>Temperaturile scăzute duc la suprasolicitarea sistemelor de încălzire şi la izbucnirea de incendii > Doar în ultimele două luni s-au înregistrat 125 de astfel de situaţii
Valorile termice negative înregistrate în ultima perioadă îi ţin în alertă pe pompierii suceveni, deoarece se înregistrează o creştere a numărului incendiilor produse de mijloacele de încălzire (în special cele defecte, improvizate sau nesupravegheate) şi de instalaţiile electrice exploatate greşit. Dovadă stau şi două incendii înregistrate chiar de Ziua Bucovinei. Pentru două familii din judeţ, ziua s-a transformat în una de coşmar după ce flăcări violente le-au izbucnit în bătăturile gospodăriilor. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, joi după-amiază, pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei şi ai Detaşamentului Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei, au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Poiana Stampei. La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodăreşti, construcţii realizate din lemn şi care alcătuiau un corp comun, acoperite cu învelitoare din draniţă, construcţie P+1, cu pericol de propagare a flăcărilor la casa de locuit şi la restul gospodăriei. Aproape 4 ore a durat lupta pompierilor cu focul, care a mistuit acoperişul şi etajul anexelor pe o suprafaţă de aproximativ 35 mp, precum şi astereala din lemn a acoperişului, pe 40 mp. S-au mai degradat un aragaz, două butelii şi alte bunuri. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat.
Tot de Ziua Bucovinei, dar după lăsarea întunericului, şi salvatorii militari ai Gărzii de Intervenţie Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Arbore, au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Arbore. Din păcate, la sosirea echipajelor la faţa locului, ardeau generalizat casa de locuit şi anexele gospodăreşti, cu pericol de propagare a pârjolului la gospodăriile învecinate. În ciuda efortului depus de pompieri, flăcările au transformat în scrum casa de locuit pe o suprafaţă de 80 mp, adăpostul de animale şi magazia de lemne, pe 40 mp, obiecte de mobilier şi bunurile casnice întâlnite în cale. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de o sobă metalică nesupravegheată. Totuşi, din fericire, în ambele cazuri, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat două locuinţe învecinate.
Cifre îngrijorătoare înregistrate odată cu venirea gerului
Datele statistice înregistrate după venirea frigului nu sunt deloc îmbucurătoare. Acestea arată că, pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie, pe raza judeţului s-au produs nu mai puţin de 125 de incendii la gospodării ale populaţiei. Din păcate, un bătrân şi un copil şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost rănite. De asemenea, pagubele provocate de aceste incendii depăşesc 1,5 milioane lei.
Printre principalele cauze care duc la înregistrarea unor astfel de situaţii se numără utilizarea unor sisteme de încălzire defecte; mijloace de încălzire improvizate sau lăsate în funcţiune fără supraveghere; coşuri şi burlane de fum deteriorate ori necurăţate; cenuşa, jarul şi scânteile sărite din sistemul de încălzire pe materiale combustibile situate în apropiere şi efectul termic al curentului electric sau scurtcircuitul.
























Comentarii