Un punct de vedere

Vocea stăpânului !

Motto: „Le style c’est l’homme”

 (fr. „Stilul este omul”) Buffon, naturalist francez

Atacul cu rachete ordonat de Trump asupra bazei militare din Siria n-a fost atât de secret încât să surprindă lumea, din moment ce Rusia a fost informată, după cum au fost informaţi principalii parteneri din NATO. Indiferent de ce spun diplomaţia rusă şi alte cancelarii străine despre agresiunea SUA, atacul cu cele 59 de rachete lansate de flota americană din estul Mării Mediterane a fost precis şi devastator. Regimul politic al lui Assad a primit un avertisment sever, că nu poate folosi nepedepsit gazele toxice, de luptă, împotriva rebelilor şi a populaţiei civile. Dar oricât de nimicitor a fost atacul american, cu rachete, rămâne un atac de la distanţă, fără implicarea infanteriei, singura care cucereşte şi stăpâneşte terenul, şi fără urmări în plan politic şi militar, din moment ce, prin înţelegerile ruso-americane, aviaţia rusească şi trupele terestre staţionează în ţara necuprinsă de „primăvara arabă”. Cât de mult a contat că sâmbătă, 8 aprilie a.c., a şi fost convocat de urgenţă Consiliul de Securitate ONU? Putea fi condamnată agresiunea SUA atâta timp cât ţări ca Anglia, Franţa, Italia, Israel şi altele au considerat atacul de vineri dimineaţă, pe la orele 4, necesar? Ce se va face în continuare, cum se va proceda nu mai priveşte pe toată lumea; sperăm la o înţelegere între Cei Doi Mari, că doar n-o să înceapă al treilea război mondial de la nişte amărâte de rachete! Şi nici pentru un amărât de gaz chimic, folosit de armata guvernamentală siriană nu se face să începem un război mondial. Am zis să începem, deoarece România, ca membru NATO, partener strategic şi alte cele pe flancul estic, ar fi nevoită să participe la operaţiunile militare numai cu carnea de tun. Cred că scopul preşedintelui Trump, evident, nemărturisit, îl bănuim noi, a fost să-l impresioneze pe Klaus Iohannis, înainte de a efectua vizita la Bucureşti, ceea ce, să recunoaştem, este un eveniment politic memorabil. O să se arate iar curcubeul, ca pe timpul lui Bush? Ar merita să fie văzut spectacolul! Preşedintele nostru ar putea fi îngrijorat (se poartă acest termen!), ştiind şi el, şi noi, că a fost un susţinător necondiţionat al doamnei Hillary Clinton. Dacă „stăpânul” este ranchiunos şi nu uită uşor afrontul adus, cine ştie ce se poate alege de alianţa noastră? Mai avem loc sub umbrela NATO? Ce se va alege de Deveselu, de baza de la Kogălniceanu? Dacă, între timp, cineva, un Hans Klemm, nu i-a pus o vorbă bună pe lângă cel care ţine în hăţuri soarta lumii, situaţia poate fi problematică. Dar dacă figura „colerică” a lui Trump îl va inhiba pe preşedintele nostru, acesta fiind cunoscut că vorbeşte puţin şi rar, mai poate fi considerată România partener de nădejde?

Vrând, nevrând, ajungem la Dragnea şi la Grindeanu, care au fost orientaţi politic şi prevăzători, făcând act de prezenţă chiar la instalarea lui Trump. Ne salvează ei? Te pomeneşti că preşedintele Trump o fi uitat de dânşii şi, în acest caz, nu mai avem nicio punte de legătură. O speranţă tot mai avem! Acel 2% din PIB pentru armată şi înarmare. Nişte zeci de milioane se vor duce pe nişte armament second-hand, pe nişte avioane, adică carcase, restul pui tu, ca să fii compatibil cu NATO. Într-un caz de, vezi că eşti gol ca napul! Acum se văd cel mai bine urmările unei proaste guvernări de după 1989, fără programe, fără priorităţi, cu politici mioape, de supravieţuire şi de delăsare. Lansează actuala guvernare un program de reindustrializare? Nu-i bun, că vine de la PSD! Iar trebuie să vă repet că rezultatele industrializării nu pot să aibă iz politic. Dacă n-am fi avut tancurile şi avioanele noastre, dacă n-am fi avut fabricile noastre de armament, dacă n-am fi avut tunurile noastre (cel de 76 mm era performant, l-au luat ruşii, ca şi Fabrica de avioane de la Braşov!) şi am fi fost amărâţii lumii, zici că ne-am fi împăcat cu soarta de a fi nişte nimeni. Dar aşa? Ce v-a fost de cap? Pentru distrugerea capacităţii de apărare a ţării plăteşte cineva? Ar trebui! În situaţii speciale, ţările şi popoarele pot face eforturi deosebit de mari pentru a ieşi cu bine dintr-o situaţie limită. Să ne amintim de Franţa din timpul revoluţiei din 1789-1794 când, sub guvernarea dictatorială a iacobinilor, înconjurată de duşmani, s-a reuşit înarmarea şi echiparea armatelor care au salvat ţara. Se fabricau (atunci!) câte 16000 de puşti pe lună! Avem exemple, se poate dacă este hotărâre şi voinţă de fier. Şi SUA, prin preşedintele Trump, are un amplu program de dezvoltare industrială. Împărţindu-şi puterea cu dărnicie, în toate zonele lumii, cheltuind sume astronomice, s-a văzut că locul I în lume trebuie menţinut nu numai prin forţa militară. Nu trebuie să concurăm şi să ne întrecem cu alţii, să ne întrecem cu noi înşine, să ne depăşim condiţia de coada Europei şi să ne preocupe mereu propria noastră apărare. Amintiţi-vă că avem o ţară, nu o Europă, avem şi datorii faţă de ce ne-au lăsat înaintaşii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: