Un incendiu devastator a mistuit locuinţele de la mansarda unui bloc din Gura Humorului

> O familie cu un copil de 4 ani s-a intoxicat cu fum > Zeci de pompieri militari şi civili au muncit timp 9 ore pentru localizarea şi stingerea incendiului

Opt familii din Gura Humorului au rămas fără locuinţe în ajunul Paştelui. Un incendiu devastator le-a distrus apartamentele construite la mansarda unui bloc din vecinătatea Catedralei Ortodoxe din oraş.

Focul, ale cărui cauze erau ieri încă în curs de stabilire, a izbucnit miercuri, după ora 22; apelul de intervenţie la 112 a fost efectuat la ora 22.40. Casele oamenilor n-au mai putut fi însă salvate. De la sursă, flăcările s-au propagat rapid şi au cuprins toate apartamentele construite din lemn şi izolate termic cu polistiren.

Până ieri dimineaţă, 800 mp de locuinţe şi bunurile proprietarilor s-au făcut scrum, iar câteva persoane, printre care şi un copil, au ajuns la spital.

Pe lumină, proporţiile distrugerilor erau elocvente. La mansarda blocul unde până miercuri locuiau opt familii, căzuse parcă un meteorit.

La intervenţie au participat pompieri militari şi civili din mai multe localităţi

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, la incendiu au intervenit militari ai Gărzii de Intervenţie din Gura Humorului, sprijiniţi de colegii de la subunităţile din Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Solca, în ajutor venind forţe şi mijloace de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Cornu Luncii.

Pentru această misiune au fost mobilizate, pe rând, 16 autospeciale, între care patru autoscări pentru lucru la înălţimi şi o ambulanţă SMURD.

Primele echipaje sosite la faţa locului au găsit arzând deja, generalizat, toate mansardele de pe două scări de bloc, focul punând în pericol locuinţele de sub ele, dar şi blocuri învecinate, o locuinţă privată şi catedrala, din imediata apropiere. Ce a urmat după evaluarea situaţiei a fost o muncă grea şi înverşunată a pompierilor, care a durat nu mai puţin de 9 ore, pentru a salva oameni şi bunurile ameninţate de distrugere.

Prima operaţiune a salvatorilor, desfăşurată în paralel cu localizarea flăcărilor, a fost evacuarea de urgenţă a tuturor persoanelor aflate pe nivel, apoi a celor aflate la etajele inferioare şi în scara învecinată a blocului.

O familie cu un copil de 4 ani s-a intoxicat cu fum, iar alte două persoane au suferit atacuri de panică, toţi fiind preluaţi de echipaje SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fiind transportate la spital pentru tratament de specialitate.

„Intervenţia a fost deosebit de grea din cauza materialului lemnos din care era construită structura mansardei şi care a favorizat propagarea foarte rapidă a flăcărilor pe întreaga suprafaţă a blocului. De asemenea, învelitoarea din tablă a acoperişului care acoperea ca o cochilie materialele combustibile, nu a permis salvatorilor să acţioneze direct cu apă asupra flăcărilor.

Pompierii au desfăşurat dispozitive de intervenţie pe toate laturile blocului şi au refulat apă în permanenţă, pentru a bloca flăcările să se propage la vecinătăţi şi la apartamentele de la etajele inferioare. Intervenţia s-a desfăşurat atât din exterior, de pe autospecialele pentru lucru la înălţimi, cât şi din interior, în locurile unde salvatorii au putut pătrunde în siguranţă deasupra blocului. Din fericire, incendiul a fost localizat la nivelul mansardei şi astfel au fost salvate o casă P+1, cu anexele aferente, Catedrala Ortodoxă şi blocurile învecinate” a comunicat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată.

Ieri dimineaţă, la ora 7.30, pompierii militari începuseră să lucreze pentru lichidarea ultimelor focare ascunse şi pentru îndepărtarea elementelor de construcţie afectate de foc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: