> Banii astfel obţinuţi ar urma să fie cedaţi victimelor Colectiv
115 muzicieni români, dintre participanţii la ediţia 2018 a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, cer despăgubiri celor care au contestat organizarea festivalului pentru prejudicii de imagine, banii urmând să fie transferaţi victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Unul dintre organizatorii festivalului, Ion Drăguşanul, a anunţat că va fi împuternicit de cei 115 muzicieni, sub semnătură, să îi reprezinte în justiţie pentru prejudiciile de imagine de care se fac responsabili contestatarii şi să sesizeze Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. „Despăgubirile morale şi materiale sunt cedate, din start, victimelor Colectiv” precizează Ion Drăguşanul.
Reamintim că doi bărbaţi care s-au anunţat a fi reprezentanţi ai „familiei creştine care luptă pentru valorile tradiţionale româneşti” au prezentat, luni, în plenul Consiliului Judeţean Suceava, motivele pentru care cer anularea Bucovina Rock Castle.
„Am venit să vă rugăm în mod politicos şi respectuos să cerem anularea concertului. Din punct de vedere juridic, statutul Centrului Cultural Bucovina are o temă precisă, rolul să promoveze valorile culturale şi spirituale şi tradiţionale româneşti” a spus unul dintre petenţi. (N.B.)

























Comentarii