Despre omenie

La ţară, unde ai mei petrec câteva luni bune din an, peste drum de casa lor, locuia o doamnă – odihnească-se în pace! –, ţintuită la pat, îngrijită de fiul şi de nora ei. Eram acolo când mama, care pregătise o mâncare ce-ţi activa toţi senzorii de miros, a pus o porţie într-o farfurie şi-a trecut drumul, să-i ducă şi vecinei pe care o cunoştea din copilărie. Pentru că se gândise ea că, dacă tot i-a ieşit o mâncare atât de bună, e păcat să nu se bucure de ea şi sufletul ăla de om chinuit de alături, chiar dacă ştia prea bine că nu mâncarea îi lipsea. Dar îi păsa de ea, o ştia de copil.

Ştiţi de cei doi bătrâni care au murit singuri în casă şi care, descoperiţi la câteva zile după ce trecuseră în lumea celor drepţi, alături de câinele lor, au fost duşi, noaptea, toţi trei, înfăşuraţi în plastic, în cupa excavatorului şi îngropaţi într-o groapă comună, la margine de cimitir? Asta pentru că gospodarul-şef a fost preocupat de sănătatea consătenilor lui şi îngrijorat de „dispersarea viruşilor”?

Domnul primar din Dobreşti – Dolj n-o fi avut timp să le ducă celor doi bătrâni nicio cană de apă, prins fiind, cred eu, de grijile comunităţii. Dar ceilalţi? Au murit solidaritatea, compasiunea, umanitatea tocmai acolo unde românul a învăţat să fie om la începuturi? În buricul localităţii, aproape de primărie, doi bătrâni – e drept că nu întruneau condiţiile pentru a obţine titlul de cetăţean de onoare al localităţii, dar erau doi oameni –, şi-au trăit ultimii ani într-o mizerie de nedescris, în frig şi flămânzi, probabil, dar în văzul tuturor. Dacă se prăvălea casa pe ei observa cineva? Au murit singuri, uitaţi de toţi şi tot ce i-a deranjat pe vecini a fost mirosul? Doar ăsta a răzbit până la primăria din apropiere, până la casele creştinilor din apropiere?

Pentru ce a făcut, domnului primar cică i s-ar fi întocmit dosar penal, din motive lesne de înţeles. Pentru ce nu au făcut, consătenii domniei sale merită priviţi în ochi, insistent.

M-am trezit, dimineaţă, lac de apă, chircită, cu muşchii obosiţi de atâta încordare. Am visat că am părăsit lumea asta, m-au luat unii, m-au pus într-un ceva şi m-au dus la odihna veşnică undeva. Nu se ştie unde, că nu îmi puseseră un bolovan la căpătâi, să ştie câinele ce trece prin zonă unde să ridice piciorul, în caz că-i vine s-o facă.

Homo homini lupus est.

P.S. Am înţeles totuşi că mâine cei doi vor fi îngropaţi creştineşte şi vor avea la cap o cruce.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: