Implementarea măsurilor anunţate în urmă cu mai puţin de o lună a generat un vizibil impact pozitiv în gestionarea numărului record de solicitări de garantare primite de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii în cadrul programului „Prima casă”.
Decizia conducerii FNGCIMM de a sprijini fluxul de analiză prin redistribuirea sarcinilor de serviciu, precum şi extinderea programului de lucru al echipelor operaţionale, inclusiv în minivacanţa 1-5 iunie, a avut ca rezultat accelerarea ritmului de aprobare a garanţiilor în cadrul programului „Prima casă”. (…) De asemenea, prin interfaţa existentă pe site-ul Fngcimm.ro, potenţialii beneficiari ai programului au obţinut informaţii legate de stadiul de analiză al dosarului şi au primit informaţiile suplimentare solicitate.
„Aceste zile au reprezentat o provocare pentru noi şi au arătat faptul că echipa FNGCIMM este mai mult decât suma membrilor săi. Îi asigurăm pe toţi clienţii şi partenerii noştri bancari că ne dorim să îmbunătăţim în continuare ritmul de acordare a garanţiilor şi să menţinem comunicarea transparentă cu toţi cei interesaţi” a declarat Dumitru Nancu, preşedinte-director general al FNGCIMM.
Ritmul de transmitere a solicitărilor de garantare rămâne în continuare susţinut, înregistrându-se aproape 1000 de solicitări de garantare trimise către FNGCIMM în data de 6 iunie. (Comunicat de presă)

























Comentarii