Aş putea spune, fără să greşesc, că Bucovina istorică a fost leagănul minorităţilor. Nu mai mult decât Rădăuţii avea în cuprinsul său, vieţuind în colaborare, alături de români, membrii a două minorităţi: germani şi evrei. Iar în localităţile limitrofe era o puternică şi numeroasă comunitate de ucraineni. Cea mai numeroasă minoritate ucraineană trăia în oraşul Siret, apoi urmând cele din comunele Bălcăuţi şi Negostina.
Minoritatea ucraineană obişnuia să se folosească de orice prilej pentru a-şi strânge membrii la orice sărbătoare. Să te ţii atunci! Cântec, joc şi voie bună… Din câte cunosc eu, cam de vreo şase decenii, la sărbătorile lor, ucrainenii îi invitau şi pe români, iar românii pe ucraineni şi nu numai. În rândurile acestora aveau mulţi prieteni; chiar se cununaseră între ei. Până şi sărbătoarea persoanelor vârstnice avea la ei o tradiţie de zeci de ani, numai că odinioară nu se chema aşa.
Fiind în apropierea „Zilei persoanelor vârstnice” (deşi, la o adică, ziua aceea trecuse) Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava (preşedinte fiindu-i prof. Ilie Sauciuc, inspector şcolar), în colaborare cu Filiala Rădăuţi (preşedinte Vasile Pascar), a organizat sărbătoarea seniorilor uniunii, şi nu numai, într-un select restaurant din oraşul Siret. Patronul acestui local a avut grijă să pregătească sala, care arăta ca-n poveşti. La sărbătoare au participat etnici ucraineni şi români din Suceava, Rădăuţi, Siret, Brodina, Paltinu, Bălcăuţi şi Negostina; în total, aproximativ 100 de persoane.
La instaurarea şi menţinerea la cote ridicate a bunei dispoziţii şi-au adus contribuţia grupul vocal-instrumental din satul Paltinu, grupul vocal „Kolomeika” din Siret (îndrumat de prof. Zinca Ianuş); ansamblul folcloric din Negostina (prof. Petru Şoiman). Au mai contribuit Elena Torac, artist popular; Artemizia Ghiorghi, învăţătoare; preotul Mihai Cobziuc, Gheorghe Dascăl, învăţător. Ce mai, fiecare dintre noi şi-a adus contribuţia chiar cu o simplă snoavă.
Manifestarea a fost deschisă de prof. Mihai Mihăiescu-Aniuk, consilier al prefectului de Suceava pe probleme de minorităţi, urmându-i dl Vasile Pascar, Eusebie Fraseniuc, profesor, din Bălcăuţi. Primul a prezentat salutul Inspectoratului Şcolar Suceava cu prilejul acestei manifestări şi pe cel transmis de Ilie Sauciuc. Ceilalţi au vorbit despre importanţa Zilei pensionarilor şi a Zilei Mondiale a Profesorilor”. Au elogiat activitatea cadrelor didactice, având în vedere că majoritatea dintre noi erau cadre didactice. Dar au fost alături de noi şi ingineri, medici şi de alte profesiuni. La manifestare a participat şi o mică delegaţie din partea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Speranţa”, din oraşul Rădăuţi, la rândul ei formată din români şi ucraineni.
S-a simţit că întâlnirea a fost o adevărată sărbătoare, ea fiind punctată cu multe momente vesele. După cum îl cunoaştem, înv. Gheorghe Dascăl, octogenar, a recitat fabula „Greierele şi furnica”, o parodie, interpretarea sa fiind cuceritoare. Apoi a povestit mai multe întâmplări hazlii, mai ales petrecute în compania unor oameni de ştiinţă.
Preotul Mihai Cobziuc, cunoscut în calitate de textier şi compozitor, a interpretat mai multe cântece, creaţii personale, culminând cu „Ave Maria!”. Iar în duet cu prof. Petru Şoiman a interpretat cântece ucrainene.
Grupul vocal din Paltinu a interpretat mai multe melodii ucrainene şi bucovinene. Toate componentele grupului au evoluat şi individual, întrecându-se între ele. Iar singurul bărbat din grupul lor, badea Costan, la cei peste 80 de ani ai săi, a dovedit multă virtuozitate în folosirea fluierului. A cântat cât au evoluat „fetele din grupul său”, fiind vorba despre fete de la 75 de ani în sus!
Soliştii şi ansamblurile au avut mai multe intervenţii pe toată durata manifestării. Iar de jucat, s-a jucat înfocat. Ce bine s-au potrivit versurile lui George Coşbuc şi aici: „Sunt greu bătrânii de pornit,/ Dar, de-i porneşti, sunt greu de-oprit”!…
Pe durata câtorva ore, cu toţii am uitat de necazurile zilnice, pentru că nu-i om să n-aibă necazuri. Iar în finalul manifestării toţi s-au rugat să fie sănătoşi până la anul, atunci propunându-şi să petreacă astfel din nou. Să dea bunul Dumnezeu să fie aşa! Am reţinut că mulţi au spus că acum a fost mai frumos ca în ceilalţi ani. Dac-a fost aşa, atunci meritul este al lui Vasile Pascar, în primul rând, care s-a ocupat de întreaga organizare. Ceilalţi doar l-au ajutat; unii chiar numai cu vorba… Asta a fost părerea mea, dar nu numai a mea.
Prof. GH. DOLINSKI
Comentarii