Handbal masculin, juniori II

Echipa Liceului cu program Sportiv din Suceava s-a calificat la turneul final

Şcoala de handbal masculin suceveană îşi demonstrează încă o dată forţa şi arată din nou că are un arsenal nebănuit de talente. După ce echipa de juniori I a Liceului cu Program Sportiv din Suceava s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional, a venit şi rândul   formaţiei de juniori II să reuşească aceeaşi performanţă.

Elevii antrenorului Iulian Dugan au continuat parcursul fără greşeală din acest sezon competiţional, reuşind să câştige grupa a III-a a turneului semifinal care a avut loc pe parcursul săptămânii trecute la Râmnicu Vâlcea. Se poate spune chiar că echipa suceveană a stabilit un record, ea câştigând toate partidele jucate în acest sezon competiţional.

La turneul semifinal, LPS Suceava a întâlnit, pe rând, grupările CSS Focşani, Academia Minaur Baia Mare, LPS Banatul Timişoara, CSŞ Sighişoara şi CT Media Bucureşti, pe care le-au învins cu 27-22, 27-24, 32-27, 39-33 şi 30-26.

Din lotul formaţiei sucevene au făcut parte jucătorii: Ionuţ Andreescu, Teofil Herghiligiu, Fabian Rusu, Casian Gabinat, Daniel Guranda, Claudiu Lăzurcă, Ionuţ Huţan, Emanuel Muntean, Albert Vizitiu, Samuel Stanciuc, Mihnea Bejan, Vlad Lazoreac, Marian Agrigoricioaie, Robert Chirilă.

Turneul final al Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori II va avea loc în perioada 6-10 iunie. Sucevenii vor avea ca adversare în grupă echipele din Bacău, Reşiţa şi Alexandria.

„A fost un turneu deosebit de reuşit în care băieţii au reuşit să se mobilizeze când a trebuit. Îi felicit pentru performanţa realizată şi sper ca la turneul final să facem o figură frumoasă”, a declarat antrenorul echipei de handbal masculin juniori II a LPS Suceava, Iulian Dugan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI