La voia noastră, fără obligaţie

> L.D. CLEMENT

„Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu”, în sensul că o prezenţă mai mare la vot ar fi de natură „să schimbe lucrurile în bine”, potrivit unui sondaj recent al INSCOP, realizat la comanda News.ro. Este vorba despre 62,2% dintre respondenţi cu această (cumva solicitată…) opinie, semnificativ fiind că în urmă cu un deceniu doar 44,6% vedeau astfel situaţia. Semnificativ ar fi şi că, faţă de sondarea din urmă cu 10 ani, numărul celor care dau din umeri a scăzut de la 13,6%, la 2,2%. Interesant e de subliniat că printre cei care susţin votul obligatoriu sunt, pe de-o parte, fanii partidelor învechite în competiţii electorale (PNL, PSD), iar pe de alta persoanele cu vârste sub 30 de ani. Iar că cei nedispuşi să-şi asume (şi o…) asemenea obligaţie sunt fie locuitorii din mediul rural (potrivit unei tradiţionale teorii, harnici mergători la urne sau uşor de dus acolo; da, însă în ultima vreme fibra ruralului s-a prefăcut!), persoanele „inactive” şi cele cu venituri mici; dar şi slujbaşii statului (mai mulţi în aşa opinie ca cei din privat). S-ar putea trage oarece concluzii de aici, din informaţii ca cele de mai sus?… Mda, însă ar trebui atent pieptănate şi nuanţate. Iar apoi, la urma urmei (şi a urnei), să nu pierdem din vedere că statul, prin decidenţii săi puternici, cu actual spate şi resort politic, nu par a întrevedea cândva aşa impunere. Rămâne la voia noastră, îi place voia noastră. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI