Trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat s-a făcut fără cutremur

> Inspectorii de muncă au controlat 280 angajatori > Nereguli s-au găsit la doar trei dintre aceştia, amenzile totale aplicate însumând 600 de lei

În perioada mai – iunie a.c., Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava a fost implicat în campania naţională de controale privind verificarea modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale privitoare la modificarea salariului brut, în contextul transferării contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Este vorba, în principiu, despre creşterea salariilor brute cu valoarea contribuţiilor aflate anterior în sarcina angajatorului, verificate fiind, cu acelaşi prilej, registrul general de evidenţă a salariaţilor, cât şi respectarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând 1 ianuarie 2018. Inspectorii de muncă au verificat, de asemenea, şi modificarea salariului de bază lunar brut, respectiv creşterea sau, după caz, diminuarea acestuia, ca efect al transferării contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Romeo Butnariu, inspector-şef la ITM Suceava, declară că în campanie au fost antrenaţi 14 inspectori din subordine, controlaţi fiind 280 de angajatori. Constatările controlorilor s-au soldat cu sancţionarea a trei angajatori, cele patru amenzi aplicate însumând 600 de lei. Romeo Butnariu a mai precizat că pe durata controalelor au fost clarificate aspecte privind modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă a salariaţilor, în special ale celor privind transmiterea modificărilor salariale rezultate din transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Nu în cele din urmă, a fost urmărită conştientizarea angajatorilor cu privire la iniţierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, la respectarea salariului minim brut pe ţară, cât şi în ceea de priveşte menţinerea – cel puţin – a salariilor nete din decembrie 2017.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI