Ziarul nostru a relatat pe larg de la tripla sărbătoare de la Poiana Micului a etnicilor polonezi, conaţionalii noştri stabiliţi acolo, dar şi oaspeţii lor din ţară şi din patria-mamă, Polonia, celebrând Ziua Diasporei Poloneze şi a Polonezilor din Străinătate, Ziua Drapelului Republicii Polonia şi Ziua Constituţiei. Odată cu Constituţia, Polonia o celebrează şi pe Sfânta Fecioară Maria de la Czestochowa, „simbolul polonez al naţiunii, al patriotismului şi al libertăţii religioase”, cum spunea în predica sa preotul Gabriel Bucur, parohul Poienii Micului.
Se pare că patriotismul a fost o idee de forţă a întregii întâmplări de la Poiana Micului, vorbitorilor nefiindu-le frică să evoce acest sentiment care pentru români a început să pălească. Uneori ai impresia că multora le este chiar frică să-l evoce sau să-l invoce în situaţiile în care clamarea lui este de neocolit. Din satul global nu pot lipsi nici Statele Unite, nici Polonia, nici Rusia, nici Ungaria etc. De ce lor nu le este ruşine să fie patrioţi?
Iată că o deputată în Parlamentul României, este drept reprezentând polonezii din România, Victoria Longher, se exprima, totuşi, ferm la Poiana Micului: „Astăzi, aici, aş îndrăzni să spun că patriotismul reprezintă, după credinţă, puterea unui popor, iar noi polonezii ne iubim credinţa, neamul, tradiţiile şi obiceiurile, cinstind sângele din care am răsărit”. Câţi deputaţi români, de etnie română, au curajul să facă o asemenea afirmaţie, în Parlament sau în afara lui, fără să rişte să fie ridiculizaţi, dacă nu huiduiţi chiar? Conlocuirea ne oferă şansa de a prelua de la celelalte etnii ceea ce este bun. Se vede însă că pentru mulţi dintre noi patriotismul a devenit dezonorant. Aceasta, pe o scară de valori din care onoarea a cam dispărut…
Comentarii