că au prea mulţi iar alţii că au prea puţini. Ce i-a apucat pe ăştia de la DSP să facă asemenea controale la sfârşit de an? Că s-au dus pe la pensiuni şi crâşme se ştie de ce, dar ce-au căutat tocmai la grădiniţe? Păi ori îşi căutau diploma (deşi de acolo nu se dă însă de unde să mai ţină ei minte) ori a fost o „acţiune cu dedicaţie”. Oricum, dacă era cineva de amendat era Inspectoratul Şcolar care a aprobat toate alea nu o amărâtă de mică instituţie. Doamnelor educatoare, puteţi să şi înjumătăţiţi numărul de copilaşi dintr-o grupă, dar rugaţii pe domnii inspectori să vină să stea câteva ore şi doar să-i supravegheze că de învăţat n-au ce să-i înveţe. Aşa, de curiozitate şi pentru experienţa lor. (COSMIN LEAHU)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii