Strategii

Dumitru TEODORESCU

Probabil că mulţi dintre dumneavoastră citiţi Cronica de la Frătăuţii Noi, care evocă epopeea satelor Bucovinei peste care se abate linia frontului dintre armatele aflate în conflict în timpul Primului Război Mondial, document din care prezentăm zilnic câte un fragment în ziarul nostru. Cronica este ţinută de parohul de atunci al Frătăuţilor Noi şi evocă viaţa poporenilor săi în vreme de război, în preajma sau chiar pe linia frontului. Uriaşele mişcări ale trupelor austriece şi germane, ca şi ale inamicilor acestora – ruşii, modul în care şi unii, şi alţii jefuiesc populaţia, mersul luptelor, viaţa sub tirurile de artilerie, dar şi de arme de infanterie, modul în care se impun în teritoriu trupele de ocupaţie etc., etc. sunt surprinse până în amănunt, astfel încât nu este deloc greu să judeci lucrurile şi să-ţi permiţi să tragi concluzii.

Aflate în retragere, trupele ruseşti rechiziţionează aproape totul: animale şi păsări pentru hrana luptătorilor, cai, furaje pentru aceştia, cereale şi încă multe altele – toate oficial, cu îndreptăţirea ocupantului, dar şi… pe cont propriu, soldaţii somându-i pe săteni să le dea vita din bătătură, găina sau oaia, urmând a plăti cu viaţa dacă nu se supun. Scăpau mai puţin jefuiţi doar dacă reuşeau să-i sperie pe tâlhari cu pâra la autorităţile lor, că le era, totuşi, frică furilor de represaliile şefilor. După o zi de trecere rapidă prin sat cu nemţii pe urmele lor, ruşii au lăsat livezile pustii, fără vreun fruct în pomi…

Iată însă că linia frontului se mută pe dealurile din jur, iar satul cade sub ocupaţia nemţilor. Urmează o nouă campanie de rechiziţii, ce mai găsesc şi nemţii, că şi ei erau flămânzi. Nu se pune însă problema tâlhăririi populaţiei. Apar însă rapid semnele civilizaţiei: se instalează o uzină electrică, cotul satului în care este încartiruit statul major este în întregime, casă cu casă adică, electrificat. „Pe stradă şi în ogradă la noi se vedea ca ziua”, notează cu vădită satisfacţie popa. Se instalează stâlpi de lemn, pe care sunt agăţate „câte 8-10 fire de sârmă, ca în oraşele mari; firele se introduc în case până la masa ofiţerilor” . Se instalează un „aparat de telegrafie”, telegramele sunt afişate la biserică, „aşa că aveam de două ori pe zi ştiri din toată lumea”. Accesul la asemenea informaţii nu-l aveau aşadar numai soldaţii ce ocupaseră aşezarea, ci şi sătenii înşişi…

Evident, am vrut să vă atragem atenţia asupra încercărilor pe care războiul, frontul le-au impus bucovinenilor în prima conflagraţie mondială, dar, bineînţeles, şi asupra strategiilor de aşezare a beligeranţilor în teritoriul ocupat. Ruşii aveau să-şi „desăvârşească” opera, în timp de pace, după ce trasau graniţa ce înjumătăţea Bucovina chiar pe la limita de răsărit a satului a cărui epopee o readuce în actualitate părintele Viorel Dutciac.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: