Deşeurile continuă să dea bătaie de cap autorităţilor sucevene

Ministrul Mediului, Leocadia Graţiela Gavrilescu, a declarat, vineri, la Suceava, că cele cinci depozite temporare de deşeuri din judeţ ar urma să fie închise când va fi funcţional depozitul ecologic de la Moara, iar deşeurile care au fost depozitate în ultimii ani ar urma să fie selectate, cele refolosibile să fie reciclate, iar restul să fie duse la noul depozit.

„Aşa cum celelalte judeţe încep să le închidă sau duc o parte din deşeuri la locurile de depozitare, dacă sunt mult mai aproape de locurile în care sunt create aceste depozite, dacă nu, o să trebuiască şi le-am spus clar că le dăm tot suportul, cât putem noi, tehnic şi cât este legal, ca să-i îndrumăm în cadrul unui parteneriat între localităţi să putem să găsim formula tehnică de instalare a unor echipamente pe aceste depozite astfel încât să putem să valorificăm cât mai mult şi să putem să comprimăm cantitatea astfel încât să nu depozităm toate deşeurile acestea, care sunt foarte vechi, la noul depozit care sper să intre în funcţiune până la sfârşitul anului, cel de la Moara”, a declarat Gavrilescu.

Ea a adăugat: „Sper şi îmi doresc ca lucrurile să intre aici în linie dreaptă”. Ministrul a subliniat că cele cinci depozite temporare urmează să fie închise.

 „Închiderea lor se face prin luarea deşeurilor ca atare, pentru că in situ nu se poate face închiderea şi ducerea acestor deşeuri la Moara, când Moara o să funcţioneze. Până atunci depunerea ca atare are loc în cele cinci depozite”, a spus Gavrilescu.

Ea a explicat şi ce se va întâmpla cu aceste depozite temporare.

„Dorim să montăm nişte instalaţii care să poată scoate ce se poate valorifica, metal, ambalaj, iar diferenţa de biodegradabil să compostăm”, a spus ministrul.

Potrivit autorităţilor locale sucevene este aproape imposibil să fie mutate deşeurile din cele cinci depozite temporare în depozitul permanent de la Moara pentru că ar trebui ca oraşul Suceava să fie tranzitat de circa 22.000 de camioane cu deşeuri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: