Două berze în viscol

Au revenit la Izvoarele Sucevei (la cuibul părăsit anul trecut), de vreo două săptămâni, valorificându-şi astfel acel simţ mirific al orientării în zborul de mii de kilometri dinspre ţările calde ale Africii. Cele două berze se acomodaseră, de câţiva ani, la nou. Acum, după sosire, au dat de un soare generos, iarba bine răsărită şi pădurile cu iz primăvăratic spre care, părăsindu-şi cuibul deja refăcut, planau în zborurile de aeroplane, pentru procurarea hranei. Şi o găseau din belşug! Dar trebuia ca, în seara zilei de 19 aprilie, ceea ce părea la început o simplă fulguială să se transforme, noaptea, în viscol. În dimineaţa ce a urmat, poposind în apropierea cuibului, i-am observat pe cei doi cocostârci în picioare, suportând nemişcaţi, din culcuşul lor acoperit cu un strat gros de omăt, meşterit pe vârful unui stâlp al reţelei electrice, biciuiala viscolului nemilos! Eu, care le-am urmărit într-o vară trecută, foarte minuţios modul de viaţă, descris într-un capitol al cărţii mele „Întoarcerea berzelor”, am rămas rănit sufleteşte, cuprins de deznădejde… Se apropia altă noapte, cu viscol şi mai aprig, însă berzele nu-şi părăsiseră cuibul. Eram îngrozit de ideea că la mijitul zorilor din 21 aprilie voi constata cuibul gol! Şi chiar aşa s-a întâmplat!… (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)