În anul 1875, când Mihai Eminescu a fost numit revizor şcolar în judeţele Iaşi şi Vaslui, îl cunoaşte pe marele nostru povestitor Ion Creangă, cu care leagă o prietenie trainică, fiind fascinat de talentul dascălului, de poveştile pe care le spunea şi de graiul dulce moldovenesc al celui care avea să fie numit mai târziu „Homer al nostru”.
Mergând în inspecţii prin satele şi târgurile din Iaşi şi Vaslui, Eminescu observă neajunsurile sistemului de învăţământ al vremii şi întocmeşte diferite procese-verbale în care menţionează slaba frecvenţă la cursuri a copiilor ţăranilor, sărăcia din şcoli, dar mai ales metodele greoaie de învăţare. Când îl cunoaşte pe Ion Creangă, acesta era institutor în Păcurari, la clasele I şi a II-a. Eminescu apreciază Abecedarul întocmit de Ion Creangă, „Metodă nouă de scriere şi cetire” (1868) şi descoperă marele talent de dascăl al povestitorului de mai târziu, implicarea acestuia în viaţa şcolii şi dragostea sa pentru copii. Şi Ion Creangă avea un respect deosebit faţă de inspectorul şcolar şi poetul Mihai Eminescu, căruia, deşi era mai tânăr, îi spunea „bădia Mihai”.
Eminescu este cel care îl îndeamnă pe Ion Creangă să îşi treacă pe hârtie poveştile, povestirile şi amintirile din copilărie, rânduri care şi astăzi ne fascinează prin adresarea directă, umorul fin, morala subtilă şi graiul moldovenesc atât de pitoresc, de parcă noi chiar auzim glasul molcom şi ghiduş al povestitorului. Şi nouă, şi copiilor noştri, şi nepoţilor noştri ne-au legănat copilăria aceleaşi poveşti minunate şi pline de farmec: „Capra cu trei iezi“, „Punguţa cu doi bani“, „Ursul păcălit de vulpe“, „Fata babei şi fata moşneagului” etc. Cât despre „Amintiri din copilărie”, este aproape imposibil să nu te bucuri de bucuria copilului Nică, şi să nu lăcrimezi de nostalgia strecurată printre rânduri, atunci când le citeşti ori atunci când vizionezi filmul, realizat în anul 1964 de către Elisabeta Bostan, avându-l în rolul marelui povestitor pe Ştefan Ciubotăraşu.
Anul 1875 este deci unul decisiv pentru humuleşteanul cu traista plină de snoave şi zicători populare, deoarece Eminescu îi înlesneşte drumul spre „Junimea”, societate culturală care îşi avea sediul în casa Pogor, astăzi devenită Muzeul de Literatură al Moldovei. La Junimea, Creangă i-a cunoscut pe scriitorii vremii, şi scriitorii vremii l-au cunoscut pe Creangă, i-au îndrăgit scrisul şi felul său hâtru de a pune viaţa în cuvinte, viaţa ţăranului din satele Moldovei, viaţă plină de griji, dar o viaţă de o frumuseţe nealterată.
Prietenia este un lucru deosebit. Dar o prietenie ca cea dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă este ceva cu totul şi cu totul aparte. Câte ceasuri vor fi petrecut împreună, citind din scrierile proprii, povestind, râzând, lăcrimând, vorbind despre şcoală, despre ţara şi limba lor dragă! Eminescu, un visător cu idei filosofice, Creangă mereu pus pe şotii, un om mare cu inima de copil. Suntem mândri că sunt ai noştri!
Lenuţa Rusu
Comentarii