Fundaţia FARA împlineşte 20 de ani de activitate în Suceava

După ce, în 2016, Fundaţia FARA a aniversat 25 de ani şi 5000 de zâmbete aduse pe feţele copiilor în dificultate din România, acum aniversează două decenii de când a deschis prima casă de tip familial în Suceava, Casa Sf. Nicolae.

De 20 ani, Casa Sf. Nicolae şi-a deschis porţile şi a devenit „acasă” pentru primii copii (abandonaţi). „Acasă” pentru ei este locul unde sunt îngrijiţi, ascultaţi, ajutaţi să-şi găsească un rost în viaţă şi unde ştiu că vor găsi mereu o familie.

”Este prima casă de tip familial pe care Fundaţia FARA a deschis-o în România. Nu a fost simplu să construim totul de la zero, mai ales că atunci, în anii 90, nu existau modele de bune-practici în România, trebuia să specializăm o echipă şi să învăţăm pe parcurs. Două decenii mai târziu, am bucuria sa vad nu doar că am reuşit, ci chiar am putut replica acest model şi lângă Bucureşti, unde avem o casă asemănătoare!” a declarat Jane Nicholson, preşedintă Fundaţiei FARA.

Pe parcursul celor 20 de ani, 36 de copii au locuit în Casa Sf. Nicolae. Acum, aici locuiesc 12 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 26 de ani.

De la deschiderea Casei Sf. Nicolae, Fundaţia FARA a iniţiat şi alte proiecte sociale în judeţ. În prezent, activează două centre de recuperare pentru copii cu nevoi speciale, în Fălticeni şi Suceava, trei locuinţe protejate pentru tineri cu dizabilităţi (în comunele Fântâna Mare şi Cacica), un program de eradicare a sărăciei prin educaţie pentru 200 de copii din familii fără posibilităţi în comunele Baia şi Preuteşti şi, cel mai recent, un centru de tranzit pentru tineri aflaţi în dificultate, tip Foyer, la Suceava. Aniversarea a 20 de ani de activitate a Fundaţiei FARA în judeţul Suceava va fi marcată printr-un concert ce va avea loc vineri, 8 decembrie, ora 19, la biserica romano-catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava. La concert vor participa atât prietenii Fundaţiei FARA, cât şi angajaţi sau beneficiari ai programelor pe care Fundaţia le-a dezvoltat în judeţ.

Printre invitaţi vor fi şi foştii rezidenţi ai Casei Sf. Nicolae, tineri care duc acum o viaţă independentă.

Programul concertului aniversar cuprinde:

Grupul vocal „Poco Crescendo”, dirijor prof. Iulia Buraciuc; Ştefan Costandache – chitară; Cvartetul vocal „Cantabile”; Lăcrămioara Creţu – oboi, acompaniată de Johannes Onesciuc – pian; Grupul folk „Simbol”, îndrumat de prof. Valentin Ianos

Partenerii evenimentului sunt Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” şi Casa de Cultură a Studenţilor. (CP)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: