Sucevenii trebuie să-şi verifice stagiul de cotizare realizat !

> Şeful Casei de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a anunţat că s-au depistat erori în declaraţiile nominale depuse de angajatori. Potrivit lui, aceste erori afectează stabilirea drepturilor de pensie

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava recomandă persoanelor asigurate să se intereseze dacă au stagiul de cotizare corect prin verificarea vechimii în muncă, după ce s-a constatat existenţa unor erori în declaraţiile nominale depuse de angajatori, ce vizează perioada 2001 – 2004 şi codul numeric personal.

Directorul executiv al CJP Suceava, Constantin Boliacu, a informat, marţi, într-un comunicat de presă, că a fost constatată existenţa unor erori în declaraţiile nominale depuse de angajatori, erori care vizează preponderent codul numeric personal şi intervalul 2001 – 2004.

„Aceste erori afectează stagiul real de cotizare realizat în sistemul public de pensii, aspect important în viitor, la stabilirea drepturilor de pensie. Pentru a se asigura că stagiul de cotizare este corect, orice persoană care are calitatea de asigurat îşi poate verifica vechimea în muncă realizată după data de 1 aprilie 2001, prin crearea unui cont online pe portalul Casei Naţionale de Pensii Publice sau prin solicitarea eliberării unei adeverinţe privind stagiul de cotizare realizat de către Casa Judeţeană de Pensii Suceava” a explicat Boliacu.

El a spus că solicitarea eliberării unei adeverinţe privind stagiul de cotizare realizat se efectuează personal şi în nume propriu.

Boliacu a precizat că, în cazul în care asiguratul constată anumite inadvertenţe, poate aduce la cunoştinţa angajatorului erorile existente, iar acesta, în temeiul dispoziţiilor legale incidente, are obligaţia de a rectifica declaraţiile nominale depuse, corectând aspectele sesizate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: