O valiză pierdută

Era şi el un ţăran oarecare (sau proprietar de teren la ţară, n-are a face, oricum insul se ţine anonim) şi, într-o zi, aflându-se pe proprietatea dumnealui, observă pe câmp, între brazde, o valiză. De crescut acolo n-ar fi putut creşte, că el nu puse sămânţă de aşa ceva; doar să fi picat din cer. Fu convins că nu-i dintre cele cu bombă, aşa că nu chemă geniştii s-o cerceteze, s-o dezamorseze. De asemenea, fu superconvins că obiectul nu i-ar interesa pe poliţişti sau alte autorităţi. Şi-apoi, când ai de-a face cu ei/ ele, tre’ să dai declaraţii, să le rămâi la dispoziţie, se complică situaţia. Dureri de cap. Murea de curios să-i afle conţinutul, însă ridicând fruntea, brusc îl fulgeră un gând că obiectul necunoscut are legătură cu marea corupţie! Aşa că ţăranul s-a uitat în smartfonul din desagă, imediat acesta indicându-i că există un anume site de investigaţii, „o comunitate de jurnalişti, programatori şi activişti” care se ocupă de „crima organizată şi corupţia care afectează România şi ţările din regiune”, în fine nişte voluntari a căror activitate e susţinută prin donaţii. S-a luminat! Le-a donat lor valiza, sperând sincer ca după aia să afle cine-i păgubaşul sau în paguba cui i-a picat lui obiectul din cer. Iar curând a aflat, şi din smartfon, şi de la teve. Deja se vorbeşte despre mascaţi, procurori, dosare, căderi de capete şi chiar clătinări de guvern. El, rămas (încă) un anonim, cel puţin ştie una: e un cetăţean care şi-a făcut datoria.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: