> Locuitori ai străzilor Mihail Sadoveanu şi Bogdan Vodă au mers în audienţă, acuzând că lucrările sunt trecute în scripte ca fiind executate, ceea ce nu corespunde cu realitatea din teren > „Din păcate, arătându-le documentele în faţă, oamenii au plecat tot nemulţumiţi, pretinzând că îi manipulează primarul, chestiuni care nu au niciun fel de logică” a precizat edilul-şef Ion Lungu, menţionând că, din cauza contestaţiilor, execuţia nici nu a început
Un grup de locuitori ai străzilor Mihail Sadoveanu şi Bogdan Vodă din municipiul Suceava a mers în audienţă la Primărie, ei reclamând că au fost induşi în eroare atunci când au primit asigurări că arterele pe care stau vor fi asfaltate. În urma discuţiilor cu aceştia, şeful administraţiei locale, Ion Lungu, a declarat că demararea lucrărilor este ţinută pe loc din cauza contestaţiei făcute de participanţii la licitaţie.
„Cetăţeni foarte nemulţumiţi au reproşat primarului că îi minţim, că îi ducem cu zăhărelul cu cele două străzi, Mihail Sadoveanu şi Bogdan Vodă. Din păcate, există din nou contestaţii, care sunt la CNSC. Sper ca în cel mai scurt timp să se soluţioneze aceste contestaţii care durează de aproape 1 an şi jumătate” a precizat şeful administrativului.
Cu alocări financiare consistente, străzile respective au fost prinse în programul de investiţii pentru anul 2017, procedurile de licitaţie fiind iniţiate încă de la începutul lui 2016. Primarul arată că locuitorii celor două străzi sunt sceptici şi continuă să fie nemulţumiţi, crezând că sunt manipulaţi. Mai mult, ei cred lucrările sunt trecute în scripte ca fiind executate, ceea ce nu corespunde cu realitatea din teren.
„Din păcate, arătându-le documentele în faţă, oamenii au plecat tot nemulţumiţi, pretinzând că îi manipulează primarul şi spunând că nu este aşa, că nu sunt bani pentru aceste străzi. Ba mai mult – şi mă amuz pe aceste aspecte – ei spun că ni se raportează la Primărie că lucrările sunt făcute, iar de fapt nu sunt făcute, nişte chestiuni care nu au niciun fel de logică” evidenţiază Lungu.
În 2017, la „capitolul infrastructură rutieră”, la bugetul local a fost prinsă suma de 21 de milioane de lei, reparaţii fiind prevăzute pe aproximativ 150 de străzi, dintre care 23 prin plombare, iar diferenţa prin turnare de covoare asfaltice.
„Eu vreau să îi asigur pe cetăţenii de pe cele două străzi că imediat ce se termină contestaţiile de a doua zi vom lucra pe aceste străzi. Avem resurse de finanţare, dar din păcate acestea sunt blocate la contestaţii” a reliefat Ion Lungu.

























Comentarii