Din Chişinău, la Cernăuţi şi Alba Iulia

Soarele răsare mai devreme la Chişinău, descopăr un adevăr vechi în curtea-grădină interioară a hotelului cu acelaşi nume ca oraşul, înfrigurată lângă ceaşca de cafea fierbinte, gândindu-mă că la aceeaşi oră, la Suceava încă îl mai aşteptam să apară dinspre Cetatea de Scaun. Razele sale coboară împreună cu şiraguri de fulgi şi stropi de ploaie şi dau o strălucire înduioşătoare crizantemelor, încă drepte şi în culoare. Dar sentimentul zilei care a început în Basarabia îl trăim cu adevărat când trecem vibrând la un dangăt interior pe sub arcada Porţilor Sfinte, cum i s-a spus Arcului de Triumf acum aproape două veacuri, ecou nu atât al clopotului turnat din tunurile învinşilor, cât al tricolorului arborat între pilonii săi masivi de piatră albă. Însă faptul că meşterul care i-a fixat clopotul de peste şase tone şi-a pus garanţie averea pentru reuşita lucrării lui, mi-l evocă pe inginerul Anghel Saligny într-o şalupă sub podul de la Cernavodă peste care trecea o primă coloană de 15 locomotive, chezăşuindu-i astfel rezistenţa cu preţul vieţii.

Suntem în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe o axă care cuprinde în dreapta Catedrala Mitropolitană Naşterea Domnului şi Clopotniţa, pentru care fusese iniţial turnat clopotul uriaş al Porţilor Sfinte, iar în stânga, clădirea Guvernului, înălţată pe locul fostului sediu al Mitropoliei şi al Casei Eparhiale Basarabene. Dar reorganizând zidirile după căldura inimii, ca un pictor pentru echilibrul suprafeţei, aşez la celălalt capăt al axei începute de Tricolorul ocrotit de Porţile Sfinte monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Turnată la Bucureşti, dusă la Biserica Sf. Ioan din Vaslui, ctitorie ştefaniană, în 1940, după ultimatumul sovieticilor, deoarece crucea din mâna voievodului o punea în pericol, readusă la Chişinău şi amplasată în faţa Porţilor Sfinte în 1942, statuia, creaţie a sculptorului Alexandru Plămădeală, a fost evacuată în 1944 la Craiova, unde, recunoscută de o fostă ucenică a artistului, a fost recuperată ca bun al Uniunii Sovietice şi dusă în umbra Grădinii Publice din Chişinău, de unde a fost scoasă la lumină, pe soclul meritat, în 1990. A fost inaugurată, omagial, în aprilie 1928, la a zecea aniversare a Unirii Basarabiei cu România, eveniment căruia i-am sărbătorit în primăvară, şi în România, şi în R. Moldova, Centenarul. De atâtea ori pe platoul de pe care străjuieşte Moldova, pentru fotografii ale mirilor venind aici ca în faţa unui altar, pentru bucuria de a nu o găsi niciodată lipsită de coroane, de flori, pentru de-acum tradiţionala întâlnire cu prietena Silvia Strătilă, profesoară de Limba şi Literatura Română la Liceul „Vasile Alecsandri” din Chişinău şi membră a echipei ziarului „Timpul”, este pentru prima dată când o privesc cu ochii acestei aniversări. Până când o emoţie fremătătoare creează deasupra noastră, voievod şi moldovence din neamul lui Ştefan cel Mare, un cer aparte, la marginile căruia se opresc şi lacrimile ploii şi ale timpului, şi fulgii iernii care vine.

Dar fiindcă suntem pe 15 noiembrie 2018, Ziua Mondială a Filosofiei, întotdeauna sărbătoare la Chişinău, grăbim paşii spre un taxi. Ediţia de acum, a XVI-a, a conferinţei ştiinţifice „Filosofia şi perspectiva umană”, organizată în cinstea acestei Zile de Sectorul Filosofie al Institutului de Istorie în parteneriat cu Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir” din Chişinău şi cu Asociaţia pentru Filosofie din Republica Moldova, se desfăşoară în Sala polivalentă a Universităţii, în zona cunoscută ca Telecentru. „Dimitrie Cantemir” este noua denumire a Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, situată într-un amplu campus studenţesc, campus aflat la rându-i într-un parc uriaş, o frumuseţe şi la acest ceas cu ramuri dezgolite, dar şi cu atâtea straturi de frunze galben-aurii întinse pe alei, de neegalat nici de cel mai preţios covor roşu de catifea sau mătase. Suntem întâmpinate ca nişte oaspeţi de seamă, venim din România!, venim de la Suceava!, graţie, fireşte, lui Niadi, lector univ. dr. Niadi-Corina Cernica de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, şi mă bucură imaginea dnei Ana Pascaru, şefa Sectorului Filosofie, acordând un interviu pentru Radio Moldova: mai există, aşadar, un post, un jurnalist interesat de Ziua Mondială a Filosofiei, de Filosofie!

Conferinţa este salutată în deschidere de Ana Pascaru, Angela Port, prorector al Universităţii, de Rodica Ciobanu, reprezentând Facultatea de Ştiinţe Socioumanistice a Universităţii, şi de Nicolae Enciu, director adjunct al Institutului, apoi încep comunicările de la cele două secţii, „Filosofia în lumea contemporană”, moderată de dr. hab. în filosofie, prof. univ. Gheorghe Bobână, şi „Filosofia şi educaţia”, moderată de dr. hab. conf. univ. Vitalie Ojovanu. Îi cunosc pe amândoi, pe Vitalie Ojovanu îl felicit la împlinirea a 60 de ani, pentru care va fi sărbătorit mâine de membrii Asociaţiei pentru Filosofie din R. Moldova, pe care o conduce, iar pe Gheorghe Bobână pentru doctoratul fiului său, Bogdan Bobână, despre care am aflat de la Suceava, fiindcă în comisia pentru susţinerea lucrării s-a aflat şi arheologul Bogdan Niculică, de la Muzeul Bucovinei. Gheorghe Bobână îmi povesteşte cât de răscolitor a fost şi rămâne acest moment în viaţa sa, mai ales că s-a petrecut nu oriunde, ci chiar la Alba Iulia, capitala Marii Uniri, mărturisire pe care a făcut-o şi atunci, invitat să vorbească, nu în ipostaza de tată, ci în aceea de savant preţuit în lumea istoricilor români de pretutindeni. După care îi dăruieşte lui Niadi, colegei, cum scrie în dedicaţie, primele două volume ale cursului său de „Istoria Filosofie Româneşti”, pe care le va lansa în partea a doua a Conferinţei, dar la care se va referi şi în comunicarea sa, „Valorificarea filosofiei româneşti în Republica Moldova”. A rămas uimit, va mărturisi, câte cărţi valoroase de istorie a filosofiei noastre şi de filosofie românească se aflau la Chişinău, în Biblioteca Academiei, numai că era ţinute la index până în anul 1990, doar dacă aveai ştiinţă de existenţa lor, făceai cerere şi primeai o aprobare specială puteai să le consulţi. Atunci, după 1990, a venit vremea cunoaşterii lor cu adevărat, datorită cărţilor primite şi invitaţilor de seamă care au trecut Prutul, de la Institutul de Filosofie al Academiei Române, de la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, de la Institutul de Arte din Capitala României, de la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” şi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Prelegerile audiate, cărţile studiate, tezele de doctorat au prilejuit lărgirea şi aprofundarea cunoaşterii filosofiei româneşti, însă în ultima vreme şi vizitele în Basarabia, şi invitaţiile în România s-au mai rărit.

 Desigur, nu am cum să stărui asupra interesantelor lucrări ale acestei Conferinţe, însă nici nu pot să nu poposesc, preţ măcar de câteva rânduri asupra părţii a doua, dedicate lansărilor de carte. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Filosofiei are loc nu numai în Anul european al patrimoniului cultural, spune Ana Pascaru, ci şi în ziua (după calendarul iulian) împlinirii Centenarului Reîntoarcerii Bucovinei la Ţara Mamă, de aceea deschide lansările de carte cu „Dulce-amar de Bucovina” de Doina Cernica şi Maria Toacă, Editura Muşatinii Suceava, 2018, pe coperta căreia este reprodusă o „Cruce” de Dany Madlen Zărnescu, laureată pentru arta plastică a Chişinăului, lucrare aflată în colecţia Mănăstirii Voroneţ, de pe frescele căreia ne privesc de jumătate de mileniu marii filosofi ai Antichităţii, Platon şi Aristotel. Volumul, închinat Centenarului Marii Uniri, vorbind despre Bucovina întreagă, are şi pagini dedicate lumii de dincoace de Prut, Filosofiei şi Artei în Chişinău, şi pagini în care apar istorici din Basarabia, acad. Andrei Eşanu, cercetător Constantin Ungureanu, şi alte personalităţi. Între celelalte cărţi lansate, doar două titluri: „Istoria Filosofiei Româneşti” de Gheorghe Bobână, deja menţionată, cu amănuntul la care ţin că are pe copertele realizate de un alt fiu al lui Gheorghe Bobână (are trei), Dragoş Bobână, pe „Voievodul Alexandru al II-lea, fiul său Mihnea şi evanghelistul Matei, după Tetraevangheliarul de la Suceviţa (1568-1577)” şi „România revoluţionară” a lui Rosenthal, şi nr. 2 al Revistei de Filosofiei, Sociologie şi Ştiinţe Politice, cu un capitol dedicat conferinţei din primăvară de cinstire a Centenarului Marii Uniri, „Un secol de Filosofie Românească”, prezentat de Ana Pascaru.

Plouă-ninge, ninge-ninge, dar suntem de acord, nu avem vreme de pierdut căutând maşinile potrivite, mai ales că în staţii este aglomeraţie, o luăm pe jos, când cu harta în mână, când întrebând, mulţi ni se adresează în ruseşte, dar nu ştiu răspunsul nici când îi întrebi „Istariceskii muzei?”, alţii însă ne îndrumă binevoitor, vom recunoaşte imediat edificiul, Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei are în curte „Lupoaica”. O ştim de când am vizitat Muzeul Naţional de Artă proaspăt restaurat cu sprijinul României, însă ne face plăcere să-i ascultăm. Copie a statuii „Lupa capitolina” de Ettore Ferrari, după Unirea Basarabiei cu România în 1918, este darul Romei făcut fraţilor de gintă latină din stânga Prutului. Statuia a fost instalată atunci în faţa clădirii în care Sfatul Ţării, parlamentul Basarabiei, a votat reîntoarcerea sa la Ţara Mamă. Topită de sovietici, ea a fost reînviată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni după declararea independenţei Moldovei şi aşezată aici, pe strada 31 August 1989, 121 A. Şi aceasta distrusă de rusofoni, a fost înlocuită cu o nouă copie de către Ligă. O fotografiez cum se poate sub cerul în rapidă înserare, fără să pot evita reclama unei firme de mobilier, care şi-a instalat produsele într-o încăpere de lângă intrare, probabil sursă suplimentară de venituri pentru instituţie pe lângă biletele cu preţ modest, şi cum timpul pe care îl avem până la ora închiderii este scurt, întrebăm de sala Documentelor Unirii. Vrem să le vedem, simţim imperios nevoia să le vedem, nu numai fiindcă pe pământul românesc, soarele întâi la Chişinău răsare, ci şi pentru că România Mare cu Basarabia a început.

 Trecem aproape în fugă şi cu părere de rău pe lângă atâtea exponate interesante, până ajungem în prag: în centrul spaţiului amplu, puse în maximă valoare într-o vitrină în formă de cruce, se află în prima componentă, cea pe care cad instantaneu privirile, Tricolorul Sfatului Ţării – primul parlament al Basarabiei, Actul Unirii Basarabiei cu România, votată de Sfatul Ţării la 27 martie 1918, şi fotografia deputaţilor Blocului Moldovenesc din Sfatul Ţării care au votat Unirea. Tot ce se află aici, în vitrinele, pe pereţii sălii este de cercetat, de studiat, de la lucrări de Alexandru Plămădeală, autor nu numai al monumentului lui Ştefan cel Mare, ci şi, între multe alte opere, al bustului funerar al lui Alexei Mateevici, la harta didactică a României Mari, de la portretele regale ale „Făuritorilor României Mari” la reconstituirea redacţiei „Cuvântului Moldovenesc” al Sfatului Ţării, cu Pan Halippa redactor-şef, publicaţie cu rol major în pregătirea şi consolidarea Marii Uniri. O lume care convorbea cu idealuri!

Mergem cu noaptea, frigul şi iarna în pas cu noi, dar când ajungem la monumentul lui Ştefan cel Mare ne oprim şi intrăm în cercul său de lumină şi căldură. Şi rămânem până când primăvara inaugurării monumentului, sărbătorind Unirea Basarabiei cu Ţara, aprinde candelabrele castanilor de lângă Porţile Sfinte. Cât să se vadă la Cernăuţi, cât să vedem până la Alba Iulia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: