Lăutarii romi de altădată din Podişor

Dacă veţi merge vreodată la Dolheştii Mici, încercaţi să urcaţi pe uliţa îngustă care străpunge dealul Podişor, unde de o parte şi de alta se află casele romilor de altădată, în care ei s-au simţit împăraţi. Căsuţe de o curăţenie exemplară cu bună înţelegere şi voie bună, cântece cu fericire şi mulţi copii.

Muzica lăutărească din Podişor reprezintă o valoare pe harta muzicală, cu felurite elemente structurale diferenţiate în funcţie de realităţile spirituale ale comunităţii şi vremii respective ale satului Dolheştii Mici.

O viaţă spirituală aparte în Podişor, pe o uliţă îngustă ce duce la o pădure seculară, o uliţă cu căsuţe cu mulţi copii (până la 15 copii – Stamate, Ştefănoaia, Stoian) o uliţă cu români şi romi într-o înţelegere perfectă. Cântecele interpretate de lăutarii romi erau cântece ale sufletului sătesc, atestate pe parcursul vremurilor. Cântece apreciate pentru valoarea lor. Cântece lăutăreşti care cuprind motive de viaţă sufletească, credinţe, aspiraţii care au format punţi de legătură ale românului cu originea şi trecutul istoric, cu restul populaţiei înrudite după limbă, trai, comunitate de cultură. Clipele cele mai însemnate ale vieţii, credinţele, obiceiurile, tradiţiile precum şi bucuriile şi întristările adânci au fost transformate în forma melosului popular.

Cântecul lăutarilor din Podişor a fost şi este o mărturie vie şi caracteristică asupra simţirii şi întregii naturi sufleteşti a omului, el este o obiectivare a concepţiei de viaţă, cristalizată de-a lungul vremii, substratul de conştiinţă al localnicilor.

Lăutarii din Podişor au cântat durerile şi nemulţumirile, au cântat istoria, astfel sufletul lor a fost un izvor nesfârşit de frumoasă poezie. La şezători, la clăci, hore, nunţi, botezuri, cumetrii, lăutarii au cântat cu patimă cu vocea, cu instrumentele tradiţionale, creând clipe unice, momente solemne, valori, glasuri lăsate în urma timpului.

Cânta cu foc frumoasa Maria Zamfir, de rupea inimile drumeţilor veniţi la hanul lui Şendrea, cânta frumoasa Maria Stamate, acompaniată de lăutarii de altădată, romii din Podişor.

Au rămas în umbra vremurilor lăutarii, cântăreţele, cântecele, se retrag în timp amintirile frumoase de altădată, obiceiurile, tradiţiile, precum şi bucuriile şi întristările adânci. Au dispărut clăcile, horele, scrânciobul de la Paşti, iar lăutarii romi de altădată se retrag în istoria locală. Doar cobza şi vioara agăţate pe perete mai amintesc de virtuozitatea lor, a romilor din Podişor.