> Vernisajul expoziţiei este programat astăzi, de la ora 10
Muzeul de Istorie din Suceava îşi va prelungi programul de vizitare în perioada 10-21 mai a.c.
Potrivit unui comunicat de presă, în această perioadă, instituţia muzeală va putea fi vizitată între orele 1020. Luni, 15 mai a.c., Muzeul de Istorie va fi închis.
Expoziţia temporară „Simboluri regale ale Marii Uniri” de la Muzeul de Istorie va fi deschisă în perioada 10-20 mai, între orele 10-20.
Evenimentul va fi vernisat azi, 10 mai a.c., la ora 12.
În cadrul acestei expoziţii vor fi expuse două piese de excepţie din categoria Tezaur, deţinute de Muzeul Naţional de Istorie a României, simboluri ale regalităţii şi ale istoriei moderne a României. Este vorba despre Coroana de Oţel şi Buzduganul Regelui Ferdinand.
Expoziţia de la Muzeul de Istorie din Suceava este organizată de Muzeul Bucovinei în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României.

























Comentarii