Cercetat sub control judiciar după ce a lovit cu autoturismul un pieton

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus, la finele săptămânii trecute, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat care s-a suit băut bine la volanul maşinii proprietate personală, iar apoi a lovit un pieton.

Conducătorul auto este acuzat de săvârşirea infracţiunilor „vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, după ce, la finele lunii trecute, a condus un autovehicul marca Ford Galaxy pe DJ 177C pe raza localităţii Mironu, comuna Valea Moldovei, având o îmbibaţie alcoolică de 3,00‰ g/l alcool pur în sânge. În timpul deplasării, a pătruns cu maşina pe contrasens şi a acroşat cu aripa din stânga – faţă a autoturismului o femeie care se deplasa în calitate de pieton pe marginea arterei rutiere. Iniţial, faţă de şofer a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, iar, ulterior, prin ordonanţa procurorului de caz, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, faţă de inculpat stabilindu-se mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a nu depăşi limitele teritoriale ale localităţii de domiciliu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI