La Poiana Micului

Triplă sărbătoare

Sâmbătă, 6 mai, Uniunea Polonezilor din România a organizat la Poiana Micului sărbătorirea Zilei Diasporei Poloneze şi a Polonezilor din Străinătate, a Zilei Drapelului Republicii Polonia şi a Zilei Constituţiei. În cadrul aceleiaşi manifestări a fost dezvelită statuia Fecioarei Maria din Fatima.

Credinţa ne ajută să fim patrioţi

La ora 11,30, la Biserica Catolică „Fericitul Ioan Paul al II-lea” din Poiana Micului a avut loc Sfânta Liturghie în limba polonă, celebrată de preotul Stanislav Kucharek, paroh în Soloneţu Nou, împreună cu preoţi din decanatul de Bucovina, la care au participat credincioşi din toate comunităţile poloneze din judeţ, primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, preşedintele Uniunii Polonezilor din România – Ghervazen Longher, deputatul Uniunii Polonezilor din România – Victoria Longher, preşedinţii filialelor Uniunii Polonezilor din România, dar şi o delegaţie din Mucharz, Polonia, însoţită de primarul localităţii, care s-a arătat surprins de faptul că cele trei mari evenimente ale Poloniei de la începutul lunii mai sunt sărbătorite şi în afara graniţelor acestei ţări.

„Ziua Constituţiei este ziua în care, în Polonia, o sărbătorim pe Sfânta Fecioară Maria de la Czestochowa, Regina Poloniei, cea care a devenit un simbol polonez al naţiunii, al patriotismului şi al libertăţii religioase. Putem astfel vedea că societatea civilă poate trăi în armonie cu societatea bisericii, putem vedea cum credinţa nu poate decât să ne ajute în a fi patrioţi. Credinţa şi spiritul civic trebuie să meargă împreună, pentru că nu putem fi buni creştini dacă nu suntem oameni buni. Fie ca sărbătoarea de astăzi să ne reamintească acest lucru privind şi spre Sfântul Ioan Paul al II-lea, în biserica ce-i este încredinţată aici, la Poiana Micului, pentru că el a fost cu adevărat un om plin de credinţă, de iubire faţă de aproape, ceea ce trebuie să cerem şi pentru noi şi pentru societatea de astăzi”, a spus preotul Gabriel Bucur, parohul din Poiana Micului.

Bustul Maicii Domnului de la Fatima în curtea bisericii din Poiana Micului

Imediat după Sfânta Liturghie, a avut loc dezvelirea statuii Fecioarei Maria din Fatima, realizată de sculptorul de etnie poloneză Bolek Majerik din satul Pleşa, anul acesta, pe 13 mai, fiind sărbătorit centenarul de la primele apariţii ale Fecioarei Maria la Fatima. Statuia a fost dezvelită de preotul Stanislav Kucharek – vicedecan de Bucovina, preotul paroh Gabriel Bucur, primarul Constantin Moldovan, deputatul Victoria Longher, iar pe soclu se află şi imaginea Sfântului Ioan Paul al II-lea, după care a urmat sfinţirea acesteia.

„Aici la Poiana Micului ne-am întâlnit să sărbătorim trei sărbători laice şi una religioasă, Ziua Drapelului Poloniei, Ziua Diasporei Poloneze şi ziua Constituţiei, care este cea mai importantă sărbătoare, şi Sărbătoarea Maicii Domnului, Regina Poloniei. De aceea astăzi, în curtea Bisericii din Poiana Micului, am dezvelit această statuie a Maicii Domnului de la Fatima, ca mulţumire lui Dumnezeu pentru că această biserică, în care astăzi ne-am rugat împreună, este dedicată Sfântului Ioan Paul al II-lea, aşa cum a subliniat şi la predică părintele. Sfântul Ioan Paul al II-lea şi-a dedicat toată încrederea şi rugăciunea pentru această misiune aici pe pământ Maicii Domnului de la Fatima. Printre invitaţi se numără şi o delegaţie din Mucharz, Polonia, localitate înfrăţită cu Mănăstirea Humorului”, a precizat Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România.

Program artistic dedicat fiecărei sărbători

La Casa polonă din Poiana Micului, elevii Şcolii Gimnaziale „Krystyna Bochenek” au pregătit un program artistic prezentând semnificaţia fiecărei sărbători în parte, precum şi poezii şi cântece patriotice. Ansamblurile „Mala Pojana” şi Solonczanka au prezentat cântece şi dansuri tradiţionale ale polonezilor. Preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, a amintit că polonezii din România cultivă tradiţiile cu care în urmă cu sute de ani au venit strămoşii lor pe aceste meleaguri şi încearcă să păstreze aceste tradiţii.

„Nu a fot uşor pentru strămoşii noştri, nu a fost uşor pentru noi, am trecut prin nişte vremuri cam ciudate, dar iată că, în această eră modernă, în care fiecare avem dreptul să spunem cine suntem şi de unde venim, comunitatea poloneză încearcă să aducă o pată de culoare culturii acestei ţări frumoase numită România, trăind în bună convieţuire cu toată lumea. Mesajul Preşedintelui Poloniei pentru polonezii din toată lumea a fost să ne respectăm pe noi înşine, să ne respectăm ţara în care trăim”, a precizat preşedintele Ghervazen Longher.

„Patriotismul reprezintă, după credinţă, puterea unui popor”

Deputatul Uniunii Polonezilor din România – Victoria Longher a declarat că: „Pentru noi, polonezii din România, ziua de astăzi este o ocazie de bucurie, mândrie şi recunoştinţă. Ziua de 2 mai este una cu o însemnătate aparte pentru polonezi deoarece sărbătoresc ziua drapelului Republicii Polone, o sărbătoare nouă, introdusă în 2004. Pe 2 mai am sărbătorit Ziua diasporei poloneze şi a polonezilor din străinătate, care este tot o sărbătoare nouă, celebrată din anul 2002, fiind o dovadă a recunoaşterii moştenirii multiseculare şi a contribuţiei diasporei poloneze la obţinerea independenţei de către Polonia, devotamentul şi ajutorul acordat ţării în cele mai grele momente. Sărbătoarea Constituţiei din 3 mai 1791 este sărbătoarea care aminteşte de ziua când a fost votată prima constituţie în Europa Modernă. În Polonia ea este văzută drept o culminare a tot cea ce este bun şi luminat în cultura ţării şi istoria polonezilor. Astăzi, aici, aş îndrăzni să spun că patriotismul reprezintă, după credinţă, puterea unui popor, iar noi polonezii ne iubim credinţa, neamul, tradiţiile şi obiceiurile, cinstind sângele din care am răsărit”.

Mănăstirea Humorului, o comună multiculturală

Primarul Constantin Moldovan s-a arătat bucuros de faptul că este înconjurat de prietenii din Polonia pentru a sărbători, la Poiana Micului, Ziua Diasporei Poloneze, Ziua Drapelului şi Ziua Constituţiei.

„Se dovedeşte încă o dată că România este o ţară care respectă cu adevărat drepturile minorităţilor şi Bucovina multiculturală este un exemplu în acest sens. Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, s-a aplecat întotdeauna asupra nevoilor comunităţilor poloneze, şi dau doar un exemplu Şcoala Gimnazială din Poiana Micului, construită de Guvernul Poloniei, care oferă cele mai înalte standarde de învăţământ tuturor elevilor din comuna Mănăstirea Humorului şi un bun exemplu de convieţuire între copii.

Vă mulţumesc tuturor pentru că reuşiţi să duceţi mai departe obiceiurile şi portul popular ale strămoşilor dumneavoastră”, a precizat primarul Constantin Moldovan.

Edilul a citit celor prezenţi „Sonet pentru Bucovina”, câteva „versuri îndemn pentru toţi cei care trăiesc în afara graniţelor ţării sau în afara judeţului Suceava” pentru a veni să viziteze Bucovina pentru că „avem ce oferi, ştim să o facem, putem şi îi aşteptăm cu braţele deschise”. (SILVIU B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: