Ieri, în holul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou din Suceava”

Campanie de testare gratuită a glicemiei

Holul de la intrarea in Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou din Suceava” a fost, ieri, plin de baloane albe umplute cu heliu, inscripţionate cu albastru, lipite de tavan. Sub ele, jos, agitaţie. La mesele de pe laterala acestuia, cu kiturile de recoltare pregătite, îi aşteptau pe doritori să vină şi să-şi testeze gratuit glicemia cadrele medicale din Centrul Judeţean Antidiabetic Suceava, medici şi asistente, care au oferit, între orele 11–14, şi sfaturi specializate privind nutriţia sănătoasă sau gestionarea corectă a diabetului alături de familie, în cadrul unei campanii de educaţie şi prevenţie dezvoltate de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou din Suceava” şi Centrul Judeţean Antidiabetic Suceava, cu sprijinul Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România. A fost o acţiune organizată pentru a marca Ziua Mondială a Diabetului, de pe 14 noiembrie, cea de anul acesta fiind dedicată diabetului şi familiei.

Cea mai importantă este prevenţia

„Dacă diabetul ar fi o ţară, atunci ar fi a patra ţară, ca mărime, din lume, după China, India şi SUA” a spus dr. Gabriela Creţeanu medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, coordonatorul Centrului Judeţean de Diabet Suceava, care s-a referit la acţiunile desfăşurate în această perioadă, în dorinţa de a atrage atenţia întregii comunităţi asupra acestei boli.

„Sunt acum în lume în jur de 4 milioane de persoane cu diabet şi se estimează că, până în 2030, vor fi 6 milioane şi jumătate. Ceea ce se ştie sigur este că la o persoană diagnosticată cu diabet există încă două persoane nediagnosticate”. De aici şi efortul tuturor – al medicilor diabetologi, al comunităţii, al asistenţilor şi asistenţilor educatori pentru a face în primul rând prevenţie pentru că „a preveni este mult mai uşor, mult mai ieftin”.

Campaniile de educaţie şi prevenţie au început în anul 1991, în fiecare an având o altă temă: „Tema acestui an şi a anului următor este «Diabetul şi Familia» tocmai pentru că persoana cu diabet – cu atât mai mult dacă este un copil, un tânăr, o persoană activă care trebuie să-şi facă insulină – este o persoană care ar trebui să îşi schimbe complet modul de viaţă şi, deci, ar trebui să îl influenţeze şi pe cel al familiei. Ea trebuie integrată în familie, a cărei viaţă o schimbă uneori radical” spune dr. Gabriela Creţeanu, referindu-se şi la categoriile de persoane cu risc crescut de diabet, între care se disting persoanele cu hipertensiune, cu boli cardiace, cu supragreutate sau obezitate.

În judeţul Suceava sunt trataţi medicamentos circa 30000 de pacienţi: „Avem în jur de 45000 de fişe adunate, în cei 30 de ani de când am format Centrul Judeţean de Diabet, dar tratăm medicamentos, efectiv, 30000 de pacienţi. Suntem un centru cu foarte mulţi copii, cuprinşi între 0 – 18 ani, ceea ce reprezintă într-adevăr o problemă, pentru că mulţi dintre aceşti copii au fost internaţi şi urmăriţi de colectivul secţiei, a fost o preocupare importantă a noastră şi acum ne bucurăm foarte mult că acum sunt persoane active, fără complicaţii ale bolii”. Cum se bucură şi pentru că vor beneficia, în cadrul Programului Naţional de Diabet Zaharat, de dispozitive pentru monitorizarea glicemică continuă şi de pompe cu insulină integrat cu dispozitive de monitorizare glicemică continuă, ceea ce va duce la diminuarea numărului de injecţii pe care sunt nevoiţi acum să le facă.

„În spatele acestor eforturi ale statului este şi efortul nostru, al întregului colectiv, un colectiv frumos de medici, asistenţi, asistenţi educatori care, împreună, încercăm – cum facem şi în acţiunea de informare şi prevenire de astăzi – să avem un număr cât mai mic de persoane cu diabet şi cu complicaţii”.

Bărbaţii sunt mai speriaţi de înţepături

Remarca o face, zâmbind, Corina Apetroaie, asistenta şefă la Centrul Judeţean Antidiabetic Suceava, când o întreb despre cei care i s-au adresat. Alături de colegele sale, asistenţii Angelica Moldovan, Floarea Larion, Cecilia Păstru, Iulian Breabăn şi Paula Monor, pe lângă care s-au aflat şi medici diabetologi din cadrul secţiei, a făcut, până la ora documentării noastre, cam 200 de testări. „În marea lor majoritate sunt bune, am avut câteva glicemii modificate la persoane care nu se ştiau cu diabet. De regulă, cei care ni se adresează nouă sunt persoane care nu sunt diagnosticate”. Şi, pentru că sloganul de anul acesta este „Diabetul şi Familia”, a avut pacienţi şi o mamă cu doi copii, unul de 6 luni şi altul de 2 ani şi jumătate, cel mai mare cu o glicemie uşor modificată pentru că mâncase o bomboană.

„Felicitări pentru campanie”

Hareta Haţiegan, suceveancă de 60 de ani, a aflat despre campanie în ziarul „Crai nou”. Şi-a mai verificat de câteva ori glicemia până acum, dar şi-a spus că nu strică să o mai verifice o dată. Este mulţumită de valoarea ei – 105 – şi nici de sănătate nu se plânge: „Îs sănătoasă, atât de sănătoasă cât pot să fiu la 87 de ani”.

Radu Dranca, din Şcheia, a făcut, la 50 de ani ai săi, pentru prima dată o astfel de analiză. A venit la spital să îşi viziteze o rudă bolnavă şi, trecând prin holul unde se efectuau testările şi-a spus – chiar dacă se ştie sănătos, „fără niciun tratament în viaţa mea” – să vadă ce e cu glicemia. Râde, nu i-a fost frică de ac, indicele glicemic a ieşit 91, e mulţumit de rezultat şi va mai repeta analiza acum, că a aflat cât de simplu este să previi o boală aşa de grea, cum este diabetul. Apreciază ca binevenită o astfel de campanie, încearcă gustările aflate pe masa din hol, despre care dr. Creţeanu spune ca sunt „o masa sănătoasă, gustare de ora 10 sau 17, pe care oricare dintre noi o putem avea” şi ţine să le ureze tuturor celor implicaţi în această acţiune „multă sănătate”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: