> Pe lângă introducerea de sensuri unice, sunt vizate reorganizarea de intersecţii şi de sensuri giratorii, dar mai ales dedicarea de benzi pentru transportul public > Demersurile survin intensificării traficului, „ca urmare a creşterii numărului de autovehicule, atât în activităţile economice, cât şi al celui pentru uzul personal al populaţiei”
Municipiul Suceava a depus, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est din Piatra Neamţ, proiectul „Sistem integrat de management şi modelare urbană destinat fluidizării traficului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii”.
„Este vorba despre acel proiect care, în final, va duce la înfiinţarea sensurilor unice în partea centrală a oraşului” informează primarul Ion Lungu.
Valoarea investiţiei este de 24,15 de milioane de euro, cu o perioadă de realizare de 31 de luni, începând cu data semnării contractului de finanţare.
„S-a vorbit mult despre acest proiect. Toată lumea întreabă când se va face acesta şi dacă nu ne-am răzgândit. Sigur, nu depinde doar de noi, ci şi de cei de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est. Însă este bine că a fost deschis apelul de proiecte, iar primăria a depus această documentaţie” a punctat Ion Lungu.
În 2018, CL aproba o hotărâre privind reorganizarea circulaţiei rutiere din municipiul Suceava cu sensuri unice. Aceasta în condiţiile în care reşedinţa de judeţ este „nod rutier” de drumuri naţionale, europene şi judeţene. Pe lângă introducerea de sensuri unice, sunt vizate reorganizarea de intersecţii şi de sensuri giratorii, cât şi dedicarea de benzi pentru transportul public. Demersurile autorităţilor administraţiei publice sucevene survin intensificării traficului, „ca urmare a dezvoltării economice şi, implicit, a creşterii numărului de autovehicule, atât în activităţile economice, cât şi al celui pentru uzul personal al populaţiei”.
Documentaţia tehnico-economică aferentă proiectului „Sistem integrat de management şi modelare urbană destinat fluidizării traficului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii” a fost întocmită de Aduro Impex Bucureşti contra a 750.652 lei. Suma este asigurată din fonduri europene, lider de parteneriat fiind Agenţia de Dezvoltare Regional Nord-Est Piatra-Neamţ. Printre activităţile vizate se numără crearea unui sistem integrat de management al traficului în reşedinţa de judeţ, acesta incluzând funcţionarea în „linie verde”; detectarea numărului de vehicule; detectarea locurilor de parcare libere; amenajarea sau reamenajare intersecţiilor; amenajarea de treceri de pietoni, cu semnal controlat pentru persoanele cu nevoi speciale etc. De asemenea, în proiect sunt prinse dezvoltarea reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor pe traseul bulevardul Sofia Vicoveanca – zona centrală – Cetatea de Scaun – parcul Şipote – malul râului Suceava – Cetatea Zamca – Calea Unirii – strada Cuza Vodă – cartierul Tinereţii („Lanişte”). Totodată, în vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a poluării generate de traficul rutier, de-a lungul principalelor artere ar urma să fie plantate perdele vegetale.
























Comentarii