> Mulţi credincioşi au urcat în genunchi dealul pe care se află biserica Hagigadar
Sute de credincioşi au participat, duminică, la Sf. Liturghie oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România, la Mănăstirea Hagigadar cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.
La această slujbă au participat şi preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, deputatul comunităţii armene, Varujan Pambuccian, primarul Sucevei, Ion Lungu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Viorel Seredenciuc, liderul UDMR Suceava, Clara Hapenciuc.
După slujbă, credincioşii au fost binecuvântaţi, PS Datev Hagopian rostind, în limba armeană, o rugăciune pentru sănătatea celor prezenţi, iar apoi preoţii au împărţit credincioşilor struguri sfinţiţi.
Conform tradiţiei, numeroşi credincioşi au urcat în genunchi dealul pe care se află biserica Hagigadar, după care au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de PS Datev Hagopian, împreună cu un sobor de preoţi dimpreună cu parohul bisericii armeneşti din Suceava, Azad Mandalian.
În timpul urcuşului, credincioşii aprind lumânări în locuri special amenajate şi se roagă pentru împlinirea dorinţei. Ajunşi lângă biserică, o înconjoară de trei ori – tot în genunchi. După fiecare ocol, se opresc şi se roagă.
După Sfânta Liturghie, cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă creştină, la care s-au servit mâncăruri specific armeneşti, cum sunt „supa de urechiuşe” şi tradiţionalul pilaf cu carne de vită.
În judeţul Suceava se află singurele mănăstiri armeneşti din afara Armeniei din toată Europa, respectiv Zamca şi Hagigadar, iar la Hagigadar ajung şi creştini care nu fac parte din comunitatea armeană, dar aceştia vin cu credinţă, pentru că toţi sunt creştini.
Tradiţia de a se urca dealul în genunchi s-a păstrat şi se practică doar la Mănăstirea Necula şi Mănăstirea Hagigadar. (N.B.)
Comentarii