Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia este o biserică ortodoxă ctitorită de Petru Rareş, în anul 1532, în satul Baia (judeţul Suceava).

Istoricul localităţii

Localitatea Baia, situată la 7 km sud-vest de oraşul Fălticeni şi străbătută de râul Moldova, este una dintre cele mai vechi localităţi din Moldova medievală. Documente străvechi menţionează pe la 1300 Baia şi Câmpulung-Muscel (din Ţara Românească) ca aşezări orăşeneşti (civitas). În documentele scrise în limba latină, aşezarea apare cu denumirea de Civitas Moldaviensis.

Un document străin, din 1339, menţionează Baia ca fiind „cel mai mare oraş de la est de Carpaţi”. Localitatea era un târg important, locuit de negustori şi meşteşugari de origini etnice diferite (români, saşi, unguri, armeni). Baia a devenit cea dintâi capitală a statului feudal Moldova, confirmat prin actele cancelariei lui Ludovic de Anjou. În anul 1359 Târgul Moldovei a dat numele său întregului teritoriu al ţării care s-a eliberat de sub dependenţa maghiară şi a devenit stat feudal de sine stătător sub Bogdan I Voievod (1359–1365). Sigiliul târgului a purtat inscripţia latină: „Sigiliul oraşului Moldavia, capitala Ţării Moldoveneşti“. Sub urmaşii acestuia, în timpul lui Laţcu Vodă (1365-1373), capitala s-a mutat la Siret, iar în anul 1388, sub domnia lui Petru Muşat (1375-1391), a fost fixată în oraşul Suceava.

Lupta de la Baia din 14-15 decembrie 1467 între oştile moldoveneşti conduse de domnitorul Ştefan cel Mare şi cele ungureşti ale regelui Matia Corvin au dus la distrugerea oraşului.

Deoarece Baia era un oraş important al Moldovei, aici au fost construite mai multe lăcaşuri de cult, printre care două biserici ortodoxe: una ctitorită de către Ştefan cel Mare (Biserica Albă din Baia) şi alta ctitorită de Petru Rareş (Biserica Adormirea Maicii Domnului), precum şi o catedrală catolică construită de Alexandru cel Bun, ale cărei ruine se mai văd şi astăzi.

Cu timpul, pe măsura dezvoltării altor oraşe, Baia a început să decadă. Dacă în 1599 un călător apusean scria că în Baia erau 3.000 case (adică circa 15.000 locuitori), peste aproape un secol (în 1691) un alt călător străin scria că „oraşul Cotnari şi oraşul Baia sunt cu totul deşarte”.

Ctitorire

Săpăturile arheologice efectuate în ultimul deceniu al secolului al XX-lea atât în interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Baia, cât şi în întreaga incintă a monumentului, au dus la descoperirea temeliei (un parament de 0,40 m) unei alte biserici construită anterior celei ridicate de Petru Rareş, precum şi a unor monede voievodale din vremea lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu. [5]

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Baia a fost ctitorită în anul 1532 de domnitorul moldovean Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546), fiul lui Ştefan cel Mare. Deasupra uşii de intrare se află o pisanie în limba slavonă cu următorul text: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, binecredinciosul şi iubitorul de Hristos, Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Moldovei, fiul bătrânului Ştefan Voievod, a zidit şi săvârşit acest hram întru numele Adormirii Precistei şi stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu Maria, în anul 7040 luna septembrie 12, iar al domniei lui anul al cincilea şi pe al şaselea curgător.” Lăcaşul de cult a fost pictat atât în interior, cât şi în exterior între anii 1535-1538 tot pe cheltuiala domnitorului.

Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) scrie astfel în “Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă” despre ctitoriile bisericeşti ale domnitorului Petru Rareş: „Iară daca să întoarse Pătru vodă de la Ţara Ungurească, într-acéia laudă au sfârşit mănăstirea Pobrata, carea era zidită de dânsul şi o au sfinţit. Aşijderea şi mănăstirea Râşca au început. Din Dobrovăţul încă au săvârşitu, de la Căpriiana mănăstirea au lucrat, încă şi alte lucruri bune multe să află făcute de dânsul, cumu-i la mitropoliia de Roman şi la mitropoliia de Suceava şi la mănăstirea de Bistriţă şi bisérici de piiatră în Hârlău şi în Bae şi încă şi alte lucruri bune multe să află în ţară de dânsul făcute.”

Cercetările efectuate în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, prilejuite de realizarea lucrărilor de restaurare, au condus la ipoteza existenţei în faza primară a bisericii a unui pridvor deschis cu arcatura înaltă asemănătoare cu cea de la biserica Mănăstirii Moldoviţa sau de la biserica Mănăstirii Humor. Pridvorul avea un singur nivel, cu patru arce înalte, dintre care două cu parapet pe faţada de vest şi câte unul pe laturile de nord şi sud, pe unde erau şi accesele din exterior. După opinia arhitectului Virgil Polizu, pridvorul iniţial a fost modificat în urma unor deteriorări structurale majore în zidăria bisericii, datorate unor calcule eronate realizate de meşterii lui Petru Rareş.

Reparaţii şi restaurări

În decursul timpului, lăcaşul de cult a fost reparat de puţine ori. O primă serie de lucrări de renovare a avut loc în anul 1925, în urma demersurilor istoricului Nicolae Iorga. În timpul celui de-al doilea război mondial, s-a aflat în zonă o linie a frontului, fiind pricinuite unele avarii vechiului lăcaş de cult.

Ca urmare a deteriorării grave a structurii de rezistenţă a edificiului monument istoric prin infiltrarea apei în ziduri, au fost necesare lucrări de restaurare a bisericii. Lucrările au fost începute în 1987 la comanda Mitropoliei Moldovei şi Sucevei de un grup de specialişti aflat sub coordonarea arhitectului Virgil Antonescu. Lucrările s-au desfăşurat cu intermitenţă din cauza lipsei fondurilor şi au durat aproape două decenii. Echipa de restauratori a fost alcătuită, printre alţii, din dr.arh. Virgil Polizu, ing. Alexandru Cişmigiu (care s-a ocupat de partea de consolidare) şi antreprenorul Mihai Bradu. Peste toate a vegheat parohul bisericii, pr. Vasile Hrestic, la vremea aceea protopopul Fălticenilor.

Pe lângă cercetările arheologice, s-a realizat consolidarea lăcaşului de cult prin executarea de lucrări de dren în jurul bisericii (1992-1994), consolidarea bolţilor şi a zidurilor cu grinzi şi stâlpi de beton armat, înlocuirea totală a acoperişului (s-a înlocuit şarpanta de stejar şi s-a amplasat o nouă învelitoare din tablă de zinc de 8 mm). După cum considera arhitectul Virgil Polizu, „refacerea şarpantei, învelitorii şi streşinii, o reuşită asemeni celei de la Arbore, datorită aceluiaşi sensibil arhitect care a fost Virgil Antonescu, a redat monumentului volumul său iniţial, armonios şi impozant, echilibrat în proporţii şi impunător în dimensiuni”.

În vara anului 1998, în urma săpăturilor făcute de un grup de arheologi ieşeni, s-a descoperit o ciupercă numită “Cancerul zidurilor”, care făcea ca zidurile interioare să fie afectate de o igrasie progresivă. Mai multe comisii de specialişti au sosit la Baia pentru a hotărî asupra măsurilor necesare pentru salvarea şi restaurarea picturii.

În vederea consolidării zidurilor, frescele exterioare au trebuit să fie decapate, ele fiind replantate în 2006 de o echipă condusă de pictorul restaurator Ion Chiriac. În interior, s-a amplasat o pardoseală din cărămidă specială, de Sighişoara.

Lucrările de consolidare şi restaurare au fost recepţionate la 29 noiembrie 2005, în prezenţa următoarelor oficialităţi: inspectorii Simona Tacu şi Cristina Vărzaru de la Ministerul Culturii şi Cultelor, Cristian Filip Petrescu, directorul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, Aurel Buzincu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Culte Suceava, pr. consilier Gheorghe Brădăţan de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi protopopul Constantin Patrolea. Cu acest prilej, pr. paroh Vasile Hrestic a catalogat lucrarea ca fiind „cea mai consistentă, sistematică şi complexă restaurare de la domnia lui Petru Rareş până în prezent”.

În perioada derulării lucrărilor de consolidare a lăcaşului de cult, slujbele bisericeşti au fost oficiate într-o biserică de lemn din apropiere. În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea marelui voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a dispus construirea a 6 biserici de lemn de dimensiuni mici în care să se oficieze slujbele bisericeşti pe parcursul restaurării bisericilor monument istoric (la Arbore, Baia, Bălineşti, Părhăuţi, Pătrăuţi şi Sfântu Ilie).

În prezent, se doreşte restaurarea frescelor interioare, deteriorate ca urmare a igrasiei şi infiltrării apei.

Arhitectura

Analizând arhitectura Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Baia, arhitectul Virgil Polizu o încadrează în grupul de biserici din prima jumătate a secolului al XVI-lea, „care preiau şi prelucrează, aparent minimal, planul, arhitectura şi decoraţia unor alte monumente premergătoare ca timp şi aparţinând în principal perioadei lui Ştefan cel Mare”.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia este construită din piatră şi cărămidă, în plan rectangular, fără turlă. Absidele naosului sunt înscrise în grosimea zidurilor, iar absida altarului, de formă semicirculară, este decroşată faţă de restul construcţiei. Ea are faţadele simple, tencuite şi văruite şi fără nici un fel de decoraţii şi nici cornişă. Soclul este din piatră cioplita.

Edificiul monument istoric este împărţit în pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul are un etaj deschis prin patru arcade în arc frânt, acolo aflându-se clopotniţa. Din punct de vedere al arhitecturii, edificiul este asemănător cu Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor din Părhăuţi, ctitorită de logofătul Gavriil Trotuşan în 1522. Pridvorul deschis al bisericii din Baia este asemănătoare astăzi cu cea a bisericii din Părhăuţi, construită cu 10 ani mai devreme decât cea din Baia.

După cum a rezultat în urma cercetărilor efectuate în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, biserica a avut în faza primară un pridvor deschis cu arcatura înaltă asemănătoare cu cea de la biserica Mănăstirii Moldoviţa sau de la biserica Mănăstirii Humor. Pridvorul avea un singur nivel, cu patru arce înalte, dintre care două cu parapet pe faţada de vest şi câte unul pe laturile de nord şi sud, pe unde erau şi accesele din exterior. Arhitectul Virgil Polizu menţionează mai multe elemente care susţin această ipoteză:

• se observă urmele de naştere ale bolţii cilindrice de cărămidă ce acoperea transversal pridvorul, la partea superioară a camerei clopotelor;
• actuala boltă de peste parterul pridvorului actual are o zidărie neglijentă;
• colţul fostelor arcade laterale ale pridvorului este cutat şi are piatra frumos finisată pe faţada interioară, pe toată înălţimea elevaţiei, aspect observat în urma apariţiei de fracturi între navă şi pridvor la nivelul cornişei şi în special la nivelul pardoselii compartimentului clopotelor;
• existenţa unui masiv de zidărie pe faţada de vest, peste un gol destul de amplu ca deschidere;
• lipsa unui ancadrament sau a altor elemente de marcare, obişnuite în arhitectura epocii, la profilul de piatră al soclului, în dreptul golului de intrare.

Pridvorul iniţial a fost modificat în urma unor deteriorări structurale majore în zidăria bisericii, ca urmare a unor calcule incorecte ale elementelor de rezistenţă.

Pictura

Asemeni altor biserici ctitorite de Petru Rareş, şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia a fost pictată între anii 1535-1538 atât în exterior, cât şi în interior, tot pe cheltuiala domnitorului. Picturile murale ale bisericii din Baia erau contemporane cu cele de la Mănăstirea Humor. Pictura exterioară s-a păstrat mai bine pe peretele sudic şi pe cel vestic, putându-se vedea imagini palide din „Asediul Constantinopolului“ sau din „Arborele lui Iesei”. Pictura interioară nu este cea originală, ea fiind refăcută în mare parte. Pe peretele vestic din dreapta intrării în naos se află un tablou votiv în care sunt pictaţi ctitorul Petru Rareş, Doamna Elena şi un copil, probabil Iliaş. Cei trei sunt reprezentaţi în haine festive; domnitorul poartă pe cap, sub coroana voievodală, o bonetă brodată cu mărgăritare, iar Doamna Elena Rareş un văl lung care-i cade pe spate. (De la Wikipedia, enciclopedia liberă)