Handbal masculin, Liga Naţională

CSU Suceava nu are pe ordinea de zi decât victoria în partida de la U Cluj

> Azi, de la ora 17.00, CSU Suceava va întâlni „lanterna roşie” U Cluj într-un meci din etapa a XI-a

 CSU Suceava are şansa să-şi treacă în cont încă trei puncte din duelul cu ultima clasată a Ligii Naţionale de handbal masculin, U Cluj. Victoria obţinută acasă cu CSM Făgăraş a venit la momentul oportun pentru a reface moralul destul de şifonat al sucevenilor după primele zece runde ale acestui sezon competiţional.

Elevii antrenorului Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei sunt obligaţi să câştige acest meci, deoarece punctele directe cu echipele cu care se vor lupta pentru menţinerea în Liga Naţională vor fi foarte importante în turneul play-off. Şi la acest meci, universitarii au trei jucători importanţi care sunt indisponibili, Gabriel Burlacu, handbalist ce a început să facă mişcare, deşi mai are ceva dureri în zona lombară, Andrei Olariu, ce a plecat ieri la Bucureşti la un nou control în legătură cu problema la tibie, şi Alin Petrea, jucător care la finalul lunii urmează să se opereze la un deget de la picior, unde a avut o luxaţie şi o ruptură de ligament.

„Este o partidă pe care trebuie neapărat s-o câştigăm şi să ne întoarcem acasă cu trei puncte foarte importante. Sper să ne facem un meci uşor şi să-l tratăm cu seriozitate şi concentrare maximă, deoarece nu vrem să păţim ca la Buzău, unde, după părerea mea, am pierdut trei puncte. Ne-am pregătit bine şi sper să facem un meci foarte bun şi să nu avem parte de alte accidentări”, a declarat antrenorul echipei Clubului Sportiv Universitar din Suceava, Adrian Chiruţ.

Sâmbăta viitoare, sucevenii vor avea din nou un meci foarte important pentru puncte, acasă, cu CSM Bacău.

Etapa a XI-a programează meciurile:

CSM Focşani 2007 – AHC Dobrogea Sud

CSM Făgăraş – Steaua Bucureşti

CSM Bacău – Politehnica Timişoara

CS Universitatea Cluj – CSU din Suceava

Potaissa Turda – Dunărea Călăraşi

CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare

Dinamo Bucureşti – CS HC Buzău

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: