Muzician de poveste, Dragoş Bidirel este „ultimul mohican” al saloanelor şi restaurantelor cu ştaif din Suceava

Café concert-ul a apărut pentru prima dată în elegantele terase şi cafenele din Franţa perioadei „Belle Epoque”, unde grupuri mici, formate din 3-4 muzicieni îşi delectau discret auditoriul cu piesele cunoscute ale vremii. Deşi interpretarea muzicală era libertină şi uneori chiar îndrăzneaţă pentru acea perioadă, café concert-ul s-a bucurat de succes, întrucât nu existau niciun fel de referiri politice sau religioase, aşa cum se întâmpla în majoritatea celorlalte stiluri de muzică. În acelaşi timp, creşterea popularităţii s-a datorat şi muzicienilor din aceste mici formaţii, café concert-ul adaptându-şi întotdeauna repertoriul şi volumul în funcţie de dorinţele publicului. Astfel unul dintre cei mai renumiţi muzicieni ai genului a fost cunoscutul compozitor şi violonist George Boulanger.

În zilele noastre, café concert-ul se bucură în continuare de succes, fiind un gen de muzică îndrăgit şi ascultat în cadrul tuturor tipurilor de evenimente, dar şi în cluburi special dedicate. Dintotdeauna, muzica live a condimentat şi a conferit o notă elegantă oricărui eveniment, iar café concert-ul a fost şi a rămas cea mai elegantă formă a muzicii de calitate.

Dragoş Bidirel este, poate, unul dintre cei mai buni pianişti pe care i-a avut Suceava. Are muzica în sânge şi ar fi inutil să mai spun că şi-a făcut din aceasta o meserie. Este un muzician de geniu, autodidact, dar şi cu mulţi ani de practică în restaurantele din Suceava sau cluburile din Statele Unite, unde a interpretat, cu predilecţie, muzica de café concert. De ceva timp, sucevenii îl pot vedea şi asculta pe Maestrul Dragoş în restaurantul unui mare hotel sucevean unde a relansat, pentru oraşul nostru, muzica live, muzica de café concert, de jazz, pe care se poate spune că a readus-o acasă chiar din cluburile renumite din Statele Unite unde a cântat. Dragoş Bidirel, un pianist de excepţie, a dus faima României peste hotarele ţării, şi nu exagerez cu nimic când vă mărturisesc acest lucru. Modest aşa cum îi este firea, Dragoş Bidirel a făcut să răsune în unele dintre cele mai importante saloane şi cluburi din ţară, dar şi din Europa şi Statele Unite ale Americii piese instrumentale româneşti ca „Rapsodia Română”, compusă de George Enescu, „Balada”, compusă de Ciprian Porumbescu, precum şi „Hora Staccato” şi „Hora Mărţişorului”, ale lui Grigoraş Dinicu. Numele artistului Dragoş Bidirel poate sta alături de cel al renumiţilor pianişti şi instrumentişti români de odinioară, precum Grigoraş Dinicu, George Boulanger, Nicolae Buică, Johnny Răducanu.

Maestrul Dragoş Bidirel este descendent al unei familii cu vechi tradiţii muzicale în sudul Bucovinei, care a dăruit de-a lungul anilor valori ale artei muzicale interpretative, contribuind la patrimoniul artistic românesc şi universal cu mari nume, precum: Alexandru Bidirel, Pârsână, Bibul, Ionel a lui Leontieş, Vasile Bidirel, Nicolai Picu, Grigori Vindereu, Ionică Bidirel-Nagâţ, Alexa Litră, personalităţi de valoare ale muzicii populare din Bucovina şi din întreaga ţară. Muzica de café-concert era la mare căutare şi în restaurantele şi cafenelele „Sucevei de altă dată”, însă acum foarte puţini oameni mai ascultă şi foarte puţini o mai recunosc. „Din păcate, acum nu se mai ascultă şi nici nu mai este la fel de apreciat ca înainte acest gen muzical. Muzica de café-concert a fost pusă la păstrare în lada istoriei şi puţini sunt cei care o mai cunosc şi apreciază. Ea mai există doar pe vechi discuri de vinil prăfuite de vreme şi poate în amintirile celor care încă mai iubesc aceste acorduri minunate.

Artistul este o valoare cu care ne putem mândri că a îmbogăţit muzica de café-concert. Ritmurile balcanice sunt aduse publicului sucevean într-un recital muzical de excepţie susţinut de Maestrul Bidirel. În cadrul conceptului de recital gândit în stilul caracteristic al acestuia, simţim inspiraţia din folclorul românesc adus pe ritmuri balcanice, de fapt un mix de sunete psihedelice cântate altădată de ţambal, caval şi flaut, dar şi alte instrumente clasice din folclorul românesc. Muzica tradiţională românească a maestrului, combinată cu sonorităţi moderne, face ca mesajul şi esenţa folclorului românesc să fie transpuse într-un limbaj universal, de virtuoz al unei noi formule de etno-pop-rock. Interpret, compozitor şi aranjor al propriilor interpretări, Dragoş Bidirel antrenează şi alţi muzicieni valoroşi, realizând interpretări etno-jazz remarcabile şi originale ale folclorului românesc. Este muzicianul care a reuşit să confere muzicii pe care o interpretează şi compune valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice. Muzica tradiţională românească a maestrului, combinată cu sonorităţi moderne face ca mesajul şi esenţă folclorului nostru să fie transpuse într-un limbaj universal, al vechilor mahalale, unde găseam ţigănci frumoase care umblau desculţe pe străzile pline de muzică şi amor, cântând despre viaţa frumoasă a vremii, despre sufletele fanariote şi danţurile primitive balcanice.

Dragoş Bidirel a introdus de-a lungul timpului în muzica de salon elemente de rock, dar şi ritmuri de dubstep, reggae şi gypsy blues. Pe lângă repertoriul clasic şi de jazz al serii, marele pianist interpretează fragmente din repertoriul marilor muzicieni români George Enescu, Maria Tănase, Grigoraş Dinicu, Fănică Luca şi Georges Boulanger. Bidirel aduce în prim-plan poveştile vechi de iubire, de acum 100 de ani până în prezent, doine necântate până acum, poveşti despre cum se curtau tinerii şi cum îşi împlineau dorinţa, este vorba despre trădarea şi pasiunea tinerilor din acele vremuri. Din repertoriu nu lipseşte etno-jazzul, la care nu numai interpretarea e deosebită, ci şi fuziunea muzicală a unor culturi foarte diferite, care au reuşit să se exprime minunat prin muzică.

Pentru el muzica e ca o limbă pe care o vorbesc doar cei care o cunosc şi o înţeleg. Prin experienţele fiecăruia se poate crea ceva nou, dar fără o viziune de ansamblu e mai greu de a crea ceva autentic.

Îmbrăcat impecabil, marele pianist îşi ia în primire instrumentul şi începe să cânte. Nu-i dădeam prea multe şanse să acapareze atenţia mesenilor, dar iată că, în câteva minute, aceştia sunt cu urechile ciulite, atenţi, îl complimentează pe muzician şi chiar încep să cânte, pe limba lor, acompaniaţi de acesta. În 1956, tatăl maestrului pianist, renumitul Alexandru Bidirel, înregistra acompaniat de Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, dirijată de Victor Predescu. Despre înregistrările respective, etnomuzicologul Tiberiu Alexandru spunea, la data de 24 aprilie 1958, că ar fi poate cele mai artistic realizate dintre toate imprimările de muzică populară moldovenească din fonoteca Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune. Drept urmare aprecierilor aduse, i se propune să rămână în capitală, ca primă vioară la Orchestra Radio, dar violonistul refuză, deoarece nu ar fi fost posibil să-şi aducă şi familia la Bucureşti. Bădiţa Lisandru Bidirel a fost un mare virtuoz, „un pur geniu al viorii” (cum spunea un critic american), simpatizat şi apreciat în egală măsură de ţiganii din mahala sau de artişti precum Sergiu Celibidache. Mai mult, Alexandru Bidirel era extrem de solicitat să cânte ori de câte ori vreun oficial organiza vreo recepţie, motiv pentru care a fost nevoit să se mute, împreună cu familia, la Suceava. Fiul său, Dragoş, i-a călcat pe urme, a cântat pe trei continente şi a devenit unul dintre muzicienii de elită ai Sucevei. Este, după cum am mai spus, un autodidact genial, care ştie notele, dar nu a studiat la şcoală, are „conservatorul vieţii”. Muzica acestuia este un flux de energie pe care îl simţi cum trece prin tine. Dumnealui doreşte să dispară şi să lase fluxul să ajungă direct la noi, el doar îl dirijează.

Stau şi eu şi mă gândesc ca omul fără minte! Ce-i, Doamne, cu manelele astea, fie ele populare sau ţigăneşti, atât de ascultate? Înainte se asculta muzică adevărată în restaurant, la nunţi, la spectacole, şi nu mă refer neapărat la muzica de café concert de care am încercat să vă vorbesc astăzi, mă refer şi la muzica lăutărească originală de petrecere, fie ea cântată de ţigani sau chiar şi de români. Încă există un public pentru muzica de café concert, intelectuali care vin special la restaurant sau îl cheamă pe maestru la nunţi sau alte evenimente, însă se aude din ce în ce mai rar. De când au apărut manelele, se pierd lăutăria şi folclorul, tradiţia muzicală. Copiii nu sunt interesaţi de tradiţie, ei cântă manele în pauze, pe holuri. Şi e păcat, pentru că manelele sunt, după părerea mea, un curent, nu o muzică de viitor. Ele vor dispărea. Au influenţe turceşti, greceşti, nu-i nimic de la noi, e muzica adusă de Dan Armeanca de la greci, turci, bulgari, şi pusă pe versuri ţigăneşti. Corifeii saloanelor şi restaurantelor sucevene au cântat muzica lăutărească, café concert, folclor. Şi financiar, şi moral, au trăit multe clipe frumoase şi au fost respectaţi. Ce-o să fie de acum încolo nu ştiu, pentru că nu mai vine nimeni din urmă. Maestrul Dragoş Bidirel este ultimul mohican, ultimul pur sânge al elitei muzicale de altădată. Oare nu merită acest geniu nativ al pianului un concert într-o sală adecvată, ca o recunoaştere a extraordinarului său talent?

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: