Parchetul General a deschis un dosar în legătură cu alegerile din decembrie 2009, după dezvăluirile lui Dan Andronic

Parchetul General a anunţat ieri că a deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale, după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic despre alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. „În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Parchetul precizează că, în acest dosar, se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.

Jurnalistul Dan Andronic a scris recent că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înalţi demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susţinut că Laura Kovesi şi Coldea erau preocupaţi de câştigarea scrutinului de Traian Băsescu.

În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o „simplă cină”, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic şi Neculai Onţanu. Gabriel Oprea a evitat de mai multe ori să spună dacă la acea întâlnire au fost prezenţi Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: