(Prolog la filmul „Sub cerul Bucovinei centenare”)
Situată între Grecia la sud, Bulgaria şi Muntenegru la est şi ex-Iugoslavia la nord, la vest este mărginită de Marea Adriatică prin 400 km de litoral, greu de apărat la nevoie; în 1920 îşi stabileşte capitala la Tirana, situată pe râul Ishami.
Limba albaneză e de sorginte indo-europeană, descendentă a ilirei, cu influenţe din latină, slavă veche, turcă şi greacă; din 1908 au adoptat alfabetul latin.
La 28 februarie 1912, după primul război balcanic, Turcia este înfrântă şi Albania îşi declară independenţa, dar sub protectorat german; este apoi ocupată de Italia şi de trupe italo – sârbo – greceşti. La 29 noiembrie 1944, Albania devine republică democratică, având din 1943 în frunte pe Enver Hogea pentru câteva decenii, care devine „cel mai iubit conducător albanez”. Aflasem cu trei ani mai înainte, în Extremul Orient, despre „cel mai iubit conducător mongol” şi despre „cel mai iubit conducător chinez”, având şi la noi „cel mai iubit dintre pământeni”. În 1992, după Ramiz Alia vine la conducere un medic, Sali Berisha, dar pauperizarea excesivă a albanezilor ajunge la paroxism în 1997, odată cu prăbuşirea jocurilor de noroc de tip Caritas, care au falimentat şi la noi. Protestatarii atacă depozitele de armament, încât cca. 650.000 arme ajung în mâna populaţiei; guvernul şi autorităţile sunt înfrânte de anarhiştii care nu aduc ordine şi linişte, ci dimpotrivă. Dintr-o armată bine organizată rămâne doar garda prezidenţială. Războiul civil albanez a produs 1600 morţi şi 6000 răniţi; corupţia, criminalitatea şi instabilitatea ajung la cote inimaginabile până în 1997, când se organizează noi alegeri, în care câştigă socialiştii lui Fatos Nano. În situaţia externă nouă, prin intervenţia NATO în Iugoslavia şi când în nordul Albaniei se agitau şi alte forţe, din Kosovo, locuit 89% de etnicii albanezi, visau la crearea Albaniei Mari, Ţara era aproape în colaps, Albania avea de apărat 407 km de litoral, 310 km la nord, spre Iugoslavia, 155 km de hotar spre Macedonia şi întrebarea era: cu ce ? Totuşi ţara a supravieţuit fără ajutorul anarhiştilor, care nu aveau nici program politic şi în general nu ştiau ce vor; pentru Albania au fost anii cei mai grei.
Mai spre sud, era oraşul Koréa, cunoscut pentru manufacturile de covoarele superbe, un coleg albanez de o vârstă cu mine, Agim Linza, dăruindu-mi cândva, la Mangalia, un album cu modele de covoare. Îmi amintesc cu plăcere de Agim şi de râsul lui homeric pe care-l auzeam de departe; într-o zi mi-a spus o glumă albaneză în care se făcea că „muntele urma să nască şi lumea se adunase curioasă să vadă ce va naşte un munte, dar dezamăgirea fusese pe măsură de mare: muntele a născut un şoricel”. Gluma era cu tâlc iar Agim râdea în cascade, întreţinând în jurul său o atmosferă optimistă. Pentru el muntele nu a născut un şoricel, de vreme ce la Bucureşti, spre care a venit cu mare încredere la Spitalul Brâncovenesc (ras de pe pământ la un gest cu mâna dreaptă al geniului carpatin), fusese operat de prof. dr. Oleg Medrea care realizase o endoprotezare bilaterală de şold, funcţională, între primele executate în România; era prin 1968, iar pentru tratamentul de recuperare funcţională post-chirurgicală fusese îndrumat la cel mai modern şi dotat pe atunci Sanatoriu republican de balneologie şi recuperare, la Mangalia; încet, încet, Agim recăpăta ortostatismul şi mersul, după ce înainte de operaţie era „zidit”, rigid şi dependent. În 1989 speram să-l revăd pe Agim, dar nu s-a putut. În politica faţă de străini dominau aceleaşi restricţii şi suspiciuni ambalate în formule de politeţe ca şi la noi. Aceleaşi scuze întâmpinasem în urmă cu 3 ani, în 1986, când în Coreea de Nord soţia mea a încercat să-şi vadă colegii coreeni care au studiat la Horticultură în Iaşi, dar, chiar dacă locuiam la ambasada noastră şi aveam sprijinul ambasadorului român (sucevean) în Coreea, ne-am lovit de aceleaşi scuze diplomatic măiestrite.
Păstrez cu drag tot ce am ca amintiri de la Agim. În 1969, când ne-am întâlnit la Mangalia, voia să-mi traducă ce înseamnă „Ţara vulturilor” (Shqiperia), pseudonimul ţării sale, şi mi-a desenat vulturul din imagine şi, nu fără talent, a scris sub el „Vultura în intrarea de cimitirul a heroilor in Tirana”. Semnează Agim Linza.
Altădată mi-a ilustrat fabula lui La Fontaine, sub care a scris „Vultura si vulpe” după exprimarea sa nostimă care emitea acele hohote homerice de râs când simţea că a comis o eroare de exprimare sau în scris.
Autograful pe unul din albumele primite de la Agim era scrisul său emoţionant: „As a sign of our friendship, with a much respect for you. Agim Linza (from Tirana, may 1, 1969)”.
Agim a venit la Mangalia cu încă doi bolnavi albanezi, doi muncitori, pentru tratament recuperator după un accident de muncă; am mai avut în grijă atunci un tânăr coleg vietnamez pentru o lună de zile de aclimatizare şi deprinderea limbii române, dar şi un tânăr cubanez, care lucra pe plantaţii de trestie şi care a plecat cu regretul că n-a reuşit în vreo două luni să mă convingă să mă duc cu el în Cuba, unde am ajuns, dar ca turist, vreo 25 de ani mai târziu.
Agim se amuza să-l imite pe directorul meu de la Mangalia, dr. Rodion Bunescu, un om inteligent, care înjura doar atât „pătlăgeaua mă-tii”, Agim imitându-l prin sintagma „pătârgeana măta”, după care urma o cascadă specifică râsului său. Am aflat, după Mangalia, că Agim putea lucra ca medic de laborator cu restantul funcţional pe care l-a dobândit şi amplificat în România în urma endoprotezării bilaterale de şold, urmată de recuperarea funcţională la Mangalia, care-i permitea realizarea poziţiei şezând. Am regretat că nu l-am putut revedea, iar aceste rânduri sunt ca un omagiu adus omului Agim, modelul celui care învinge în viaţă orice dificultate.
Peisajul cazematelor părea o farsă, dar din păcate era un adevăr trist al unui popor trist şi sărac, locuind pe un râvnit loc strategic.
De aceea am spus la „Zilele medicale sucevene” din mai a.c., unde am prezentat filmuleţul „Sub cerul Bucovinei”, că totul începe la Tirana, unde ne-a emoţionat surpriza muzicală, Balada nefericitului nostru compozitor, motiv pentru care fondul muzical al filmuleţului este tocmai Balada, sub acordurile căreia am expus „acele minunate mantii policrome aşezate cu talent şi evlavie de artişti, adesea anonimi, pe umerii de piatră ai ctitoriilor voievodale din Bucovina”. Ele vorbesc despre geniul poporului român, admirate şi căutate de artişti sau oameni de rând de pretutindeni care vin să cunoască „Bucovina noastră de acasă” şi comorile ei. Balada (pentru vioară şi pian) de Ciprian Porumbescu are o notorietate mondială, fiind cântată până şi în îndepărtata Japonie, cum mi-a zis cândva Ioan Grigorescu, vicepreşedinte pe atunci al TVR.
Participarea noastră la Congresul Balcanic organizat de Filiala albaneză, pe lângă programul clasic al comunicărilor pe specialităţi, a inclus şi „Cursul Internaţional de perfecţionare în maladiile circulaţiei sangvine”, la care şi-au expus experienţa medici albanezi tineri, specializaţi în Franţa. Diploma alăturată, semnată de Preşedintele Secţiei Albaneze şi a cursului, prof. dr. Yli Popa, care studiase medicina la Bucureşti, ca şi mulţi alţi albanezi, exprimând încă odată relaţiile între medicina românească şi cea albaneză.
Autor: Dr. IOAN IEŢCU, membru al Uniunii Medicale Balcanice şi al Societăţii Române de Istoria Medicinei
Comentarii