Ca profesor, m-am lovit adesea de minciunile unor elevi certaţi cu învăţătura: „n-am învăţat, nu mi-am făcut temele fiindcă…”. Deprinsesem de la psihologi că un copil nu poate minţi fără a fi trădat de ochi, mimică şi gesturi, iar la vârste apropiate de majorat tot mai mulţi îşi dădeau seama că minciuna nu ţine şi recunoşteau, spre cinstea lor, adevărul. De aceea nu-i înţeleg nicidecum pe politicieni, oameni maturi, în toată firea, care apelează la minciuni spre a câştiga alegerile, spre a-şi salva imaginea terfelită sau spre a scăpa de puşcărie. Faptele dovedesc că mai devreme ori mai târziu minciuna are picioare scurte, iar lucrul acesta produce şi mai multe daune şi chiar drame politice.
Politica minciunii nu este nouă şi nici nu este monopol românesc, chiar dacă o combătea cu asprime însuşi Mihai Eminescu: „Minciuni şi fraze-i totul…”, dar ceea ce doare e dominanţa minciunii în discursul politic al actualilor guvernanţi: au promis în campanii electorale marea cu sarea, au venit şi vin cu programe mincinoase despre câte vor face ei şi vor drege, cele mai multe, gogoşi electorale de care se alege în foarte scurt timp praful. Au promis dreptate pentru toată lumea, dar legile le fac numai în interesul lor. Nu altul este motivul scăderii abrupte în sondaje a partidelor din arcul guvernamental actual, şi asta la nici doi ani de la învestitură, căci după 1989 nu s-a mai pomenit atâta ofensivă mincinoasă a populiştilor şi a incompetenţilor.
Se laudă mereu cu creşteri salariale, deşi de ele au beneficiat preponderent bugetarii. Aşadar abia un sfert din forţa de muncă angajată. La fel şi cu creşterea pensiilor. Numai că, la o privire atentă, descoperim că au crescut concomitent şi inflaţia, deci şi preţurile, şi unele taxe, impozite, iar sporul la salariu nu acoperă nici pe departe diferenţa. O simte fiecare pe pielea lui.
La fel şi cu economia şi PIB-ul: pe hârtie ambele au crescut cu 5-7%, dar în buzunarele cetăţeanului nu s-au înmulţit banii, deşi cheltuielile zilnice intră şi ele oarecum în PIB. Nu cumva se umblă din nou la datele statistice ca pe vremea lui Odi şi Sini, când mai aveam puţin şi depăşeam, pe hârtie, ţările dezvoltate? Doar nu degeaba INS a trecut recent în subordinea guvernului…
Minciuna cea mai grosolană însă este legată de Justiţie şi Procuratură: cică mii de oameni au suferit şi suferă abuzurile acestora. Ia să vedem adevărul gol-goluţ: „Numărul persoanelor private de libertate a scăzut la aproximativ 23.500, de la aproape 27.500 la sfârşitul lui 2016, peste 3.100 de deţinuţi fiind eliberaţi, până pe 17 decembrie 2017, ca urmare a Legii privind recursul compensatoriu”. Or asta înseamnă, presupunând că toţi au fost condamnaţi abuziv, că din 20 de milioane de locuitori, abia 0,001175% au suferit din această pricină. Fireşte, nu pot să nu spun că fie şi unul singur condamnat pe nedrept şi tot e un mare păcat.
Dar, fiind un avid receptor zilnic de informaţii publice, rămân oripilat la aflarea zecilor, uneori a sutelor de infracţiuni, şi nu numai la Legea circulaţiei, ci omoruri, înjunghieri, bătălii între bande de cartier, găşti, răzbunări, furturi, distrugeri, delapidări, reglări de conturi, inclusiv în şcoli, instituţii…
De ce se propagă totuşi continuu această minciună a nedreptăţilor provocate de judiciari? Nu e decât un răspuns: vociferează numai politicienii condamnaţi sau în curs de condamnare şi acoliţii lor din mass-media pentru a ameninţa Justiţia şi a o scădea în ochii cetăţenilor. Într-un stat de drept care şi-a făcut obişnuinţa de a nu reacţiona la minciuni. Aşa că să ne aşteptăm din nou ca minciuna să „stea cu regele la masă”, vorba poetului.
Dar minciunile se înmulţesc, vin în cascadă când e vorba de protestele diasporei din 10 august: din pricina violenţilor protestatari, jandarmii i-au bătut şi gazat pe manifestanţii paşnici, bătrâni, femei şi copii, iar violenţii n-au fost deranjaţi cu un fir de păr, semn că a fost de la început o înţelegere mascată între ordonatorii intervenţiei în forţă şi bătăuşi. Iar aceste fapte au fost urmărite cu groază de lumea întreagă, de aceea intervenţia Parlamentului European şi a CE va fi una categorică. Nu cred că mai poate minciuna, oricât de bine meşteşugită, să mai dreagă busuiocul.
Comentarii