Profesoara Virginia Bîrleanu, din Vadu Moldovei, veche colaboratoare a ziarului nostru, ne-a trimis un articol despre unul dintre învăţătorii luaţi pe front în Primul Război Mondial ca ofiţeri, cei mai mulţi cu gradul de sublocotenenţi. Eroul articolului său, înv. I. C. Spiridon, este autorul unei cărţi, intitulată „Grădina morţii. Amintiri”, publicată în 1934, la Institutul de Arte Grafice „M. Saidman” din Fălticeni, care evocă sfârşitul a 12 colegi ai dumisale din fostul judeţ Baia, căzuţi în cumplitul carnagiu.
Ni s-a părut cuvenit şi recuperator gestul de a relua în ziarul nostru cele 12 portrete. Ele cuprind elemente semnificative din existenţa eroilor lor şi reconstituie ultimele clipe din viaţa lor, toţi căzând la datorie pe câmpurile de luptă unde unităţile cărora le aparţineau se aflau încleştate cu duşmanul.
Volumul, xeroxat, ne-a fost trimis de dna Bîrleanu, ea fiind cea care a intervenit la dna ingineră Alexandrina Dimitriu, nepoata de frate a învăţătorului Ion C. Spiridon, ca să obţinem cartea. S-o obţinem în ideea de a o valorifica în paginile ziarului, cea prin care readucem în atenţie eroi ai Primului Război Mondial, uitaţi, chiar dacă au avut şansa, spre neuitare, de a deveni eroi de carte.
Eroii noştri nu fac parte dintre cei care au luptat efectiv pentru înfăptuirea Marii Uniri. Dar jertfa lor este parte a marii jertfe a tuturor celor care s-au aşezat la temelia acestei remarcabile izbânzi a acestui colţ de ţară, a Ţării în fastul an 1918 pentru România.
Niculăiţă al mamei!
„Cine uită morţii minte când
zice că se îngrijeşte de cei vii”
- Mehedinţi
Prima jertfă…
Era în toamna anului 1916.
Ne găseam cu regimentul 16 Inf. pe frontul dela Palanca din munţii Moldovei.
Aici ne-am strădănuit noi mult, trupele div. 7-a, să oprim înaintarea furioasă a inamicului, după dureroasa retragere din Ardeal.
Veniţi la porţile Carpaţilor îndărăt, cu entuziasmul clătinat, cu moralul scăzut, ne-au trebuit sforţări uriaşe zi de zi, să putem înfrânge năvala tot mai aprigă a duşmanului, care vroia cu orice chip să-şi facă drum spre inima Moldovei.
Dar după nenumărate încercări cu pierderi grele, au înţeles şi duşmanii că e în zadar şi că…
„Nici pe aicea nu se trece”.
Frontul prinse a se mai stabili…
Era spre sfârşitul lui Octombrie.
Ploile reci de toamnă începuse de mult a curge din belşug. O ceaţă adâncă, umezoasă se aşternuse ca o mare cenuşie peste ambele văi a Asăului şi Trotuşului…
Începuse zilele de mari mizerii!
Cine îşi va aduce aminte!?
Nopţile mai ales erau grozave. Friguroase, chinuitoare… N’aveam adăposturi. Ne ploua zi şi noapte… Începură a se ivi prevestitoare zile triste ce-au urmat…
Din coclauri în coclauri de munţi, când pe un pisc când pe altul, lipsiţi de hrană, neschimbaţi, uzi, obosiţi fără seamă, luptam seara şi dimineaţa trecând dela o poziţie la alta prin atacuri grele…
Într’unul din aceste momente mă găsiam când din întâmplare văzui într’o gazetă la rubrica „pierderele noastre”: „mort şi sublocotenentul de rezervă Popescu V. Nicolae din Rgt. 5 Vânători Dolj”.
Era într’o disdedimineaţă de tristă toamnă.
Soarele nu se vedea din ceaţă. Un vânt puternic vuia pădurea. Din crăcile ei ne loveau stropii reci de ploaie.
***
Când am înaintat întâia oară în Ardeal – am pierdut alt scump prieten al copilăriei – învăţătorul Ştirbu D. Gheorghe sublt. de rez. Apaţinând Regt. 16 infanterie.
Acum văzui că şi cel al II-lea consătean, al meu m’a lăsat…
Un fior de ghiaţă îmi străpunse sufletul.
Cum să nu te cutremuri? Când vezi atâţia tineri că se duc şi rămâi din zi în zi tot mai singur!?
Cum să nu te înfiori?!!
…………..
Sublocot. Popescu V. Nicolae, feciorul lui moş V-le Popescu s’a născut la 1894 Noembrie 29 în cătunul Ioniasa din jud. Baia. Un sat nu mare dar frumos, ca o grădină, îmbrăcat cu tot felul de pomi roditori. Format din gospodării mândre şi cu oameni îndrăzneţi, vioi şi muncitori.
Şcoala primară a făcut-o în sat la acelaşi „domn”.
După terminarea cursului primar dela ţară, a mai făcut un an cl. IV-a la şcoala primară No. 1 de băeţi din Folticeni iar în anul 1908 s’a înscris la gimnaziul Alecu Donici, azi liceul Nicolae Ganea.
Ca şi în cursul primar şi la liceu şi la normala a fost tot timpul un element bun, sârguitor şi cuminte.
În vacanţa mare în toiul muncelor agricole, muncea de-a valma la câmp, ca să-şi câştige banii pentru învăţătură…
Isprăvind gimnaziul în 1912 s’a înscris în cl. IV-a la Şcoala normală din Craiova, de unde a absolvit cu succes în vara anului 1915.
Cel dintâiu ca şi cel din urmă post de învăţător şi-a lut în satul „Părăul Cârjei” din jud. Suceava, (azi Baia) azi aparţinând jud. Neamţ.
Fire blajină, tânărul învăţător Popescu era tuturor simpatic.
Avea ochi mândri albaştri, părul castaniu şi o frunte bogată.
Voinic, înalt şi frumos. Tânăr. Numai 21 de primăveri. Când viaţa e mai dragă.
Ce n’ar fi vrut să realizeze şi el pe lume ca apostol?
Câte visuri nu frământau poate sufletul său?
Câte planuri scumpe nu vor fi străfulgerat inima lui tânără?
Câte doruri, câte taine?…
Dar, războiul a pus capăt la toate.
Şi el avea nevoie de braţe puternice, de inimi oţelite, suflete entuziaste…
Învăţătorul N. Popescu aparţinea ca ofiţer Regt. 5 Vânători Dolj. (va urma)
I.C. SPIRIDON
Comentarii